Scrisoare din Paris
Îmi plac francezii pentru că în trenurile lor e rumoare şi auzi din cînd în cînd cîte un oui, chérie şi des bribes de conversation. îmi plac pentru că au parfumuri bune şi au inventat recent cea mai bună strategie a ispitei olfactive: pun mostrele în stradă, în faţa magazinului, de pildă un Caron şi un Gucci-Envy, dar sub o raclă de sticlă, ca-n poveşti; printr-un sistem de tuburi invizibile cu buton exterior, aroma aurie comunică cu trecătorii şi-i învinge. (în alte ţări, mostrele stau într-un coş, tot pe stradă, dar însoţite de un bilet, "Vă rugăm nu furaţi exponatele, mai sînt şi alţii care doresc să le încerce!", sau le leagă cu lănţuguri dizgraţioase, ca pe cîini.) îmi plac şi mă amuză francezii pentru că sînt ipohondri şi se înconjoară de o armată de medici şi sînt la curent cu toate pericolele reale şi virtuale şi cu toate reţetele miraculoase şi ar putea deschide, fiecare, o farmacie, cu toate doctoriile pe care le acumulează săptămînal. îmi plac pentru că, deşi ştiu că e întotdeauna embouteillage, pleacă tîrziu şi întîrzie întotdeauna, justement pentru că a fost embouteillage. îi recunosc cînd se sărută de trei ori (pe obrazul drept, pe cel stîng şi iar pe dreptul), cînd spun oh, là, là şi merde. Mă irită, dar îmi plac totuşi, cînd sînt curioşi, cînd îşi spionează vecinii, cine mai cumpără de la monsieur le boulanger şi ce se vinde azi la monsieur le boucher şi cît a plătit madame le chauffage şi ce mai face mademoiselle.
Mă entuziasmează pentru că sînt cei mai buni vorbitori din lume, pentru că discursul unui fotbalist e coerent şi plăcut, ca şi replica unui camionagiu sau a fermierului sau a poştaşului, pentru că ştiu să vorbească bine încă din copilărie şi nu uită arta conversaţiei nici la bătrîneţe.
N-am văzut talk-showuri mai pasionante decît cele transmise de posturile de televiziune franceze, adevărate sărbători ale dialogului, n-am văzut atîtea jerbe de cuvinte de spirit şi atîta bucurie de a spune şi de a asculta ca în discuţiile lor nocturne. îmi plac pentru că chiar kitschul lor e elegant şi clişeele lor sînt încărcate cultural şi sub "la musique avant toute chose" nu coboară nici la emisiunile cele mai mediocre.
Mă uimesc parizienii cînd parchează în locuri atît de strîmte încît te întrebi cum au intrat acolo şi ce macara îi va scoate şi îmi dau emoţii cînd opresc une petite minute (ceea ce înseamnă că nu mai mult de o jumătate de oră) în locuri interzise şi toţi, dar absolut toţi, joacă comedia luminilor de avarie, ca o convenţie între ei şi poliţişti, de ai zice că toate bordurile Parisului sînt ornate cu maşini rămase în pană, care clipesc alarmate. îmi plac că sînt nervoşi fără să-şi piardă politeţea care le-a intrat în sînge, că sînt şic chiar cînd n-au bani, că sînt boemi chiar cînd au. Că au comedii excepţionale şi că îşi joacă în ele rolul zilnic, ca în On connaît la chanson.
îmi plac francezii în general (şi sînt şi ocazii particulare cînd nu-mi plac), dar ce m-a surprins cel mai mult zilele astea, ce m-a cucerit definitiv a fost să găsesc în revista Lire de pe luna noiembrie o rubrică pe care n-o băgasem de seamă pînă acum, Avis de recherche. Şi ce pot căuta contemporanii noştri din Franţa, scriindu-şi doleanţele pe cîte un bileţel, aşa cum la noi se lipesc pe stîlpi şi în cabinele telefonice anunţuri cu "pierdut pisică birmaneză" sau cu "închiriez cameră studenţi"? Pentru ce trimit francezii scrisori? Pentru că au pierdut şi vor să regăsească un poet sau un vers sau un poem! Cam aşa: "[...] Bunica mea îmi recită adesea aceste versuri pe care le-a învăţat în copilărie şi regretă că nu-şi poate aminti continuarea. Neştiind cine e autorul, n-am putut găsi poemul. Poate vreun cititor să mă ajute?" sau "Caut trei poezii: Lebăda de Sully-Prudhomme, Micul Palémon de Albert Samain şi Sfinxul care nu e scris de Hérédia, ci, fără îndoială de un autor de la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Mulţumesc pentru ajutor." Sau "Mi-ar putea cineva comunica numele autorului şi textul complet al unui poem pe care l-am citit acum cîţiva ani, care se numea Edelweiss, poem suprarealist care începe cu versul "Sus, pe Mont Blanc, înfloreşte floarea-de-colţ..." Mi-ar plăcea să văd o rubrică de obiecte literare pierdute şi în revistele noastre. Sau în revista noastră?
