Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Scrisul ca rugăciune de Tudorel Urian

Celebrissimă pentru traducerile sale din limba franceză (alături de zeci de alte titluri aparţinând unor autori mai mult sau mai puţin importanţi, monumentala versiune românească a capodoperei lui Marcel Proust, A la recherche du temps perdu, îi aparţine) şi a unor volume de eseuri care au făcut şcoală în România anilor '80 (Poietică şi poetică ori Mâna care scrie), Irina Mavrodin publică de vreo treizeci şi cinci de ani, la intervale de timp mai lungi sau mai scurte, şi câte un volum de poeme. Poeziile sale sunt pauze de respiraţie într-o activitate proteică, căi de întoarcere spre propriul sine şi spre micile bucurii ale existenţei.
Volumul uimire/étonnement este relevant pentru exerciţiile lirice ale autoarei. Viziunea estetică este impecabilă, totul emană delicateţe, inteligenţă, simţ al proporţiilor, discreţie, bun gust. Fiecare poem este o rugăciune şoptită, o celebrare in sotto voce a vieţii, o permanentă revelaţie a minunilor care ne înconjoară şi pe care cel mai adesea le ignorăm. Viaţa este o binecuvântare, o creaţie divină pentru care Dumnezeu trebuie celebrat în orice moment. În aparenta ei monotonie lumea este un permanent miracol pe care trebuie să-l primeşti cu mintea deschisă şi cu inima plină de bucurie: "să mă bucur/ să mă bucur şi să cânt/ laude creaţiei monotone// care mi se dezvăluie/ abia acum/ miracol repetat// cu fiecare nouă dimineaţă/ care îmi mai este/ dată" (p. 76). Repetitivitatea fiecărei zile îi dă autoarei sentimentul confortabil că nimic rău nu se poate întâmpla atâta vreme cât soarele va răsări la fel în fiecare dimineaţă.
Dacă fiecare nou început de zi este un prilej de încântare şi de speranţă, bătrâneţea devine un dar nepreţuit. Contrar celor care văd în bătrâneţe vârsta tuturor vicisitudinilor, Irina Mavrodin consideră că aceasta este un prilej de veşnică sărbătoare pentru că atingerea unei vârste înaintate înseamnă câştigarea unor zile suplimentare. Iar acestea oferă şanse suplimentare pentru a înţelege şi a profita de miracolul vieţii. În aceste condiţii, bătrâneţea devine o stare de beatitudine, de fericire intensă, ca sub efectul unor narcotice. De altfel, un splendid poem dedicat bătrâneţii se numeşte chiar drogul: "mulţumescu-ţi ţie/ Doamne/ că mi-ai dat şansa/ de a fi// bătrână/ picioarele mi se împleticesc/ capul mi se leagănă uşor/ Bucuria mă cuprinde/ ameţită/ cu nesaţ/ sorb drogul bătrâneţii" (p. 46).
Într-o vreme a urii generalizate şi a trivialităţii agresive, Irina Mavrodin pledează pentru frumuseţile simple ale vieţii (un fir de păpădie, prin care se înţelege o variantă estetică a miracolului vieţii, dar şi un posibil simbol al cunoaşterii, păpădia desenată de pe coperţile dicţionarelor Larousse al cărei puf purtat de vânt semnifică diseminarea cunoştinţelor din toate domeniile). Natura şi cartea îşi dau mâna pentru ca împreună să ofere fiecărei noi dimineţi promisiunea unui festin. Bucuria fiecărei zile este în suflet şi este aproape lipsit de importanţă dacă ea va veni din contemplare sau din raţionament: "trebuie să mă întâlnesc/ astăzi/ cu o păpădie/ dar am uitat// nu mai ştiu bine/ este cea de pe câmp?/ sau cea desenată/ pe coperta// dicţionarului Larousse" (p. 36).
Cu o viziune atât de luminoasă despre viaţă, moartea nu poate fi privită decât cu nelinişte. În condiţiile în care bâtrâneţea însăşi poate fi trăită într-o perpetuă stare de euforie, moartea este un plonjon în necunoscut, intrarea într-o altă stare, despre care nu prea există mărturii. Cum poate fi biruită teama de necunoscut? Poezia poate oferi o soluţie acceptabilă pentru ca sinele să suporte mai uşor inevitabilul: "există o soluţie/ să mă las pradă morţii/ cu bucuria cu care m-am lăsat/ pradă vieţii// Doamne/ ajut-o pe roaba Ta/ Irina Alexandrina" (p. 100).
Poemele Irinei Mavrodin din uimire/étonnement devin o rugăciune zilnică, o laudă a vieţii, o celebrare a lui Dumnezeu, dar şi un obligatoriu exerciţiu literar. Cu sau fără inspiraţie, poemul zilnic trebuie scris, aşa cum trebuie făcută rugăciunea de fiecare seară: "să scrii în fiecare zi/ iată un mod de a te ruga/ a trecut o zi/ şi nu ţi-ai scris pagina// memento mori/ aşază-te şi scrie/ oriunde oricând// nu aştepta inspiraţia/ fă-ţi zilnic rugăciunea/ îţi strigă Stendhal" (p. 98).
Filosofia de viaţă a Irinei Mavrodin e simplă şi veche de când lumea. Carpe diem, cu multiplele sale variante literare, de la rubayatele lui Omar Khayyam, până la Ronsard. Poemele sale merg direct la idee, nu se încurcă în metafore, discursul este esenţializat, eliptic, până la compoziţia concentrată a aforsimului. Ele impresionează prin viziune şi prin filosofia implicită, mai mult decât soluţiile poetice imaginate de autoare. Poemele din uimire/étonnement au o eleganţă austeră, farmecul crepuscular al unei seri liniştite de vară la malul mării. Totul emană linişte şi certitudinea că ziua de mâine va fi la fel de frumoasă ca şi cea de azi.
Volumul bilingv (poemele sunt scrise în română şi franceză) răspunde şi la o întrebare pe marginea căreia s-ar putea organiza congrese de literatură: Poate fi tradusă poezia? Şi, eventual, în cazul unui răspuns pozitiv, cui aparţine noul produs, autorului sau traducătorului. Dacă există un domeniu în care expresia Traduttore-traditore are acoperire perfectă, acesta nu poate fi altul decât poezia. Este aproape imposibil ca, trecând dintr-o limbă în alta, să se păstreze şi semnificaţia, şi metrica, şi sonoritatea unui poem. În traducere îţi poţi face idee despre univeresul liric al unui poet (poţi înţelege mai mult în cazul în care miza respectivului cade pe epic sau pe filosofic), dar este aproape imposibil să deduci toate nuanţele (în care, în multe situaţii, se ascunde chiar valoarea) autorului respectiv. În volumul Irinei Mavrodin versiunea franceză respectă, cu stricteţe, versiunea românească. Ceea ce pare să infirme teoria expusă anterior. Există însă şi câteva explicaţii pentru această cvasi-similitudine: versiunea franceză îi aparţine chiar Irinei Mavrodin, care ştie mai bine decât oricine care este sensul exact al versurilor sale în limba română şi echivalentul lor stilistic în limba franceză. Apoi, aşa cum spuneam înainte, miza poeziei Irinei Mavrodin nu cade pe metrică sau pe diverse jocuri de cuvinte şi soluţii stilistice sofisticate, ci pe idei, expuse cel mai adesea într-un limbaj simplu, direct, aproape apoftegmatic. De aceea, citind echivalentul francez, impresia lectorului este exact aceeaşi pe care o are la lectura în limba română. Punerea în oglindă a celor două versiuni demonstrează că, inclusiv la nivelul fiecărui vers, conţinutul semantic este identic între versiunea română şi cea franceză. Fireşte, sonoritatea diferă de la o limbă la alta, dar aceasta nu schimbă în nici un fel sensurile poemului. Pentru exemplificare voi reproduce în paralel cele două versiuni ale poemului tabloul/le tableau: vreau să pun (je veux mettre)/ în centrul tabloului (au centre du tableau)/ o pată roşie (une tache rouge)// cruzimea (la cruauté)/ din mâna mea (de ma main)/ o paşnică scenă de familie (une paisible scene de famille)// foarte olandeză (tres hollandaise)/ şi sângele (et le sang répandu)/ de pe bluza femeii care brodează (sur la blouse de la femme qui brode" (pp. 52-53).
Graţioase şi sensibile, poemele Irinei Mavrodin sunt ele însele ca nişte fire de păpădie. În preajma lor ai mereu sentimentul că cea mai mică mişcare greşită le-ar putea risipi farmecul în toate zările. De aceea ele, trebuie protejate cu toată delicateţea.
Irina Mavrodin este unul din numele importante din literatura română a ultimelor decenii. Traducerile sale au dat versiuni româneşti de referinţă ale unor capodopere ale literaturii universale. Studiile şi cursurile sale au dat multor critici mai vechi sau mai noi uneltele necesare pentru o mai bună înţelegere a literaturii şi pentru comentarea profesionistă a specificităţii unor produse literare. Volumul uimire/étonnement completează tabloul acestei autoare prolifice cu un binevenit adaos de sensibilitate şi farmec.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara