Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Să ne cunoaştem trecutul de ---

În numărul 4 din 22 ianuarie 1959, sărbătoarea de serviciu este marea unire a Principatelor Române, iar editorialul anonim consemnează cu voioşie faptul, neuitînd să-l lege de sărbătoarea mult mai importantă şi mult mai recentă a întoarcerii armelor (...)
[Î]n toată pagina 1 sînt exaltate, cu fotografii şi texte avîntate, figurile lui Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza şi Moş Ion Roată. Virajul spre istoria patriei e vizibil, patriotismul se insinuează deja ca o valoare adoptată de regim, se recurge din ce în ce mai mult la legitimarea prin figuri istorice. Sîntem de-abia în 1959 şi deja sărbătoarea care a deschis drumul sovieticilor, 23 August, stă alături de marea unire naţională, iar fastul propagandistic se aplică cu aceeaşi metodă la amîndouă. Coincidenţa lor în anul 1959 sporeşte voioşia, pentru că tot ce par să facă prozatorii, criticii, redactorii, poeţii şi cu atît mai mult autorii anonimi şi oficiali de editoriale în Gazeta literară este să caute, să colecţioneze şi să exalte sărbători.

(Luminiţa Marcu, "Literatură şi ideologie. Gazeta literară, 1954-1968")

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara