Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
România în cifre de Alex. Ştefănescu


Am văzut odată, în curtea unui ţăran, doi cocoşi bătându-se. Păreau fioroşi şi ocupau cu zbaterea lor întregul spaţiu, obligându-le pe paşnicele găini să se refugieze pe lângă garduri. îşi zburliseră penele, mărindu-şi neaşteptat de mult volumul, se atacau în aer, la o înălţime de peste un metru şi făceau un zgomot de vijelie dezlănţuită. Ţăranul s-a dus decis la ei şi i-a despărţit, ridicându-l pe fiecare în câte o mână:
- Ia uite, dom'le, a zis el cu umor, ce gălăgie fac cinci kilograme de carne de cocoş!
Folosirea unei cifre precise pentru indicarea greutăţii însumate a eroilor zilei a aruncat dintr-odată toată agitaţia lor de până atunci în derizoriu. Lupta terifiantă, plină de dramatism la care asistasem şi-a pierdut brusc importanţa. Nu fusese vorba decât de burzuluiala unor orătănii, din care, cu concursul unei gospodine pricepute, ar fi ieşit o ciorbă şi o piftie.
Aceeaşi nemiloasă şi sarcastică aducere la realitate o practică Ilie Şerbănescu în şocanta sa carte, recent apărută la Editura Universal Dalsi, România sub tirania cifrelor mici. Evocând agitaţia de care este cuprinsă clasa noastră politică ori de câte ori solicită, anunţă, salută sau doar aşteaptă un nou împrumut de la FMI, publicistul ne atrage atenţia: "Un tămbălău atât de mare la nivelul unei ţări întregi pentru doar 70-100 de milioane de dolari apare ridicol şi jenant." De ce? Pentru că "70-100 de milioane de dolari reprezintă nu mai mult decât ceea ce un club cu dare de mână şi care se respectă plăteşte pentru achiziţionarea a vreo doi fotbalişti de valoare."
Dar nu este vorba doar de campaniile susţinute cu surle şi tobe pentru obţinerea unor împrumuturi de la FMI (împrumuturi oricum mai mici - observă autorul - decât cotizaţia noastră la fondul atât de mult curtat!). Este vorba de tot ce s-a întâmplat după 1989, de întreaga epopee eroi-comică (şi tragică) de peste un deceniu a vieţii noastre politice care s-a soldat... cu ce? Cu un PIB (un produs intern brut) reprezentând doar 76% în raport cu cel din 1989! După ce au murit sute de tineri ca să-l dea jos pe Ceauşescu, după ce Bucureştiul a avut de suportat invaziile repetate ale minerilor, nemulţumiţi de schimbarea stării de lucruri din ţară, după ce atâtea partide s-au compus şi recompus urmând parcă logica mişcării browniene şi nu pe aceea a vieţii politice, după milioane şi milioane de discursuri rostite nu numai la întruniri publice, ci şi în spaţiul intim al familiei, de către fiecare membru al familiei, până la intoxicarea cu politică până şi a nou-născuţilor, după imensa risipă de energie şi timp făcută de un întreg popor în încercarea de a-şi moderniza existenţa, rezultatul este nu numai nul, ci negativ, reprezentând o pierdere! Am făcut atâtea sacrificii, timp de peste un deceniu, ca să ajungem să o ducem, din punct de vedere material, mai rău decât înainte!
Şi cine e de vină? Spre dezamăgirea semnatarului acestor rânduri (simpatizant al partidelor istorice reînfiinţate), dar cu îndreptăţire şi într-un mod convingător, Ilie Şerbănescu îi face responsabili de degradarea economiei pe toţi cei care s-au succedat la conducerea României din 1989 şi până în prezent. Din punctul său de vedere, nu contează culoarea politică, nu contează penajul înfoiat al protagoniştilor vieţii politice, contează numai rezultatele efortului sau ale pretinsului efort de reorganizare a activităţii economice. Unii au greşit fiind experimentaţi şi perfizi, alţii au greşit fiind doar inexperimentaţi, unii au adus prejudicii ţării neţinând seama de aşteptările Occidentului, alţii s-au dovedit a fi la fel de păguboşi aplicând cu o stricteţe mecanică indicaţiile unor foruri occidentale.
Procesul prăbuşirii economiei, proces care de la un moment dat se autoalimentează, este foarte elocvent şi inteligibil explicat de Ilie Şerbănescu, unul dintre puţinii publicişti de azi şi competenţi, şi capabili să se facă înţeleşi. Autorul este deopotrivă un specialist şi un gazetar, combinaţie care reprezintă în momentul de faţă o rara avis. Avem specialişti care rămân în orice împrejurare prizonierii terminologiei lor inaccesibile nespecialiştilor, după cum avem gazetari cu aplomb, dar lipsiţi de orice pregătire în domeniile asupra cărora se pronunţă. Nu avem însă aproape deloc buni cunoscători ai unei discipline înzestraţi şi cu talent de publicişti. Ilie Şerbănescu reprezintă una dintre puţinele excepţii.
Noţiuni pe care le vehiculează toate mijloacele de comunicare în masă, dar pe care aproape nimeni nu le înţelege sunt definite de Ilie Şerbănescu într-o manieră simplă şi edificatoare. Ce sunt arieratele? Nu sunt - cum mărturisea nu de mult, cu umor, un scriitor, că îşi închipuie că sunt - două fetişcane întârziate la minte, două retardate, care ne agasează cu veşnica lor sporovăială. Iată ce sunt:
"în termeni financiari, o datorie neonorată poartă numele de arierat întrucât se consideră a fi o plată în întârziere. Datoria este o stare financiară normală. Este asociată creditului, fără de care nu se poate concepe funcţionarea economiei. Arieratul nu este o stare normală pentru că reprezintă o datorie restantă, adică ajunsă la scadenţă, dar neplătită. Un arierat (de pildă un consumator industrial nu-şi plăteşte factura de electricitate) provoacă un alt arierat (compania de electricitate nu-şi plăteşte furnizorul de cărbune), creându-se un lanţ al slăbiciunilor care se înfundă în bugetul statului. Toţi cei prinşi în blocajul de plăţi caută să iasă nemaiplătindu-şi obligaţiile financiare la buget. Arieratele la buget constituie mijlocul predilect întrucât, în timp ce plăţile către furnizori sunt, plăţile către buget nu sunt o condiţie a actului de producţie, în plus urmând a fi făcute doar după încasarea veniturilor. în vreme ce furnizorul poate recurge la condiţionări prin nelivrări viitoare, statul, în actualul stadiu legislativ, nu are nici o pârghie reală de coerciţie. Majorările şi penalităţile de întârziere sunt ignorate de rău-platnici la fel ca arieratele de bază. în România, arieratelor la buget ar trebui să li se găsească un alt nume, pentru că nu sunt plăţi în întârziere, ci plăţi care nu vor fi făcute niciodată."
Clar, nu? Clar şi dezolant. Cu atât mai dezolant cu cât în România, spre deosebire de ce se întâmplă în alte ţări ale lumii, arieratele reprezintă echivalentul a aproape jumătate din PIB!
Cât despre PIB... întorcându-se la cifre, care sunt mijlocul său predilect de exprimare, Ilie Şerbănescu ne explică:
"La peste 10 milioane de persoane populaţie activă, Produsul Intern Brut al României trădează o productivitate a muncii execrabilă şi o alocare a resurselor cu totul ineficientă. Există companii private occidentale care realizează o cifră de afaceri de o dimensiune similară PIB-ului românesc cu numai 200-250 de mii de salariaţi."
Atât produce poporul român, în ansamblul lui: cât produc 200-250 de mii de salariaţi de la o firmă particulară din Occident! Şi ne mai mirăm că salariul mediu de la noi se menţine cu greu în jurul cifrei de 100 de dolari pe lună, adică atât cât câştigă - după cum precizează tot Ilie Şerbănescu - un salariat din Vest în medie pe zi!
"Exporturile româneşti - adaugă autorul cărţii - sunt cele mai mici pe cap de locuitor din Europa. Şi ceea ce reuşesc să exporte 22 de milioane de români reprezintă echivalentul a ceea ce exportă doar 9 milioane de unguri sau ceea ce exportă doar 700 000 de olandezi."
Am fi nedrepţi dacă am exclama sarcastic "Bravos naţiune!". Nu naţiunea este de vină. în ceea ce numim generic "salariaţi occidentali" se includ şi români stabiliţi în Occident, care s-au adaptat condiţiilor de acolo. Problema ţine exclusiv de organizare, în sensul larg al cuvântului. Toţi cei care se ocupă de organizare în România îşi fac prost datoria.
Dovada dezordinii dezastruoase din ţară o constituie cifrele mari care apar la rubrica furturi. Ilie Şerbănescu, care deplânge faptul că România se află sub tirania cifrelor mici, traversând un moment neglorios din istoria ei, constată cu o ironie dureroasă că singura posibilitate de a întâlni şi cifre mari este aceea de a estima fraudele săvârşite ceas de ceas şi în proporţie de masă. Sute de milioane de dolari, mii de miliarde de lei - cam de acest ordin sunt sumele sustrase adeseori de câte o singură firmă particulară sau, uneori, de câte o singură persoană din banii publici!
Puţine cărţi de literatură sunt atât de captivante ca acest curs de economie aplicată publicat de Ilie Şerbănescu. Curs de economie aplicată sau comedie a erorilor sau profeţie sumbră sau avertisment ultim - nu ştiu cum i s-ar putea spune. Poate că titlul lui cel mai nimerit ar fi Să învăţăm economia plângând!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara