În anii 1950, după război, a apărut la noi prima generație de „artiști angajați”, concept scos cu forcepsul de o ideologie al cărei vis era acela de a reforma în mod forțat umanitatea după propriul său tipar. Directivele schimbării gândite și formulate la Moscova vizau nu doar spațiul social ci și pe cel artistic, încercând să impună norme într-un domeniu care, prin natura sa, este legat de inefabil și, mai ales, de o puternică individualitate a celor care îl practică.
Experimentul, așa cum era previzibil, nu a rezistat și nu a produs nici o capodoperă pentru că nu a putut fi urmat în mod serios și constant decât de artiștii veleitari. Au existat și artiști cunoscuți care din considerente materiale, din orgoliu sau de frică au aderat la principiile realismului socialist, producând însă lucrări artificiale care nu reflectau în nici un fel realitatea cenușie a epocii. Deschiderea spre umanism, generozitate și toleranță sunt componente naturale ale sensibilității artistice, motiv pentru care, imediat după 1989, a apărut o nouă generație de „artiști angajați” care, spre deosebire de primii, și-au asumat cu sinceritate implicarea. De fapt, acest mod de abordare a fenomenului artistic este vechi, el fiind una din formele prin care arta și, în diapazon mai larg, cultura s-a globalizat cu mult înainte de apariția conceptului în spațiul social. Din această dispută artistică, aproape contemporană – Est versus Vest – la intersecția căreia se află și arta românească, lupta a fost câștigată de cei care au oferit creatorilor libertatea de a alege și de a se exprima sincer. Problema „artistului angajat” și globalizat din zilele noastre este dorința acestuia de a realiza cu adevărat o „artă asemenea vieții”. În noile genuri și medii vizuale, el a găsit potențialul de a oferi creațiilor sale un mai mare impact asupra publicului, care este transformat din privitor pasiv în participant activ. O asemenea schimbare a normei presupune implicit și evadarea din zonele culturale acreditate, considerate elitiste, și găsirea unor spații neconvenționale unde propunerile lor vizuale să producă impactul pentru care au fost realizate.
Prin șirul de evenimente artistice grupate sub titlul generic hARTA. Teritorii portabile Cosmin Paulescu, cunoscut sub pseudonimul „Cozo”, își marchează coloana vertebrală a existenței sale artistice. Faptul că încă de la începutul anilor ’90 a produs o serie de manifestări performative care vizau schimbarea modului de a gândi arta este azi, după 20 de ani, un fapt deja cunoscut. Ceea ce a inițiat el atunci a prins rădăcini reverberând emulativ nu doar în mediul studenților săi, ci și în rândul altor colegi de generație. Artistul contemporan a coborât de mult din turnul său de fildeș pentru a propune forme de creație alternative care provoacă sensibilizarea publicului la o idee, un crez – social, politic și tot mai rar artistic, în sensul tradițional al conceptului.
Teritoriile portabile ale lui Cozo sunt de fapt reprezentate printr-unul singur care capătă atribut de simbol: harta României. Este un interval pe care el și-l asumă în toată complexitatea lui vizibilă și invizibilă, sau, mai curând, interioară și exterioară. Prin acest proiect de reportaj vizual al zilelor noastre fiecare imagine a României identifică un alt specific al locului. Hărțile sale prezentate ca obiect, film, performance sau instalație devin motiv pentru a surprinde aspecte precum: violența, importanța fotbalului, a religiei, a simulării și disimulărilor orientale dar și părțile pozitive ale unei deveniri care se măsoară deja în decenii. Artistul consideră pozitive aderarea României la N.A.T.O. și la Comunitatea Europeană. Este greu azi, să ai opinii favorabile în domeniul artei conceptualiste cu implicare socială, dar Cozo își asumă riscul demersului pozitiv pentru a-și afirma nemediat convingerile și poate pentru că, în subconștient, misiunea sa de dascăl induce și asemenea efecte. Spre deosebire de majoritatea confraților săi care focalizează doar aspectele negative ale existenței cotidiene, el consideră că un artist implicat trebuie să-și manifeste public nu doar temerile, revolta dar și motivele de bucurie asupra unor fenomene, decizii politice, sociale etc. Fiecare dintre hărțile expuse propune o citire în cheie narativă a obiectului, facilitată de asocierea imaginii cu memoria colectivă, cu fragmente de istorie care, asemenea unui spot, luminează un aspect al existenței noastre cotidiene. Vechiul precept comunist de „educare a maselor largi, populare, prin artă” este transfigurat acum în sensul unei implicări deliberat asumate în spațiul public. Investigând cu umor sau ironie viața, Cosmin Paulescu reușește să surprindă sensul adevărat și complex al spațiului românesc, folosindu-și disponibilitatea creativă drept instrument de cercetare critică, al cărei rezultat se manifestă ca o formă de conectare a privitorului la propriile-i idei și emoții.
Expunerea acestui corpus divers de lucrări constând în instalații, obiecte, fotografii sau video se acordă ideal cu natura eclectică a proiectului în care, fiecare parte este importantă dar nici una nu este mai importantă decât alta și toate împreună relevă coerența unei gândiri libere precum și verticalitatea unei atitudini etice. Deși operează cu mai multe genuri de informații vizuale și textuale, expoziția hARTA. Teritorii portabile se configurează unitar datorită conceptului care a generat-o și al cărui mesaj este atent urmărit atât la fiecare lucrare în parte cât și prin punerea în scenă a ansamblului. Dincolo de rigiditatea enunțurilor conceptuale, lucrările relevă modalitățile prin care artistul se focalizează curios și implicat asupra spațiului socio-politic de la noi propunând momente de interogație sau afirmații, convingeri de natură existențială. Este un proiect de cercetare artistică, longeviv și identificator, prin care Cozo ne provoacă să-i cunoaștem neliniștile în dimensiunea lor creativă.
Sinteza acestui parcurs de peste două decenii este o amplă expoziție deschisă la Muzeul de Artă din Craiova, orașul său natal, unde artistul expune acum pentru prima dată.