Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
Români în Tranziţie de Daniel Cristea-Enache

Petru Cimpoeşu, Celălalt Simion, roman, Editura Polirom, Iaşi, 2015, 232 pag.

Publicat la aproape cincisprezece ani de la Simion liftnicul, un roman al lui Petru Cimpoeşu subintitulat „cu îngeri şi moldoveni”, Celălalt Simion nu este a sequel, ci o comedie autonomă, neagră ca şi precedenta. Diferenţele sînt însă notabile – iar dacă pînă la un punct pe parcursul lecturii făceam comparaţia, inclusiv valorică, între cele două cărţi, în defavoarea romanului nou, treptat proiectul epic se precizează şi capătă relief.

Celălalt Simion începe, aparent, poticnit şi stîngaci, cu aglomerări de fapte şi detalii între care nu se discerne prea bine; după care intriga se conturează, păstrînd însă elemente ininteligibile dintr-un alt plan, deocamdată nedezvăluit; în fine, revelaţia se produce la un moment dat şi ea nu este, aşa zicînd, existenţială, din biografia unui personaj, ci naratologică. Naratorul este chiar unul dintre „eroi”, „fraierul” Simion zis Puiu, iar locul unde el îşi pune pe hîrtie amintirile recente şi încearcă să le organizeze într-o „Lucrare” este o închisoare.

De aici stîngăciile de stil şi, totodată, grija neofitului autodidact în ale scrisului de a şi le corija. Dacă diferiţi termeni şi varii sintagme pompoase apar cu majuscule, în semn de respect (Lucrarea pe care o scrie puşcăriaşul pentru a obţine „credite” şi a-şi uşura pedeapsa e un exemplu), alte cuvinte, de regulă epitete care ar putea fi considerate ofensatoare, sînt tăiate la vedere cu o linie şi dublate de cîte un sinonim mai avantajos pentru toată lumea. Oraşul ăsta „îngrozitor” rămîne astfel în pagină (e vorba de Bacău), dar peste îngrozitor se trage o linie, apărînd eufemismul special. Simion zis Puiu este prins între vălmăşagul de scene şi episoade pe care trebuie să le pună pe hîrtie şi rigorile unei compoziţii şi ale unei stilistici apte de a reduce o condamnare. Cu cît desfăşurarea evenimentelor fu mai tragicomică şi mai grotescă (într-un registru în care Cimpoeşu excelează), cu atît naraţia va fi mai dificultuoasă. Simion e un om ca oricare altul, prins în întîmplări năucitoare şi, apoi, în obligaţia de a le descrie corect şi pedant.

Comicul este aici în două trepte şi savuros pe ambele planuri: un comic de fapte, succedate alert, cvasicinematografic, ba chiar la viteza din filmele mute; şi unul de limbaj, mai exact, de translare a suculentelor episoade trăite într-o Lucrare sobră scrisă în detenţie. Un exemplu de montare a pitorescului Tranziţiei în limbajul Academismului în Zeghe apare în descrierea experienţei de forumist plătit a lui Gogu, prietenul lui Simion. Acestuia i s-a oferit o colaborare ispititoare: „să lanseze o campanie de postări pe internet în favoarea primarului la fiecare articol din Deşteptarea”. Înainte de a deveni postac, Gogu pierde o după-amiază întreagă pentru a-şi alege cel mai bun nickname – şi crede că Bestia Securistă exprimă fidel atît experienţa socială anterevoluţionară, cît şi idealurile democratice de după.

Cu nickname-ul ales şi un avînt ce urmează a fi remunerat, Gogu a.k.a. Bestia Securistă intră pe un forum unde se discută despre cîinii maidanezi, „dacă trebuie sau nu eutanasiaţi”. Simion, naratorul, priveşte de la distanţă experienţele de forumist ale lui Gogu, atent fiind la aspectul documentar, dar şi la posibila confuzie pe care un lector grăbit ar putea-o face între comentariile postacilor prosau anti-maidanezi şi propriile contribuţii menite doar să le prezinte. De pe forumuri la forumistul bătrîior Gogu, de la acesta la Simion şi de la Simion la un al doilea public, din care facem şi noi parte, istoria mică se cuprinde în pagini de un comic delirant, în care clişeele atitudinale şi verbale sînt prinse în pasta groasă a limbajului slobod.

Realitatea virtuală, internautică, apare în romanul lui Cimpoeşu în toată splendoarea, iar prin intermediul comentariilor se pot reconstitui, psiholingvistic, profilurile individuale şi categoriale ale românilor în Tranziţie. Bestia Securistă are a se confrunta, acum, cu o generaţie tînără de forumişti, cu care îi va fi greu să ţină pasul şi împotriva căreia tastarea nu-i va fi uşoară: „ca să nu suporte înjurăturile celorlalţi, Bestia Securistă s-a mutat pe un forum unde se discuta despre cîinii maidanezi. Dacă trebuie sau nu eutanasiaţi. Aici încăierarea era deja în toi. De o parte, cîţiva oengişti care susţineau că cîinii nu muşcă decît oamenii răi, pentru a se apăra, atunci cînd sînt bătuţi sau luaţi prin surprindere. A-i ucide nu dovedeşte decît prostie şi răutate. În ţările cu democraţie avansată, cîinii nu sînt omorîţi cu bîta, ca la noi, ci duşi în centre specializate, unde sînt spălaţi, sterilizaţi şi hrăniţi cum se cuvine, pînă la adînci bătrîneţi.”

După această punere în tema primei experienţe de forumist plătit a lui Gogu, vine expunerea contribuţiilor internautice pe problematica sensibilă a cîinilor maidanezi. Împotriva eutanasierii se pronunţă coolitza, care personalizează problema de ordin comunitar şi general, ducînd-o în direcţia partizanilor eutanasierii: „Pt. ăştia care sînt de acord cu eutanasierea. Eu v-aş eutanasia copilul, mama, tata, iubita, soţia sau pe cineva din familie la care ţineţi voi!”. Pe linia eutanasierii oamenilor apropiaţi celor care susţin eutanasierea, coolitza face o buclă politico-mediatică, introducînd o figură reprezentativă a Tranziţiei: „Şi pe Corleone l-aş eutanasia, să plîngă mă-sa că i-a murit plodu’ şi să îl ducă ăştia la Protan.”

În mod destul de evident, coolitza este un bărbat, pasionat de fotbal, de politică şi – acum – de eutanasiere. În schimb, corina pare a fi chiar o femeie, de o sensibilitate marcată şi cu o argumentaţie strînsă, chiar dacă niţel derapată de prea mult patos anti-eutanasiere: „Sînteţi nişte bolnavi că gîndiţi aşa. Cum puteţi spune asta, ce drept avem să anulăm o viaţă????? Vă zic eu, NICIUN DREPT. Şi că gîndiţi aşa, nu rezolvaţi nimica, ar trebui voi să fiţi castraţi şi apoi eutanasiaţi şi omorîţi şi sfîşiaţi de cîini, că gîndiţi aşa, BOLNAVILOR!”. În sfîrşit, al treilea postac, cu care forumistul debutant va intra într-un previzibil conflict internautic, este ciocoflender, ale cărui comentarii par extrase din conversaţiile pe Facebook ale „optzecistului” Florin Iaru: „Să mă piiiş pe mormîntul tău şi al măăă-tii. Măăă-ta îmi suge mie poola între postări. Zi-i măăă-tii să-şi schimbe rujul ăla negru că îmi face poola emo.”

De remarcat invocarea aproape cîntată şi lirică a mamei preopinentului, precum şi utilizarea vocalei „o” (cu dublarea ei) în locul lui „u” din neaoşa denominaţiune a organului reproducător masculin – o tehnică a postacilor tineri şi profesionişti de a evita moderarea automată de pe forumuri. E limpede că Gogu, inexperimentata Bestie Securistă, va pierde confruntările virtuale; iar Simion, naratorul de drept comun, va avea grijă, în rememorarea din închisoare, să nu-şi amestece stilul cu al postacilor. Felul în care Simion se disociază de ceea ce citează este delicios, Cimpoeşu exploatînd la maximum sobrietatea de proces-verbal în conflict cu materia păstoasă ce trebuie transcrisă: „Şi aşa mai departe. Astfel de expresii, care nu au Caracter Educativ, ci dimpotrivă, nu-mi aparţin. De aceea le-am şi subliniat, pentru a se vedea că aparţin postacilor respectivi, cu care eu personal nu am nicio legătură. La rîndul lor, partizanii eutanasierii spuneau că, pe logica oengistelor incapabile de a procrea, care îşi proiectează dragostea idioată, maternprotectivă pe potăile din faţa blocului, că-s neajutorate şi cu ochii mari şi umezi, ar trebui să nu mai omorîm nici porcii, vitele, găinile, mieii şi celelalte animale care nu au nicio vină că ne e foame.”

Cercul de primă experienţă forumistică a lui Gogu, Bestia Securistă peste care năvăleşte România cetăţenilor supăraţi pe toată lumea (şi în primul rînd, nu se înţelege de ce, tocmai pe el) este închis prin conturarea celei de-a treia categorii de interpreţi internautici ai realităţii. Despre orice subiect ar fi vorba, aceştia au referentul lor multiplu, foarte bine precizat şi invocat obsesional: „mai era o categorie de postaci care susţinea fără rezerve eutanasierea nu numai a cîinilor vagabonzi, ci şi a curvelor, aurolacilor, găozarilor, cocalarilor, ciorilor, jidanilor, bozgorilor, suporterilor echipei Dinamo şi a tuturor celorlalte animale parazitare care nu aduc nimic bun pe lumea asta.” (p. 83).

„Defilarea” postacilor este astfel acompaniată, în umorul negru şi crud marca Petru Cimpoeşu, de o panoramare a societăţii româneşti surprinse nu numai în directul manifestării, ci şi în imaginea ei virtuală despre sine. Iar intriga, derulată ingenios, va ţine cititorul „conectat” pînă pe ultima pagină, ceea ce nu-i puţin lucru. Fără a intra în seria cărţilor „mari” ale subtilului prozator, Celălalt Simion e, în genul său, un roman excelent.

P.S. Dintr-un articol scris de Alex. Goldiş în „Observator Cultural” sub forma unei scrisori deschise către Nicolae Manolescu am aflat mai multe lucruri despre mine însumi: că fac parte dintr-o Comisie a Uniunii Scriitorilor din România care se comportă „stalinist” (curios reproş de la un neocomunist), că am „tabloidizat” USR (curios reproş din partea unui lector universitar care a pus pe Facebook fragmente din lucrările propriilor studenţi, pentru a face ironii pe seama lor), că ilustrez „contorsionismul critic”, că sînt „prestator de reciprocităţi”, că sînt „inchizitorial” şi „discreţionar”... Mulţumindu-i colegului meu pentru aceste măgulitoare aprecieri, îl încurajez să persevereze şi să mai scrie scrisori deschise.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara