Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Diagonale:
"Scriitura infernală" de Monica Lovinescu




ăntr-o "Diagonală" deplânsesem absenta studiilor despre mărturiile din Gulagul românesc. ămi replicase Ruxandra Cesereanu, foarte decent - si acum ămi dau seama cât de justificat - reprosându-mi că nu tin seama de ceea ce a fost publicat si lăsându-mă să ănteleg că ea ănsăsi scrisese pe această temă. Căutând, câtva timp după aceea, ăn bibliotecă o carte anume care nu mi-a fost mirarea dând, ăn rafturile unde n-ar fi trebuit să se afle decât volumele deja citite, peste acest titlu Călătorie spre centrul infernului. Eseul era semnat tocmai de Ruxandra Cesereanu si apăruse anul trecut.
Lectura lui a ănsemnat pentru mine o reală ămbărbătare. Obsedată de amnezia ce caracterizează ăn clipa de fată largi sectoare ale societătii românesti, de moliciunea unei vieti literare ce ăntârzie să-si aseze noile ierarhii si să despartă grâul de neghină, aveam ăn mâini un model de abordare a acestui nou gen literar.
Exemplar din mai multe motive. Demersul comparativ mai ăntâi. Luându-si drept subiect cărtile scrise despre Gulagul românesc, autoarea a ănceput prin a merge la sursă: Siberia lui Soljenităn si Salamov, primul umanizând, crestinând ăntr-un sens "planeta de putrefactie" care era Kolyma pentru cel de-al doilea. Lui Soljenităn ăi datorăm desigur ăn Apus revelatia Gulagului prin Arhipelagul a cărui lectură este totusi suportabilă deoarece câtiva detinuti reusesc să-si mentină o statură umană. Salamov ănsă evacuează din viziunea sa si eroii si victimele, conditia umană de aici este paranormală, lui i-a fost dat să vadă ceva ce omul n-ar trebui să vadă, prin el, ne aminteste si André Glucksmann. Infernul este acela ce depune mărturie, iar scriitura ea ănsăsi devine infernală.
ăn felul de a se sluji de o bibliografie aproape exhaustivă, Ruxandra Cesereanu dă dovadă de o ănclinatie deosebită pentru frazele si definitiile cele mai semnificative. Hannah Arendt ori Glucksmann devin astfel companioni de lectură si, pentru oricine a urmărit analizele lor, este clar că autoarea alege esentialul.
Chiar titlul cărtii Călătorie spre centrul infernului trebuie citit alăturându-i-se sintagma "scriitură infernală", astfel scapă de monotonia repetitivă a comparatiei cu Infernul lui Dante si-si dezvăluie unicitatea.
După ce părăseste "scriitura infernală" a mărturiilor, Ruxandra Cesereanu se opreste la antiutopii aflând fireste ăn Zamiatin mai tuturor antitutopistilor, si ajunge la alegorii, la parabole, la ăncifrările prin care scriitori ăncă ne-arestati ăncercaseră să comunice contemporanilor incomunicabilul.
Răsfrângerea modelului ăn memorialistica română nu se datorează ăn primul rând faptului că diversii autori i-ar fi citit pe Soljenităn, pe Salamov, pe Nadejda Mandelstam, pe Zinoviev etc., ci exportului de Gulag realizat datorită Armatei rosii la sfârsitul celui de-al doilea război mondial. Aceleasi metode creând aceleasi conditii regăsim si reactii asemănătoare.
Din câte ne putem da seama, nu lipseste la capitolul mărturiilor nici un titlu, culminând fireste cu ănchisoarea noastră cea de toate zilele a lui Ion Ioanid. Mărturiile sunt trecute ăn revistă si analizate cu de-amănuntul chiar dacă n-au uneori nici o valoare estetică. ăn final, autoarea va face deosebirea dintre mărturiile ce apartin literaturii si cele - nu mai putin valoroase din punct de vedere documentar si etic - ce n-au cu literatura si cu esteticul nici o granită. Ea evită ănsă ca judecata de valoare să devină un criteriu. Si aceasta ăn ciuda unei salubre severităti critice, ca atunci când constată, cu notabile exceptii, că o bună parte a acestor texte a fost redactată fără talent "ăntr-o limbă de lemn anti-concentrationară".
Acolo unde opozitia română, nu mai răspunde modelului sovietic, ăn cazul rezistentei ănarmate din munti, Ruxandra Cesereanu insistă cum se cuvine asupra acestei originalităti "haiducesti".
ăn sfârsit, după ce a epuizat mărturiile sau chiar romanele (prioritar, ale lui Paul Goma) despre ănchisoare, ea trece la proza scrisă si publicată oficial. E prima oară când sunt studiate metodic romanele "obsedantului deceniu", cele ăntre "disidentă si oportunism". E o operatie necesară pentru care criticii români n-ar trebui să se lase doar ăn grija lui Gheorghe Grigurcu si să contribuie si ei la această ăncâlcită operatie de descifrare. Trăim, după un deceniu de la revolutia ce-ar fi trebuit să schimbe totul, prefăcându-ne că ne-am revăzut ierarhiile literare, dar ăn fapt le respectăm, la modul moale dar perseverent prin manuale, comentarii si uneori... premii.
Ruxandra Cesereanu, care vede ăn romanul obsedantului deceniu coexistând o relativă disidentă fată de regimul comunist si o "indeniabilă impostură", socoteste chiar că această categorie socio-politică ce "sfida comunismul dar nu-l nega" ar fi făcut parte din strategiile comuniste de manipulare a constiintelor spre a distrage atentia de la esential. S-ar putea să n-o urmăm, cel putin pentru unele din aceste cărti cu "oglinda aburită", ăntr-o acuzatie atât de gravă.
Autoarea ne mărturiseste, ăn ăncheiere, că a avut intentia cu acest eseu să obtină "o exorcizare a terorii comuniste din România". ăn ce priveste "exorcizarea" cred că e prea devreme. Cum să exorcizăm ceva pentru care evităm să ne exersăm si memoria si răspunderea?

Studiul Ruxandrei Cesereanu este exceptional si ăn măsura ăn care nu tine seama de această stare de spirit, propunându-si, dimpotrivă să-si considere cititorii ănsufletiti de dorinta de afla si ăntelege ce s-a petrecut cu ei si al lor timp de o jumătate de veac. Rămâne să sperăm că, luând-o drept ghid, multi se vor avânta pe tărâmul "infernal" până ăn centrul căruia a explorat cu rigoare, pasiune si inteligentă Ruxandra Cesereanu.