Joi, 8 noiembrie, şi sâmbătă, 17 noiembrie, s-au consumat primele evenimente în cadrul programului Scriitori în Sala Oglinzilor. Deschiderea Cinematecii literare (proiect un cristian cu sprijinul Mediatecii USR) a coincis cu lansarea proiectului Scriitori la ei acasă. Scriitori pe Calea Victoriei (un proiect al Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul financiar al Guvernului României).
Cinemateca literară îşi propune difuzarea unor documentare (prioritar producţii independente, dar şi prin parteneriate) cu şi despre scriitori români, pentru un public ţintă bine ales.
Angela Marinescu (prezentă la proiecţia propriului documentar, Sânge albastru) şi Livius Ciocârlie (invitat la proiecţia documentarului Nichita Stănescu) au dialogat cu publicul tânăr din mai multe licee bucureştene. Ambele proiecţii au beneficiat de prezenţa regizorului acestora, Marian Baciu, care a oferit detalii din timpul filmărilor.
Cinemateca va continua pe 24 noiembrie cu documentarul Orbirea voluntară. Gellu Naum (invitat Răzvan Voncu) şi pe 8 decembrie în Sala Oglinzilor (invitat Ion Cucu). În luna ianuarie, documentarele vor putea