Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cerşetorul De Cafea:
Senzaţia de fericire pe care mi-o dădeau zidul (sau gardul) şi lumina de Emil Brumaru

Stimate domnule Lucian Raicu,

Cea mai veche amintire cred că o am de pe la un an, un an şi ceva. E un zid sau un gard de bolovani mari, de rîu, bătuţi de-o lumină extraordinar de albă, de intensă. Amintirea constă tocmai în senzaţia de fericire pe care mi-o dădeau zidul (sau gardul) şi lumina. Văd şi o curte mare, o casă văruită. Nu ştiu exact dacă era spatele casei din bolovani sau gardul. Mi-am întrebat părinţii. E vorba de o casă sau un gard din Basarabia, unde m-am născut, la ţară. Deoarece am stat acolo extrem de puţin (un an, un an şi ceva), mi-am putut localiza amintirea cu precizie. Ceea ce mă izbeşte acum este faptul c-am rămas cu obsesia zidului şi-a luminii. Privesc mereu, fascinat, zidul caselor, căutînd să pătrund, să descopăr taina lor. Am certitudinea netă că această taină există, că e de ajuns un moment de neatenţie din partea lui, a zidului, ca eu s-o aflu, s-o simt. Aş putea-o suporta? Am impresia că ar fi ca o explozie; poate că, scăpat, suflul ei m-ar arunca în ceea ce bănuiesc că s-ar închega cu adevărat în noţiunea de „fericire”. Totul, desigur, presupunînd şi lumina orbitoare, rece, albă, necruţător de albă, dureroasă şi în acelaşi timp infinit de blîndă. Este totuşi cea care-mi întunecă parcă această primă amintire. Bănuiesc mai mult, pentru că aici totul devine nedesluşit, că am zărit atunci şi o şopîrlă. Sau altceva, în orice caz o vieţuitoare mică, mişcîndu-se, ieşind chiar din acel zid sau gard. Dar nu sînt sigur. Poate că asta a fost mult mai tîrziu, în altă vîrstă. Ceea ce vreau să precizez este că-n acea senzaţie de fericire dumnezeiască se strecoară, cumva, nu ştiu cum, şi frica.

*
Pînă una alta, am dat-o pe psihanaliză! Ştiţi care-s condiţiile: pacientul stă pe-o canapea, în general cu-n perete alb în faţă şi vorbeşte vrute şi nevrute. Iar medicul ascultă silenţios şi, din cînd în cînd, îl pune să mai repete cîte ceva, să precizeze etc... Totul depinde de încrederea pacientului în medic! Numai că, în cazul de faţă, eu îmi văd medicul mereu, mereu, stînd şi el pe un scaun, cu o fereastră deschisă în spate, făcînd gesturi din ce în ce mai enigmatice!

*
Ar trebui scris un studiu amplu, exhaustiv, despre toţi pereţii din marea literatură!

*
(Să nu uit pereţii de-un galben umed ai pavilioanelor C. F. R., în care-am stat, prin clasa întîia, la Ciceu!)

*
(De asemeni, să nu uit primul meu furt, la Ciceu: O planşă colorată, cu soiuri de ciuperci, pe care am rupt-o dintr-o enciclopedie germană, fiind în vizită la o fetiţă, Ani, ce mă striga, foarte sexy, „băiatule!”.)

*
(Ceea ce mă fascina la Ani era faptul că mă ducea printre nişte uriaşe grămezi de gunoaie şi ea, eu, nu!, căuta resturi de mîncare. Desigur, avea ce mînca, însă dînsa descoperise plăcerea nepermisă de a mînca din gunoaie!)
            
Cu stimă şi amintiri,
Emil Brumaru
14 VIII 1980

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara