Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Romanistică, românistică de Rodica Zafiu




În bibliografia lingvistică românească sînt din păcate destul de putine lucrările de sinteză, accesibile, aduse la zi, care să-i asigure cititorului, fără risipă inutilă de timp si energie, familiarizarea cu starea actuală a studiilor dintr-un domeniu. Sintezele sînt greu de făcut, mai ales că, dacă sînt adevărate sinteze si nu inutile compilatii, au întotdeauna la bază o idee nouă, un nou mod de a vedea si de a ierarhiza fenomenele studiate. A apărut, recent, o carte care oferă un adevărat model de echilibru în conceptie si în prezentare, reusind să combine rigoarea stiintifică si stilul accesibil, să asocieze spiritul de sinteză cu propunerea unei noi perspective. Volumul, intitulat De la latină la română (Bucuresti, Univers Enciclopedic, 1998), îi apartine lui Marius Sala, al cărui renume în domeniul lingvisticii romanice nu mai are nevoie de prezentări; autorul e în acelasi timp si coordonatorul colectiei de lingvistică românească, "Limba română", pe care cartea o inaugurează. Scopul si caracteristicile principale ale lucrării sînt indicate chiar de autor, de la început: e vorba de o prezentare sintetică a formării si a evolutiei limbii române, din perspectiva comparatiei romanice. O istorie a limbii române în context romanic, bazată pe confruntarea permanentă a evolutiilor din română cu cele ale limbilor si chiar ale dialectelor romanice (inovatii, convergente, diferente) are avantajul de a face să se vadă altfel importanta fenomenelor interne, relatiile dintre ele. Faptul că un element latin s-a păstrat sau nu în română capătă altă semnificatie dacă e judecat prin raportare la păstrarea, disparitia sau transformarea sa în celelalte limbi romanice. E evident că o perspectivă mai largă, mai de sus, întemeiată teoretic si documentată de analize precise e absolut necesară, pentru a nu cădea în capcana de a considera drept influentă orice coincidentă. Iar confruntarea cu limbi din aceeasi familie e pasul esential al acestui mod de tratare. Coerenta perspectivei comparative, principala originalitate stiintifică a lucrării, e si miza ei polemică: autorul tinde, sistematic, să reducă la minimum rolul influentelor străine în evolutia românei. Din perspectiva specialistului în lingvistică romanică, e si normal să fie preferată, de cîte ori e posibil, explicatia unor transformări semantice sau formale prin tendinte de evolutie lingvistică manifestate încă din latina tîrzie, sau cel putin în evolutia ulterioară a limbilor romanice. Chiar dacă în cazurile de detaliu discutia despre influentele non-romanice, despre rolul substratului sau al superstratului nu e definitiv închisă, pozitia teoretică de ansamblu e coerentă si convingătoare. Expunerea clară, vivace, la persoana I singular (modelul e Sextil Puscariu, exemplar pentru modul de a prezenta cît se poate de simplu, intuitiv si atractiv, rezultatele unor teorii si analize specializate) presupune anumite strategii persuasive: de pildă, o inevitabilă doză de simplificare, renuntarea la a descrie mult prea numeroasele puncte de dezacord în interpretarea unor fapte de istoria limbii. O decizie explicită e si cea de a privilegia în expunere aspectele lexicale: strategie de captare a cititorului, cu sigurantă mai interesat de evolutia cuvintelor si a sensurilor, în legătură cu istoria si mentalitătile, decît de detalii "tehnice" ale foneticii si morfologiei - dar si pariu stiintific: demonstratia se plasează astfel tocmai în zona în care, prin traditie, latinitatea românei a fost mai contestată, a fost considerată ca mai putin evidentă. Volumul cuprinde asadar capitolele obligatorii pentru o tratare completă a subiectului, dar dispuse într-o ordine mai putin comună: de la fixarea cadrului istoric ("Consideratii preliminare"), se trece la lexic (capitolul reflectă o traditie de cercetare stiintifică riguroasă: sînt puse la contributie lucrările romanistilor de la Institutul de Lingvistică din Bucuresti - mai ales cele reunite în Vocabularul reprezentativ al limbilor romanice, 1988, volum coordonat tot de Marius Sala), la formarea cuvintelor, continuîndu-se cu capitolele care reduc la esential morfologia, sintaxa, fonetica si fonologia. În prezentarea istorică se simte experienta autorului în problemele teoretice ale contactului lingvistic, ale bilingvismului. Evolutiile semantice sînt puse în legătură cu modul de viată, cu conditiile specifice unei civilizatii rurale; sînt subliniate consecintele lingvistice ale lipsei contactului cu latina ca limbă de cultură, caracterul predominant oral al dezvoltării limbii romăne. Discursul limpede articulat al cărtii are si un dublu mesaj de subtext pentru specialisti: amintindu-le românistilor că nu pot izola interpretările lor de contextul romanic - si romanistilor că nu se pot lipsi, în discutia fenomenelor din celelalte limbi romanice, de exemplele oferite de română. Chiar dacă par evidente, aceste conditii nu sînt din păcate totdeauna respectate în cercetările lingvistice.