Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Secretul lui Val Gheorghiu de Ioan Holban



Artistul Val Gheorghiu, pictor, scriitor, publicist, printre ultimii adevărati Arnoteni pe care îi avem, ne oferă de mai bine de douăzeci de ani lectia perfectului control si a unei strategii fără fisuri în privinta valorificării bunurilor simbolice - pînze, cărti, articole - pe care le produce. Să o deslusim putin. Val Gheorghiu stie să fie ceea ce se cheamă o prezentă; la intervale bine gîndite si cu o pregătire minutioasă face o expozitie la Iasi si, obligatoriu, la Bucuresti, dacă nu e invitat undeva, în străinătate, între timp, între două cicluri de pictor scoate o carte de proză, pentru ca publicistica, în gazete iesene sau din Bucuresti (cu predilectie, "Monitorul" si "România literară"), să le dea amîndurora - pictor si scriitor - suportul logistic, acea continuitate a prezentei publice si acel spor de interes pe care îl solicită mediilor culturale si nu numai: cînd prezenta publicistică a lui Val Gheorghiu se înteteste e semn că urmează o expozitie sau o carte de proză; pe lîngă faptul că e un artist de mare vocatie, e si un foarte ingenios "impresar" al propriei creatii.
Am spus-o si cu alte prilejuri, prozatorul Val Gheorghiu e un matein; îl apropie de autorul Crailor de Curtea-Veche stilul (din scris, ca si din viată), un anume fel de a aborda psihologia personajului dinspre detaliul semnificativ, identificat pe figura, în gestul, în cutare vorbă sau în comportamentul insului si, mai ales, stăpînirea secretului dintr-un vers al lui Kazantzakis: secunda si felul în care larva poate deveni fluture. Val Gheorghiu citeste acest moment si această sansă (pe care fiecare o are si pe care cei mai multi o ignoră) pe chipul omului, al "larvei" programate să zboare, căutînd acolo, în detaliul adesea insignifiant, configuratia fiintei lăuntrice, aceea care secretă (sau nu!) aripile. Asa se întîmplă, de pildă, cu Vasile Dalailama din proza În falia neagră se iveste-un picior, cu Pepa din Pepa si Piti, cu Darly din Un Funès pictat de Daumier, cu Firfirică din Încă un Martini, te rog! etc. Iată: "Îl văd venind, nări fremătînde, semn că are gînduri mari, freamătă, are gînduri mari": detaliul - nările fremătînde - naste întregul (Pip-Narcisa, Piticul, "martorul" si personajul-narator). E un balans - un dans - halucinant între starea si adevărul lăuntric; personajele sînt într-o stare de excitatie permanentă, de continuă ardere, ele se nasc pentru a muri într-o singură pagină numai (larva si fluturele!). Prozatorul nu caută subiectele, ele i se oferă într-o miscare burlescă, într-o atmosferă carnavalescă, sfîrsind adesea în farsă. Protagonistul, ca si în alte cărti, e orasul, o geografie asumată, filtrată fin, pînă va fi devenit chiar fibra povestitorului care se lasă pradă unei magii a locului si, nu mai putin, a fantasmelor care îl traversează halucinant; printre ele personajul-narator (cîndva, poate, un studiu ce poate fi foarte instructiv despre personajul Iasi în cărtile lui Nichita Danilov, Cătălin Mihuleac si Val Gheorghiu).
Totul în Mă-ntorc în Bermude (Editura Timpul, 1999) e foarte viu, năucitor, e secunda lui Kazantzakis. Frumosii si frumoasele noptilor lui Val Gheorghiu sînt în stare de soc, eclatanti, luminează cît sclipirea unui blitz. Metafora obsedantă a cărtii e dansul (nu si în pînzele lui Val Gheorghiu?), un anumit fel de dans, "mai mult o miscare liberă, pe loc imaginată", dansul fluturelui desprins din larvă.


(Val Gheorghiu, Mă-ntorc în Bermude, Editura Timpul, Iasi, 1999, 80 p.)