E greu de imaginat un subiect mai arid şi mai puţin ofertant pentru o carte decât realizarea unui dicţionar. Si totuşi, nimic arid şi plicticos în cartea lui Günter Grass. E drept însă, nici dicţionarul despre care vorbim nu este unul oarecare, nici autorii lui nu sunt nişte anonimi. Dicţionarul limbii germane, început în 1838 de fraţii Jacob şi Wilhelm Grimm şi definitivat abia în 1961 prin munca unor generaţii succesive de lingvişti, poartă până astăzi numele iniţiatorilor săi, astfel încât chiar şi ediţia sa electronică se numeşte Der digitale Grimm. Mai apetisante decât intrările dintr-un dicţionar ar fi poveştile, cunoscutele poveşti culese de cei doi fraţi, care au dus folclorul german în toate colţurile lumii şi care i-au făcut, ele mai presus de orice, faimoşi. Dar nici poveştile poate n-ar fi fost de ajuns pentru a-l determina pe cel mai cunoscut autor de limbă germană al momentului, Günter Grass, să le dedice celor doi Grimm şi muncii lor o carte.
Într-un interviu acordat săptămânalului german „Der Spiegel”, scriitorul mărturisea că fraţii Grimm i-au influenţat opera: „Tom Degeţel trăieşte în Oscar Mazerath din Toba de tinichea. Jacob şi Wilhelm înşişi joacă un rol în multe dintre cărţile mele. În Pisica şi şoarecele, de exemplu, sunt portretizaţi ca un ministru şi-un secretar de stat care încearcă să stopeze distrugerea pădurilor (din cauza ploilor acide).” Dar mai mult decât atât, Grass se declara atras de personalitatea celor doi fraţi, care au marcat, în epocă, un moment cheie: „Ce vă atrage la Fraţii Grimm?” – îl întreabă reporterii de la „Der Spiegel”. „Caracterul lor intransigent. În 1837, au protestat la Göttingen împotriva abolirii Constituţiei (Regatului de Hanovra) şi, deci, împotriva puterii statale.” („Spiegel Online International”, 20 August 2010, Interview with Günter Grass: ‘The Nobel Prize Doesn’t Inhibit Me in My Writing’, http:// www.spiegel.de/ international/ zeitgeist/ spiegel-interview-withguenter- grass-the-nobel-prizedoesn- t-inhibit-me-in-my-writinga- 712715-4.html)
Aceste trei repere, de altfel: elaborarea dicţionarului, opera folcloristică şi atitudinea lor publică exemplară, care i-a transformat în eroii studenţimii germane a vremii, sunt cele trei „fire” pe care Günter Grass construieşte dublul portret al fraţilor Grimm.

Stilul şi structura
Textul curge ca o poveste, şi nu o spun doar ca pe o figură de stil. Chiar aşa îşi construieşte în mod conştient textul Günter Grass, de la „au fost odată ca niciodată doi fraţi, care se numeau Jacob şi Wilhelm şi pe care lumea-i considera nedespărţiţi. Erau vestiţi în toată ţara, fapt pentru care li s-a şi spus, după numele de familie, Frăţânii ori, mai degrabă, Fraţii Grimm.”
Capitolele cărţii poată nume de litere, de la A la F (literele de care s-au ocupat Fraţii Grimm în dicţionar, restul fiind realizat după moartea lor) şi în final... U şi Z. U de la „ubicuu” şi Z, de la „zare”. Grass „inventariază” cuvintele din dicţionar jucându-se cu ele, punându-le la treabă, utilizându-le în naraţiune, atunci, când, de exemplu, reconstituie felul în care lucrau fraţii la fişele pentru dicţionar. Traducătorul, Alexandru Al. Sahighian, a reuşit să transpună acest joc în româneşte, cel mai probabil printr-o muncă de ceasornicar, traducând fraze alcătuite din serii de cuvinte cu „a” prin echivalente tot cu „a”: „apoi, din arteziana atât de alegră mai ţâşniră: alibi şi alifie, afânat şi afumat, apogeu şi-apoplexie. Alişveriş? O aporie! Îşi aminti că la Hanau şi Steinau toata lumea vorbea despre maică-sa ca despre administratoreasa. Deodată îi căşună un cuvânt: aburi, exclamă el, ce abureală! Dar cine ne sunt amăgitorii?”.
„Povestea” în sine a Fraţilor Grimm nu începe chiar cu începutul, cum ne-ar face să credem incipitul de basm pe care l-am citat. Fraţii apar în lumina rampei în momentul lor de maximă glorie: cel în care, alături de alţi cinci profesori de la Universitatea din Göttingen, protestează împotriva abolirii constituţiei de către proaspăt unsul rege de Hanovra, Ernest Augustus, în tăcerea mormântală a celorlalţi profesori, care şi-au văzut de chestiunile lor profesionale: „făţărnicia calculată” – spune Grass – „ferindu-se în orice caz să ia în mod public vreo atitudine tranşantă sau căutând apropierea puternicilor zilei. Si iată de ce din gura lor, la abia o sută de ani de la protestul Celor Sapte din Göttingen, nu s-a auzit nici un cuvânt de împotrivire atunci când ţării întregi i-a sunat ceasul în ’33 şi în toate universităţile germane, ca şi la Göttingen, s-a pornit acţiunea de «curăţare»”.

O istorie a Germaniei moderne
Astfel de „salturi în timp” va face frecvent autorul pe parcursul cărţii, trecând într-o singură frază de la epoca Fraţilor Grimm la momente din secolul XX sau chiar din propria-i viaţă. Va reieşi, astfel, un soi de istorie polemică a Germaniei ultimelor două secole, în tonul incisiv şi sarcastic care i-a adus numeroase contestări de-a lungul vieţii. Günter Grass are convingerea fermă că lucrurilor trebuie să li se spună pe nume. Chiar dacă a încasat multe din acest motiv, până la a se vedea declarat persona non grata în Israel, în 2012, pentru contestatul poem Was gesagt werden muss („Ceea ce trebuie spus”), Grass continuă să creadă că un intelectual are datoria de a nu trece sub tăcere ce se întâmplă greşit în jurul său.
Astfel, în Cuvintele Fraţilor Grimm, autorul face nu doar inventare şi jocuri de cuvinte, ci şi istoria acestora şi a noţiunilor pe care le definesc, aducându-le până la zi. Iată, de exemplu, chimia, care, devenită „putere economică concentrată în concerne”, „a ajuns să stăpânească totul în aşa măsură, încât a corupt medici, farmacişti şi politicieni (...) // Sub forma ei actuală de lobby, această putere economică îşi cumpără locuri în parlament şi funcţii în ministere. Promovează legi şi creează miniştri care-i fac pe plac. Guvernează şi ea fără să fi fost aleasă, controlează fără să fie controlată”.
Mai toate aceste luări de atitudine, demne de un trouble-fête care sparge mai întâi un balon şi apoi strigă că împăratul e gol, sunt făcute de pe poziţii asumate de stânga, scriitorul fiind un binecunoscut susţinător al SPD, încă din anii ’60, de când a fost consilierul de comunicare al lui Willy Brandt din momentul candidaturii acestuia la funcţia de cancelar.

Autobiografia politică a lui Grass
Astfel, cartea constituie şi o autobiografie politică a scriitorului german, ultima sa carte autobiografică, aşa cum singur afirma, după Beim Häuten der Zwiebel (2006, în româneşte: „Decojind ceapa”, Polirom) şi Die Box (2008). Subiectele „politice” se aleg singure, de altfel. Grass trece de la fresca de epocă, spre exemplu, de la Cartea asta îi aparţine regelui a Bettinei von Arnim, la cuvintele deposedare şi despuiere din dicţionarul Grimm, la răscoala ţesătorilor silezieni din 1844, la piesa lui Gerhart Hauptmann, }esătorii, şi apoi la propriile-i discursuri politice, care trimit la alţi scriitori militanţi, ai altor vremuri: „Când le-am declamat poezia lui Heine, Tesătorii silezieni, pe care poetul o scrisese în exilul parizian, inspirat de răscoala din 1844 a ţesătorilor din Petersau şi Langenbielau, comitetele de întreprindere s-au înspăimântat, de parcă ar fi simţit în ceafă suflarea de gheaţă a celor trei versuri ale sale: «Îţi ţesem, Germanie, giulgiul de moarte, – Blestem întreit urzeala- i să poarte – / Noi ţesem, noi ţesem!»” Deşi foarte serios pe subiectele pentru care ridică vocea, de la situaţia azilanţilor la defrişarea pădurilor şi, recent, la situaţia Greciei de azi, „pusă la colţ” tocmai de ţara sa natală, Grass se şi amuză, undeva, în sinea lui, de efectul pe care-l produce asupra celorlalţi şocul rostirii cu voce tare a unor lucruri care deranjează. Dar oare nu acesta-i rolul unui intelectual, să ridice semne de întrebare, să provoace îndoieli, să dărâme confortul complacerii în ideile luate de-a gata? Grass cu siguranţă reuşeşte acest lucru, chiar şi când nu are dreptate. Cuvintele Fraţilor Grimm reprezintă, alături de alte cărţi precum Între Germania şi Germania ori Secolul meu, o completare a portretului unui artist complex, care nu s-a sfiit niciodată să utilizeze cuvântul ca armă.