Dar, atât nobleţea cât şi monarhia sunt privite de Dan Puric nu ca un rang sau un titlu, ci în sensul cel mai larg, mai bogat, mai generos, mai cuprinzător al acestor cuvinte. Pentru acest artist, totodată o personalitate cu totul aparte şi deosebit de importantă în deruta moral-cul-turală pe care o traversăm în prezent, regalitatea presupune „înnobilarea firii umane, atât de supusă biologicului şi gregari-tăţii". Pentru acest creator, care îşi spune întotdeauna răspicat şi întru totul convingător ideile -convingător pentru că oricine simte că ele sunt pornite din adâncul fiinţei sale şi nu de pe buze - monarhia este asemănată cu lumina naturală a soarelui, în care fluturii calităţii pot zbura în voie, în timp ce, atât în comunism cât şi în lumea haotică de astăzi, fluturii îşi ard aripile la lumina unor lămpi artificiale. „De asta am făcut acest spectacol, ca să sting lumina ucigaşă şi să deschid fereastra ca să intre soarele". Putem privi mult în zare şi greu am mai putea zări, la orizont, un asemenea punct de pornire pentru o creaţie, indiferent de natura ei. Şi cum persoana creatorului este cu totul aparte în actualul context cultural, tot astfel este şi opera sa.
Dar muzele tuturor artelor sunt necruţătoare. Niciodată o idee, oricât de nobilă, nu este validată decât prin calitatea în sine a operei create. Or, tocmai acest lucru a reuşit Dan Puric, împreună cu toţi interpreţii şi colaboratorii săi în Royal Fashion: să-şi pună deplin în valoare ideea. Şi nu închinându-i o odă, ceea ce nu ar fi fost deloc convingător, ci conturându-i numeroase dintre faţetele sale, care au mers de la tragic la idilic, de la sublim la şarjă, de la emfază la autentică rigoare clasică. Şi, în fine, apropiind această lume, din care nu mai există astăzi decât firave urme, şi de lumea zilelor noastre. În acest sens, unul dintre cele mai emoţionante momente este cel în care scena şi sala sunt invadate de o trupă pestriţă de tineri dinamici şi zgomotoşi, în mijlocul cărora se strecoară un mic grup de dansatori care interpretează un dans de epocă. Şi trupa pestriţă încearcă stângaci, fără îndemânare şi chiar timid să preia treptat paşii şi atitudinea celorlalţi, reuşind pentru câteva clipe să recontureze o lume a armoniei şi distincţiei.
Spectacolul este alcătuit din-tr-o suită de mici scene, scurte şi bine închegate, al cărui principal liant, dincolo de subiectele care ţin de lumea nobiliară, este umorul, aproape omniprezent, exclus doar în scenele tragice, cum este executarea ultimului ţar al Rusie, Nicolae al II-lea şi a intregii lui familii, scenă evocată prin proiecţii la începutul spectacolului şi pe viu către sfârşitul lui. Sau scena, pe care nouă nu ne-a mai fost dat să o vedem, în care Regele Mihai, sosit în ţară, îşi repune coroana regală. Căci Dan Puric nu spune lucrurilor numai pe jumătate pe nume, ci până la capăt. În rest, umorul abundă fie că e vorba de Ludovic al XlV-lea, Regele Soare, a cărui bine cunoscută aură cu raze, care-i împodobeşte capul, se aprinde din când în când, în timp ce el face câţiva paşi de dans sau de Împăratul Napoleon, care-i oferă Iozefinei, pe rând, Prusia, Austria, Rusia şi chiar tot globul, dar acesta din urmă fiind un balon, are soarta efemeră a oricărui balon. O scenă galantă, petrecută într-un parc cu boscheţi, ne-a reamintit de un balet plin de poezie, Parcul, montat pe scena Operei din Paris de
Angelin Preljocaj. În Royal Fashion umorul este însă principalul ingredient al acestei scene, susţinut nu numai de personajele respectivei istorioare ci şi de o statuie (vie) din parc. O altă scenă, necruţătoare prin umorul ei la adresa comunismului, ilustreză momentul când, peste un grup de personaje în costume clasice, năvălesc purtătorii de steaguri roşii, care iau totul de pe acele personaje, dezbrăcându-le, iar când nu mai au ce lua, ultimul venit ia chiar o femeie, cu totul.
Bagajul specific Companiei Passe Partout este pus în valoare de momentele de step, bătăile ritmice ale tocurilor şi vârfurilor pantofilor fiind adecuat asociate unor scene de turnir. Dar şi dansatorii Operetei, ghidaţi de prim balerinul Traian Vlaş, care semnează coregrafia, s-au pliat foarte bine ideilor avansate de Dan Puric. Pentru Traian Vlaş este o mare şansă să debuteze în coregrafie într-un atare context. Toate dansurile de ansamblu i-au reuşit, o rezervă privind excesul de performanţe tehnice pe care le execută el însuşi. Şi cum îl urmărim de mulţi ani pe acest prim solist, ştim că este un foarte bun tehnician, dar mai ştim că are şi o plastică modernă expresivă şi că ar fi păcat să se canoneze pe o singură direcţie. Spectacolul, în ansamblul lui, nu este însă monocord ci, din contră, alternează momentele de dans clasic şi de epocă cu dansuri moderne şi, aşa cum dansatorii zilelor noastre sunt invitaţi să intre în structurile clasice, şi clasicienii sunt chemaţi să lase studiul la bară şi să încerce linii corporale moderne, răspunsul lor fiind cât se poate de expresiv. Dar nu numai ca stil de dans, ci şi ca atmosferă spectacolul este echilibrat, alternând scenele încărcate de dramatism cu altele în care zâmbetul se iveşte spontan pe buze, singura rezervă fiind că are mai multe finaluri, dintre care trebuie să se aleagă cel mai sugestiv.
Royal Fashion este pentru Operetă un spectacol cu totul aparte, un spectacol care nu pleacă de la un text şi o partitură preexistente, ci este integral invenţia unui regizor. Şi cum invenţia sa este o reuşită, Royal Fashion este un dar făcut Operetei şi nouă, tututror spectatorilor, de Dan Puric. Şi mai sunt două persoane care au contribuit la calitatea acestui dar: scenografa Corina Grămoşteanu (un fior ne trece pe şira spinării când, în spatele grupului familiei ţarului, înveşmântat în alb, coboară, pe rând, lungile fâşii roşii din fundal, care anunţă oroarea) şi Doina Levintza, cu minunatele costume create de ea, cu adevărat regale, întru totul adecuate fiecărei epoci în parte şi fiecărui personaj, uneori rivalizând prin picturalitatea lor cu adevărate tablouri în mişcare. Royal Fashion este o veste îmbucurătoare, că încă suntem vii, porniţi pe drumul decontaminării şi deschişi către orizonturi mai largi.
