Pe site-ul www.editura-art.ro, considerându-se la început de drum, Editura Art nu face apel la o istorie instituţională considerabilă, amintind totuşi că "s-a impus în ultimii ani în domeniul educaţional", ceea ce înseamnă că a editat manuale şi carte şcolară. A început deci într-un sens strict utilitar, eficient economic, mizând numai pe apariţiile editoriale cu vânzare sigură, vizând un public omogen, distinct, previzibil şi relativ bine delimitat. E un model de dezvoltare a unei edituri, pornind de la producţia de manuale, de alt tip decât Editura Ideea europeană (pe care am prezentat-o săptămâna trecută), care s-a dezvoltat în jurul unei reviste. În catalogul toamnă-iarnă 2007-2008 al Editurii Art se spune din primul rând că editura s-a lansat în iunie 2007, propunând şase colecţii remarcabile. Catalogul, foarte elegant, tipărit pe hârtie cretată, nu face apel la istoria primă (editarea de manuale), ca şi cum ar vrea să facă uitat un trecut, în fond onorabil. Editura se relansează în 2007, după câţiva ani (nu ştim câţi) de acumulări financiare. "Se deschide acum înspre teritorii mai libere, mai imaginative, mai actuale" - cum se recunoaşte în laconicul program şi în prea lacunara autoprezentare de pe site. Explicitarea direcţiilor de dezvoltare pune accentul pe această schimbare foarte importantă: "Editura ART este numele acestei deschideri care vizează literatura universală, dar şi literatura română contemporană, ştiinţele umane, ca şi cele sociale; cărţi fundamentale, fără lectura cărora nicio formaţie intelectuală nu se poate construi cu adevărat, dar şi studii şi eseuri de ultimă oră; opere ale unor clasici ai modernităţii, ca şi romane postmoderne ori post-postmoderne, texte autobiografice, dar şi peripeţii poliţiste; bibliografie şcolară, ca şi bibliografie academică facultativă". Această ieşire din ţarcul manualelor în largul culturii se face într-un mod cât se poate de atractiv şi de convingător. Cărţile Editurii Art aplică, într-adevăr, "exigenţa calităţii", aşa cum se recomandă: "Dorim să ne câştigăm cititorii prin alegerile noastre: de autori, de traducători, de colaboratori, prin calitatea grafică a cărţilor noastre, prin preţurile lor decente. Oferta noastră îşi propune să fie - în toate sensurile - accesibilă. Singura restricţie va fi aceea dictată de exigenţa calităţii. Nu altceva vrea să spună deviza Editurii ART: Ťoriunde, oricând. dar nu oricumť". Spun, fără nicio ezitare, că am resimţit atracţia imediată a cărţilor Editurii Art, atât datorită aspectului lor grafic foarte plăcut, cât şi datorită selecţiilor de autori.
Se vede că în spatele acestei emancipări spectaculoase se află experienţa editorială considerabilă şi gustul sigur al cuiva, nu un începător, nu un expelimentalist, nu un aventurier. Directorul editorial este nimeni altul decât criticul Mircea Martin, cu vechi state de serviciu în acest domeniu: a fost, după 1990, directorul Editurii Univers, până la privatizarea neinspirată a acestei edituri de către Ministerul Culturii; a fost apoi redactor-şef al Editurii Paralela 45, patronată de Călin Vlasie; iar până de curând Mircea Martin a fost directorul revistei "Cuvântul", iniţiator al unor faimoase conferinţe şi dezbateri publice pe teme culturale. De la revista "Cuvântul" Mircea Martin şi-a adus colaboratorea cea mai apropiată, pe Laura Albulescu, pe post de redactor-şef al Editurii Art. Directorul general al Grupului Editorial Art SRL este Dan Iacob, iar director de producţie Alina Adăscăliţei. Manţionez şi numele redactorilor de carte: Magda Cristescu, Raluca Dincă, Iulia Militaru, Georgiana Zmeu - aşa cum apar pe ultima pagină a catalogului pe care îl am la îndemână. Adaug faptul că de design-ul copertelor este responsabilă o firmă separată, dacă am înţeles bine: High Contrast, iar grafica colecţiei "Laur" este asigurată de Atelierul de grafică (nu ştim dacă al editurii sau dinafara editurii). Merită reţinut acest detaliu de profesionalism, cu atât mai mult cu cât foarte multe edituri apelează la improvizaţii (de cele mai multe ori lamentabile) în domeniul graficii de carte.
Organizarea pe colecţii este foarte clară, în principiu, şi bine susţinută în declaraţiile de intenţii. Pe site-ul editurii, denumirile sunt justificate prin referinţe de prestigiu: "Am dat celor mai multe colecţii nume de cărţi (româneşti sau străine), soluţie ce mizează nu numai pe jocul - care poate fi înţeles ca distanţă ironică - dintre două titluri, ci şi pe un joc al suprapunerii şi telescopării lor sugestive în sensul infinitului livresc". Mi-a plăcut argumentul, venit cu siguranţă din modul de a gândi al criticului şi comparatistului Mircea Martin. Cu una sau două excepţii, denumirile colecţiilor sunt, totuşi, destul de artificioase, prea căutate, subtile, fără să dea un indiciu direct despre conţinutul orientării: "Desenul din covor", "Laur", "Ocheanul întors" şi "Mari clasici" sunt colecţii de literatură universală, dar, cu excepţia celei din urmă, nu au transparenţa intenţiilor. În prima dintre aceste colecţii au apărut până acum cărţi de proză de Alfred Jarry (două volume, în traduceri de Luca Piţu şi Mady Solomon), Alberto Moravia (tot două, unul, o noutate în limba română, o culegere de povestiri, Cum să trăieşti cu o soţie necredincioasă, tradus de George Popescu, altul, romanul Indiferenţii, într-o traducere mai veche a Etei Boeriu), Julien Green (cunoscutul Leviathan, tradus de Modest Morariu), Jiri Marek (Unchiul meu Ulise, tradus de Jean Grosu), Raymond Radiguet (cu Bal la contele d´Orgel, în vechea traducere a lui Demonstene Botez), Luigi Pirandello (romanul Exclusa, necunoscut mie până acum, tradus de Cristina Paula Marin) - dintr-o arhivă previzibilă a clasicilor modernităţii. Cele mai multe, dacă nu chiar toate, sunt reeditări ale unor traduceri cunoscute. Complet necunoscuţi mie dintre autorii acestei colecţii sunt doar Chloé Delaume, cu Locuiesc în televizor, şi Patrick McGrath, cu Spider. Deci doza de inedit (inedit în limba română, desigur) a colecţiei este, deocamdată foarte mică. Propunerile din colecţia "Mari clasici", bune, fără îndoială, nu au un clenci deosebit, sunt reeditări de traduceri vechi, neînsoţite de argumentul unei lecturi noi într-o prefaţă actualizatoare: Tolstoi, Război şi pace; Dostoievski, Umiliţi şi obidiţi, Eternul soţ. Dublul; Flaubert, Doamna Bovary, Educaţia sentimentală, Bouvard şi Pécuchet şi Idei primite de-a gata; Balzac, Béatrix; Jane Austin, Emma; Gogol, Însemnările unui nebun. Nasul. Mantaua. Început banal, nici nu ştiu dacă se poate face ceva deosebit în această direcţie. Riscul unei producţii pe stoc e mare. Mai atractivă este colecţia "Laur", unde sunt publicate traducerile unor cărţi care au obţinut premii internaţionale importante: Goncourt, Cervantes, National Book Award, Goethe, Nobel - ceea ce înseamnă cărţi de Julien Gracq, Carlos Fuentes, William Styron, Ernst Jünger, Jean Echenoz, Luigi Pirandello, Sergio Pitol. Criteriul de selecţie e bun, dar premiile sunt toate prea vechi (cel mai recent e cel din 1999). E adevărat că obţinerea copyright-ului pentru o carte care a primit un mare premiu anul trecut sau acum doi ani e mai dificilă, dar aici e miza bătăliei editoriale. Cea mai interesantă dintre colecţiile de literatură universală mi s-a părut "Ocheanul întors" (titlu împrumutat de la Radu Petrescu), cuprinzând o literatură confesivă (jurnale, memorii, scrisori) axată pe relatarea unor experienţe ale intimităţii sau ale interiorităţii. Tot ce a apărut până acum aici mi s-a părut atractiv şi demn de citit imediat: Doamna de Sévigné, Scrisorile "divinei marchize" (traduse de Irina Mavrodin); William Styron, Bezna vizibilă. Amintiri despre nebunie (traducere de Mihnea Gafiţa); Jaroslav Seifert, Toate frumuseţile lumii (în traducerea lui Jean Grosu); Jean Cocteau, Opium. Jurnalul unei dezintoxicări (tradus de Luminiţa Brăileanu). Sunt curios ce va urma.
Teoreticianul Mircea Martin nu putea să nu-şi cultive şi să nu-şi etaleze propriile preferinţe. Colecţia "Cărţi cardinale" editează Canonul occidental de Harold Bloom (traducere de Delia Ungureanu, diferită de traducerea existentă deja în română, considerată nefericită), Minima moralia de Theodor Adorno (traducere de Andrei Cornea, tot o reluare), Regulile artei de Pierre Bourdieu (traducere de Bogdan Ghiu şi Laura Albulescu, reluare pe jumătate a unei traduceri anterioare), Lumea femeilor de Alain Touraine (traducere de Magda Jeanrenaud, prima dată în limba română) şi, ca o mare promisiune, Istoria corpului de Alain Corbin, J.-J. Courtine, Georges Vigorello. Noi cu adevărat şi provocatoare sunt cărţile din colecţia "Demonul teoriei": Despre televiziune de Pierre Bourdieu, Cei care aduc groaza. Eseu despre perdantul radical de Hans Magnus Enzensberger, Cea mai frumoasă istorie a fericirii de André Comte-Sponville, Jean Delumeau şi Arlette Farge, La ce bun adevărul? de Pascal Engel şi Richard Rorty, Etica lecturii de J. Hillis Miller, Kafka. Pentru o literatură minoră de Gilles Deleuze şi Félix Guattari, Fascism şi comunism de François Furet şi Ernst Nolte.
Pentru literatura română, programul Editurii Art este semnificativ în două direcţii, acoperite însă cu un zel diferit. Clasicii (de la Alecsandri, Creangă, Eminescu, Caragiale, Slavici, Coşbuc şi Delavrancea la Ibrăileanu, Sadoveanu, Călinescu, Gib Mihăescu şi... Marin Sorescu, în total aproape 30 de volume anunţate în catalog) sunt editaţi anost, elementar, fără raportări la ediţii critice de referinţă, fără minime prezentări, cu excepţia unor fade tabele cronologice. Contemporanii sunt promovaţi în colecţia "Ficţiune şi artilerie" (parafrază după titlul unui roman de Costache Olăreanu, Ficţiune şi infanterie), unde sunt reeditate romane de Gheorghe Crăciun (Frumoasa fără corp şi Pupa russa), Dumitru }epeneag (Zadarnică e arta fugii şi La belle roumaine), Constantin }oiu (Căderea în lume), Marin Sorescu (Trei dinţi din faţă), cu necesarul aparat critic de rigoare şi aducând interesante completări documentare. Nou este deocamdată numai romanul Jiquidi de Nicolae Breban. O surpriză plăcută este şi traducerea în română a romanului O femeie pentru apocalips de Vintilă Horia. E o colecţie ca un titlu de mândrie al Editurii Art, o carte de vizită dintre cele mai frumoase prin eleganţă grafică şi selecţie.
Editura Art iese pe piaţă, foarte sigură pe sine, situându-se la cel mai înalt nivel, putând concura, la start, cu cele mai bune edituri, cum sunt Polirom, Humanitas sau RAO, dacă îşi va înteţi numărul şi ritmul apariţiilor editoriale. Autoexigenţa şi piaţa vor cere un grad de noutate mai mare în traduceri, în promovările de literatură română şi în apropierea de actualitate. Este, atât prin selecţia cărţilor, cât şi prin aspectul lor grafic, o editură de elită, mai îndrăzneaţă în "demonul teoriei" decât în demonul literaturii. Mai departe se pune problema rezistenţei pe piaţa de carte, la acest nivel autoimpus şi pe deplin asumat, demn de admiraţia unui cititor pretenţios.
