Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cărţi noi:
Scrisul este pentru poet un act de narcisism, care îl face pe cititor să se simtă inoportun de Alex. Ştefănescu


Anatolie Paniş, Sfârşitul lumii, roman cu 4 subdiviziuni, Ed. Snagov, 2005. 256 pag.

Roman patetic, aluvionar cuprinzând printre altele o tragică poveste de dragoste: Domitie şi Condrat aspiră amândoi la iubirea Lidiei (care declară, provocator, că nu s-a mai culcat de un an cu soţul ei). Domitie îl aruncă sub gheaţa unui râu pe Condrat, dar după un timp acesta îşi face totuşi apariţia şi îl înjunghie pe la spate, cu un cuţit, pe Domitie. Sfârşitul unui om - aşa reiese din roman - poate fi considerat sfârşitul lumii.

În legătură cu sfârşitul propriu-zis al lumii există în carte o întreagă eseistică, metafizic-funambulescă, uneori cu o notă de sarcasm (ca în Cimitirul Buna-Vestire de Tudor Arghezi şi nu ca în recent apărutul Sfârşitul lumii al lui Tudor Călin Zarojanu). Anatolie Paniş nu se dezminte, rămâne acelaşi autor talentat şi plin de fervoare, uşor naiv (poate voit naiv) care îl cucereşte-copleşeşte-oboseşte pe cititor cu monologurile lui epico-eseistice arborescente.



Angelica Mihalcea Stan, Testul umbrei, postfaţă de Nicolae }one, Bucureşti, Ed. Vinea, 2005. 124 pag.

Angelica Mihalcea Stan, în prezent arhitectă, a fost remarcată ca poetă la 17 ani, în 1986, de Geo Dumitrescu, şi a publicat un prim volum de versuri Bumerang, în 1999, la Editura Cartea Românească. Cea de-a doua carte a sa, Testul umbrei, o prezintă, cum explică Nicolae }one inspirat în postfaţă, ca pe o ,fire tare", care vede totul, chiar şi ceea ce alţii preferă să ignore din laşitate. În versuri precise şi nervoase (inegale ca valoare, unele fiind compromise din cauza numărului prea mare de abstracţii) ea înregistrează tragedia infiltrată în banalitatea vieţii de fiecare zi.



Marian Drăghici, Negresa, poeme din Epocalipsă, Bucureşti, Ed. Vinea, 2005. 96 pag.

Poezie discursivă, remarcabilă prin decizie şi forţă, prin masculinitate. Autorul are atitudinea unui Hemingway al poeziei; nu ţi-l poţi imagina decât hirsut şi ars de soare, vânând senzaţii tari în Africa. Moartea este pentru el o prezenţă familiară:

,Dacă acum nu mărturisesc, nu voi mărturisi niciodată./ eram tânăr, scriam, n-am avut de ales/ moartea în somn mă săruta pe obraz, iubita pe gură,/ astăzi ceva

s-a schimbat/ e bine să ţină de învăţătură,/ femeia mă sărută pe obraz,/ moartea în somn mă sărută pe gură." (Anul maimuţei, 1992)

Fiecare poem pare raţional şi explicit, dar, din frazele sale limpezi, se configurează viziuni stranii. Un text antologic este cel de la care s-a împrumutat titlul întregului volum:

,Ai zice că Africa toată e plină de negrese, dar nu./ Africa toată e plină de negresa mea./ bate vântul prin negresă ca prin sită, când bate vântul./ Când plouă, plouă prin negresă ca printr-un acoperiş spart" etc. (Negresa).



Mihai Sultana Vicol, Elegia suferinţei,Iaşi, Ed. Opera Magna, 2005. 52 pag.

Volumul s-ar fi putut intitula şi Un suflet în flăcări. Autorul, format parcă la şcoala lui Costache Conachi şi Ienăchiţă Văcărescu, iubeşte pătimaş, suferă, se lamentează, acuzând-o pe femeia iubită de insensibilitate:

,Nu ştii, barbaro, cât mă doare/ când îţi înfigi în mine nepăsarea/ când mă loveşti nedrept cu cnutul/ şi-mi pui pe umeri sisifice blesteme// Nu vrei să ştii nimic din toate-acestea/ din Roma sufletului meu/ nu au rămas decât ruine/ Tu m-ai trecut prin foc şi sabie/ fără să ştii ce-i remuşcarea."

Această revărsare de suspine şi reproşuri are, poate, eficacitate în acţiunea de cucerire a unei femei; nu are însă şi eficacitate estetică.



Tudor Opriş, Drama învăţământului românesc de azi, cu o postfaţă de prof. univ. dr. Dan Zamfirescu, Bucureşti, Ed. Roza Vânturilor, 2004. 512 pag.

Prin ,învăţământul românesc de azi" Tudor Opriş înţelege învăţământul românesc de după 1989, care confirmă într-un mod demoralizant o ecuaţie ironică formulată cândva de Mircea Maliţa: ,organizare + reorganizare = dezorganizare". Cu sagacitate şi spirit critic, cu sentimentul răspunderii cetăţeneşti, dar şi cu plăcerea de a vorbi despre sine, Tudor Opriş, profesor el însuşi o viaţă întreagă, denunţă haosul din activitatea şcolară de la noi. Deşi nu este un studiu sistematic, ci o culegere de articole (publicate în diverse reviste de-a lungul ultimilor cincisprezece ani), cartea acoperă toate problemele domeniului, de la raportul dintre ştiinţele umaniste şi cele exacte şi până la calitatea manualelor şcolare, de la numărul de ani de şcoală obligatorii şi până la educaţia patriotică a elevilor. Dacă facem abstracţie de unele extravaganţe, proprii temperamentului lui Tudor Opriş, ca şi de accentele puse de el pe furiş pe meritele PSD (care în realitate a adus grave prejudicii învăţământului românesc actual, năclăindu-l în reziduurile unei gândiri naţionalist-comuniste), putem citi volumul cu folos, molipsindu-ne eventual de la autor de dorinţa de a face ceva pentru schimbarea în bine a situaţiei.



Titu Popescu, Mirela - un paradox, eseu monografic, Pop Verlag, Ludwigburg şi Ed. Marineasa, Timişoara, 2005. 240 pag.

Autorul, bine informat, şi totodată extaziat în faţa personalităţii Mirelei Roznoveanu, analizează cu seriozitate - dar şi cu frecvente alunecări într-o retorică grandilocventă - viaţa şi opera acestei autoare, pe care o numeşte într-un stil familiar-glorificator, ca pe o vedetă de muzică rock, ,Mirela".

Mirela Roznoveanu, stabilită din 1991 în Statele Unite, unde lucrează la Facultatea de Drept de la New York University, s-a remarcat încă din România ca o scriitoare cu multiple posibilităţi, profesând o critică literară nonconformistă (Lecturi moderne, 1978) şi angajându-se în întreprinderi eseistice de mare anvergură (Civilizaţia romanului, vol. I, 1983, vol. II, 1991). Curajul ei intelectual, slujit de inteligenţă şi avânt liric, dar prejudiciat uneori de absenţa unui simţ al ridicolului, a dus-o în aventuri literare demne de interes şi riscante, în acelaşi timp. Romanele scrise în SUA (Viaţa pe fugă, 1997, şi Platonia, 1999) sunt adevărate cicloane de trăiri şi reflecţii, oferind suficiente argumente şi celor care o admiră, şi celor care o contestă.

Stilul encomiastic adoptat de Titu Popescu în monografia sa nu este cel mai potrivit pentru analiza unei asemenea personalităţi. ,Mirela" avea nevoie de un exeget lucid, cu spirit critic, nu de unul care pare îndrăgostit de ea.



Liviu Georgescu, Piatră şi lumină, cu un Argument al autorului, postfaţă de Gheorghe Grigurcu, Piteşti, Ed. Paralela 45, 2005. 296 pag.

Noua carte a lui Liviu Georgescu, elegant intitulată Piatră şi lumină, cuprinde poeme formate din aglomerări de metafore, care creează o impresie de greutate fastuoasă. Ca de obicei, poetul nu face efortul să-l seducă pe cititor, ci se înfăşoară enigmatic în această mantie lingvistică princiară. Scrisul este pentru el un act de narcisism, care îl face pe cititor să se simtă inoportun.



Marius Ghilezan, Furia, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2005. 296 pag.

Evocare - într-un stil colorat şi alert - a unor momente (de deznădejde sau triumf) trăite de-a lungul anilor de un suporter al echipei de fotbal ,Politehnica" Timişoara. Autorul nu are forţa artistică necesară ca să transfigureze aceste momente şi să le facă inteligibile pentru cititorii neinteresaţi de fotbal.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara