Ani la rând am glorificat-o pe Andreea Marin în versuri exaltate: "Crede-mă, Andreea,/ Doar tu eşti Femeia!" etc. Ani la rând, i-am sărutat imaginea de Ileana Cosânzeana de pe ecranul televizorului, riscând să mă curentez. Pentru ca în noaptea de Revelion ea să săvârşească o faptă oribilă, care a lovit în admiraţia mea ca un trăznet într-un plop înalt.

    în noaptea de Revelion, Andreea Marin a desfiinţat literatura! Iar trimiterea în neant a poeziei şi prozei, a dramaturgiei, a criticii şi istoriei literare s-a transmis în direct la TVR. Câtă cruzime! CNA ar trebui să interzică asemenea emisiuni, şocante şi traumatizante pentru cei care mai cred în cultura scrisă. Sau ar trebui să pretindă posturilor de televiziune să le difuzeze însoţite de menţiunea Interzis adulţilor în vârstă de peste 50 de ani.

    Iată cum s-au petrecut lucrurile. Andreea Marin a anunţat că în noaptea de 31 decembrie 2002 spre 1 ianuarie 2003 se vor perinda pe ecranul televizorului cei mai iubiţi contemporani ai noştri şi anume cei mai iubiţi actori, cei mai iubiţi ziarişti, cei mai iubiţi cântăreţi, cei mai iubiţi realizatori de talk-show-uri, cei mai iubiţi oameni de afaceri şi aşa mai departe, în total paisprezece categorii. Despre cei mai iubiţi scriitori însă n-a pomenit.

    Am crezut, iniţial, că este o greşeală. Poate că Andreea Marin, cu privirea împiedicată în genele ei lungi, a sărit capitolul literatură. Dar nu, nu fusese o greşeală. Când a citit lista încă o dată, am avut prilejul să constat că literatura chiar lipseşte, irevocabil, că frumoasa realizatoare sau vreun şef al ei (dar poate o zeiţă să aibă şefi?) consideră literatura inexistentă.

    Am suferit cumplit în noaptea de Anul Nou, am ars toate fotografiile cu Andreea şi toate versurile pe care i le-am scris
de-a lungul timpului. Acum, însă, oarecum restabilit, încerc să înţeleg cum s-a ajuns la ştergerea - nu numai de pe lista Andreei, ci de pe tot mai multe liste - a literaturii. De ce într-o ţară cu mii de scriitori se uită că există pe lume şi scriitori.

    Unii critici literari tineri cred că o cauză a răului o constituie elitismul scriitorilor importanţi, care nu se pot adapta la noul orizont de aşteptare al publicului. Aceşti critici pledează pentru renunţarea la elitism şi pentru acceptarea ideii că există şi o literatură populară, care trebuie luată în serios şi respectată, de pe o poziţie multiculturalistă.

    Sunt de făcut, aici, câteva observaţii. O literatură populară, în sensul tradiţional al sintagmei, nu cred că se mai creează azi (decât, poate, sub forma unor expresii mai colorate, a bancurilor şi, eventual, a unor fabulaţii despre culisele vieţii politice). Cei care susţin cauza literaturii populare au în vedere, de fapt, după cum reiese din context, literatura de consum.

    Iar literatura de consum nu poate fi luată în serios şi nu poate fi respectată întrucât nu este literatură. O putem considera gumă de mestecat şi atunci, fără îndoială, nu ne rămâne decât să o acceptăm (făcând eventual din ea şi balonaşe).

    Acceptarea (şi cu atât mai mult producerea) de către persoane cultivate a literaturii de consum, departe de a fi o expresie a spiritului democratic, dovedeşte un mare, iremediabil dispreţ faţă de oamenii simpli. Nu există o mai dizgraţioasă formă de ciocoism. Ideea subtextuală este următoarea: pentru voi, semenii noştri neinstruiţi, este bun şi surogatul ăsta de literatură, nu vă dezaprobăm, vă privim cu îngăduinţă, vă livrăm chiar noi marfa de care aveţi nevoie. Oricum veţi rămâne în vecii vecilor ceea ce sunteţi.

    Preferinţa pentru o literatură de elită demonstrează, dimpotrivă, un optimism pedagogic, o încredere în capacitatea celor fără pregătire de a accede - cândva, prin educaţie - la creaţia literară valoroasă. Toleranţa condamnă la rămânerea într-o situaţie dată. Exigenţa cheamă la ceva înalt.

    Pe de altă parte, din rândurile adepţilor literaturii de consum nu s-a detaşat până în prezent nici un autor de succes. în mod paradoxal, tocmai "elitiştii" sunt cei care care îşi vând cărţile în tiraje mari. La târgurile de carte, publicul vine, ca atras de un magnet, în jurul unor "elitişti" ca Nicolae Balotă, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Octavian Paler, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu sau H.-R. Patapievici.

    De fapt, societatea românească nu a renunţat la literatura bună (expresie pleonastică, întrucât literatura bună este literatura însăşi, în timp ce literatura proastă este nonliteratură). Dacă totuşi se creează uneori impresia - aşa cum s-a întâmplat la TVR în noaptea de Anul Nou - că a renunţat, aceasta este numai din cauza atitudinii dispreţuitoare a mass-media faţă de literatură. Era o vreme când articolele scriitorilor apăreau în ziare cu semnătura sub titlu pentru a se diferenţia de articolele ziariştilor, care apăreau cu semnătura la sfârşit. Acum, a venit vremea revanşei. Gazetari care nu ştiu cu câţi de c se scrie Umberto Eco şi vedete TV care pronunţă Niciche gândindu-se la Nietzsche bruiază, cu vociferările lor dizarmonice, muzica de idei a literaturii.

    Andreea Marin, bineînţeles, nu are nici o legătură cu acest complot. Ea a desfiinţat literatura, pur şi simplu, din greşeală. Şi ar fi deajuns să mişte puţin din nasul ei frumos, ca Samantha, ca s-o reînfiinţeze.