Una din cele mai prestigioase manifestări ce pun în scenă literatura, „Salonul de Carte din Paris“, organizat regulat spre sfârşitul lui martie, invită de fiecare dată o ţară, oferindu-i condiţii privilegiate. Anul acesta fericita „aleasă“ a fost Argentina, iar ca oraş, Shangaiul. Aşa cum anul trecut fusese România.
Cum a revenit România după o astfel de sărbătoare ca simplu participant? - A fost întrebarea pe care şi-au pus-o mulţi şi aşteptam urmarea cu aceeaşi curiozitate cu care aştepţi a doua carte a unui autor promiţător. Trebuie să spun din start că organizarea standului românesc nu ne-a decepţionat, dimpotrivă. Şi dacă ar fi s-o caracterizăm în trei cuvinte, ele sunt: vizibilitate, diversitate, profesionalism.
Cu toată aşezarea neprielnică (ală- turi erau alte standuri gălăgioase), se putea remarca de departe România cu banerul Des livres à venir, l’avenir des livres, care i-a făcut geloşi chiar pe unii editori francezi după cum i-am auzit şuşotind, iar mai de aproape se putea admira, răsfoi şi cumpăra carte românească în versiune originală, dar şi în franceză. Tot o atracţie a fost prezenţa caricaturistului Ştefan Popa- Popa’s, care a făcut neobosit portrete. Viitorul cărţii a fost chiar tema primei Mese Rotunde, dezbaterile fiind deschise de Al. Călinescu în rol de moderator, cu participarea lui Dumitru Ţepeneag, George Banu, N. Manolescu, Anna Kleszeg şi Bujor Nedelcovici. În rezumat, dacă D. Ţepeneag vedea în Internet un concurent redutabil al cărţii de hârtie, George Banu s-a arătat mai optimist pornind de la ideea că la fel s-a crezut şi despre teatru, ameninţat cu dispariţia de concurenţa televiziunii. De remarcat concluzia criticului Nicolae Manolescu, pentru care calitatea, valoarea literară vor conta în supravieţuirea sau nu a cărţii. Ca o prelungire a acestor idei, a fost şi Masa Rotundă „Livres français, lecteurs roumains/Livres roumains, lecteurs français” organizată în jurul culegerii de eseuri Sujets français (Teme franceze) (publicată de Éditions Ginko) a criticului N. Manolescu, admirabil moderată de un alt critic şi subtil francofon, profesorul Mircea Martin, însoţit de Corina Ciocârlie, de traducătoarea D. Ilea şi de Lakis Proguidis (L’Atelier du roman), care a pus în evidenţă aportul incontestabil al intelectualilor români la cultura franceză. S-au dezbătut în zilele următoare subiecte dintre cele mai diverse precum ezoterism şi sacralitate, moderat de noul director al ICR Paris, Radu Ciobotea, şi susţinut aprins de Basarab Nicolescu şi Bruno Pinchard. S-a vorbit despre sport, chiar şi despre romanul poliţist cu George Arion, Cristina Hermeziu şi editoarea Danielle Nees, despre pictură, dar mai ales despre poezie.
Un număr special al serioasei reviste La traductière, publicat anul trecut şi consacrat poeziei româneşti, a constituit obiectul prezentării Magdei Cârneci şi al Lindei Maria Baros (neobosita traducătoare a poeţilor români), în compania lui Jacques Rancourt. Magda Cârneci a fost prezentă ca autoare a volumului Chaosmos. Trebuie reamintit aici că tot ei i se datorează înfiinţarea Premiului Internaţional de Poezie francofonă Benjamin Fondane, pe care i l-a decernat în acest an, la standul României, poetului Luis Mizon, în prezenţa lui Michel Carassou (de la Editura Non Lieu- editorul care l-a consacrat pe Fondane). Tot poezia i-a reunit pe excelentul traducător şi poet Şerban Foarţă alături de tânărul traducă- tor francez al lui Arghezi, B.-J. Courvoisier (Editura La Différence), Dinu Flămând, Miron Kiropol şi Nicolae Ţonea. Nume noi de tineri poeţi în traducere cuprinşi în antologia Bucarest- Paris: huit (+deux) livres de poésie pour la France, au fost prezentaţi de colegii mai vârstnici şi de Claudiu Soare.
Avangarda şi modernitatea nu puteau lipsi din program: Petre Răileanu, Mircea Martin, Michel Carassou s-au regăsit la dezbaterea pe marginea cărţii lui Christian-Robert Velescu, Avant-garde et modernité, iar Nicolae Manolescu a revenit în ultima zi pentru a susţine, alături de Cosmin Ciotloş, generaţia tânără, reprezentată aici de poeţii Roxana Sicoe-Tirea, Andrei Mocuţa, Vlad Moldovan şi prozatorul Augustin Cupşa. Sub sintagma „lancement de livre“ au avut loc două lansări: La planète Proust: Esquisse d’un journal de lecture al lui Alex Leo Şerban, publicat la Éditions Non Lieu în prezenţa Iuliei Badea Guéritée şi a lui Adrian Mihalache, şi a romanului Notre maison, dans la plaine de l’Armageddon, publicat la Editura L’Âge d’Homme, al Martei Petreu pe care criticul Mircea Martin a prezentat-o în linii generale, alături de Maria Linda Baros, traducătoarea în franceză a antologiei L’Apocalypse selon Marta, şi de subsemnata, ca traducătoare a romanului. Voi adăuga aici comentariul Cristinei Hermeziu, ochi vigilent al Salonului şi al fenomenului cultural românesc în Franţa, care a declarat undeva că „Marta Petreu sună dumnezeieşte în franceză, ne răşpăluieşte sufletele împietrite cu stilul ei abraziv şi muzical“. Îmi voi permite doar să subliniez dimensiunea socio-politică a acestui roman foarte românesc, care stârneşte interes tocmai prin specificitatea lui; chiar după terminarea prezentării, cineva de la un post de radio din Québec mi-a propus o emisiune dedicată cărţii în versiune franceză.
Aşadar, politicul nu a lipsit nici el (invitat sau neinvitat!) de la masa dezbaterilor, dintre care cea mai atractivă mi s-a părut cea suscitată de cartea Dinu Pillat- En attendant l’heure d’après, tradusă de Marily le Nir şi publicată la Éditions des Syrtes, în 2013, de Olimpia Verger, editor atent şi sensibil la fenomenul cultural românesc.
Ar trebui subliniată, deşi este aproape o tautologie, importanţa traducerii pentru promovarea literaturii române, literatura scrisă într-o limbă de mică circulaţie. Şi a traducătorilor (spre toate limbile). Traducerea este actul primordial, paşaportul necesar exportării literaturii naţionale, accesul ei la universalitate – lucru pe care managerii culturali l-au înţeles, lansând, din câte se pare, o adevărată politică de promovare a valorilor. Sub forma unui mic catalog cu fragmente traduse şi prezentări de autori, editat expres cu ocazia acestui Salon. Lista este exhaustivă, deocamdată au fost incluşi autori susceptibili de a capta atenţia editorilor francofoni, franceza funcţionând aici, ca în vremurile ei bune, ca vector lingvistic universal. Sub forma unor pliante privind aplicarea de burse şi subvenţii de traduceri, distribuite editorilor francezi prezenţi la Salon. Este tot un lucru bun pe care noul preşedinte al ICR Bucureşti, Lilian Zamfiroiu, amfitrion grijuliu şi discret la Salon, a înţeles să-l facă, bazându-se pe experienţa sa în mediul francez.
Poate că cea mai sugestivă expresie a complexităţii cuvântului scris a fost cea relevată de mini-spectacolul inspirat din „vorbele“ din Valiza d-lui Matei Vişniec, care a încheiat (sărbătoresc) o manifestare cum puţine au mai avut loc la standul României.
Un nou Salon, o nouă imagine cât mai apropiată de ceea ce reprezintă literatura română - a fost, cred, pariul noii conduceri a ICR Bucureşti, care a încercat să promoveze noi valori, neuitându-le pe cele deja impuse. Un pariu în care diversitatea şi vizibilitatea ei au fost susţinute cu un profesionalism de invidiat. Pariu câştigat!
