Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronică Literară:
Ritmuri pentru antifonările necesare de Cosmin Ciotloş

Unul dintre grupajele volumului lui Caius Dobrescu (Odă liberei întreprinderi) a primit anul acesta, la Münster, un important premiu european. Un alt grupaj, apărut într-o revistă franţuzească, a avut şi el ceva succes. (Chiar dacă, spune autorul într-un poem, mesajul a fost înţeles otova, fără pic de umor, ca o critică radicală a capitalismului.) În ce mă priveşte, dac-aş putea, aş oferi şi eu o distincţie oricăruia dintre calupurile izolate ale plachetei. Dar despre asta, puţin mai încolo.

Momentan, vreau să mă opresc asupra unei chestiuni de context. Sunt tare curios cum va fi citită la noi Oda liberei întreprinderi. În viziune, acesta concurează recenta carte a Elenei Vlădăreanu, Spaţiu privat (care, din păcate, cu câteva excepţii, n-a făcut încă gaură nici în cer, nici în săptămânalele culturale). Ambele atacă direct imaginea lumii consumeriste de azi. Imaginea, nu lumea în sine. Ceea ce reprezintă deja un prag superior în raport cu etica mizerabilistă din poezia ultimului deceniu. Nici Caius Dobrescu, nici Elena Vlădăreanu n-au nimic personal cu cineva sau ceva. Instinctul de apartenenţă e, la amândoi, prioritar. Atât cât e, protestul se lansează din interior, iar scopul lui e unul exclusiv poetic.

Aici, e clar, Caius Dobrescu are un ascendent. Cultura lui teoretică e substanţial mai solidă. În toate direcţiile, de la aceea ideologică sau istorică la aceea literară, el pare să se simtă ca peştele în apă. În plus, experienţa lui în materie de asemenea formule inovatoare de şcoală, la urma urmelor, optzecistă e mai accentuată. Dobrescu ştie să construiască proiecte şi de la cald (ca participant la gherila canonică imediat postrevoluţionară), şi de la rece (ca universitar atent la tot ce mişcă în spaţiul occidental al ideilor). Dacă Oda liberei întreprinderi va rămâne prea puţin observată, lucrul se va datora tocmai acestor atuuri cu rol inhibitor pentru cronicarii mai puţin umblaţi prin biblioteci. Nu-i o noutate că în publicistica noastră, poezia academică n-are trecere. Situaţia lui Radu Andriescu, predat în Statele Unite, dar ignorat aici, e grăitoare.

În fine, n-am de gând să mă pun de-a curmezişul rezervelor critice care se vor formula pe marginea Odei liberei întreprinderi. Dar nici nu pot lăsa o carte bună (cum, totuşi, e aceasta) la voia capriciilor leneşe ale comentatorilor. Din punctul meu de vedere, marea eroare a lui Caius Dobrescu constă în lipsa de exigenţă a trierii. Volumul are exact 140 de pagini şi aproximativ 90 de texte, ceea ce, pentru poezie, e cam mult. Mai ales pentru o poezie care stă în aşa măsură pe efecte de detaliu conceptual. Impresia e de cusături microscopice întinse mai mult decât le ţine plapuma. Proporţia compoziţiei se arată, din start, nepotrivită.

O serie întreagă de noţiuni cheie, de pildă, scrise cu majusculă, reapar din loc în loc, salvând sau extenuând suflul unui poem. În jurul lor se construiesc senzaţii, reflecţii sau revelaţii. Nici libera întreprindere, nici oda ca atare, nu lipsesc din această pletoră justificativă. Dimpotrivă, abundă. Se aud parcă din toate părţile deodată. Conceptul mediatic corespunzător unui astfel de defect e cel de supraexpunere. Ce-ar mai fi de zis după un poem ca acesta?

"Este absolută iluzie că Odele, Odele-autentice,/ -ar avea de la început o Temă/ definită. C-ar porni/ de la o premisă clară, constituită,/ conştientă de sine. C-ar fi despre ceva anume. Adevăratele/ Ode sunt fundamental tactile, se deplasează/ doar prin pipăit, multă vreme oarbe/ şi moi. Odele sunt/ prospective prin excelenţă, înaintează/ pe-o pernă de mucus, cam ca nucleele/ solare-ale ouălor proaspăt sparte-n tigaie. Imaginea lor e potrivită şi deoarece, la-nceput, explorările lor au un fundal la fel de omogen-întunecat ca teflonul/ respectivei tigăi.// Adevărata Odă nu ştie, în faza primară, despre/ ce, pe ce lume/ trăieşte. Se naşte direct în/ derută. Atrasă, e-adevărat, spre ceva, dar printr-un/ magnetism inconştient şi mai degrabă/ dureros. Abia-n fazele ulterioare începe să-şi întrezărească finalitatea. Doar că, imediat după colţ, mai răsare-o finalitate/.../ Odă, aşadar, nu este aceea pe care-a scris-o Schiller,/ ci-aceea pe care-ar fi scris-o Lichtenberg." (pag. 73)

Caius Dobrescu în schimb, se ambiţionează să mai zică ceva. şi încă ceva. şi încă şi încă. Nu acelaşi lucru cu alte cuvinte, desigur. Ci lucruri diferite cu vorbe asemănătoare. Ceea ce, fără să fie nociv, e totuşi excesiv. Când devine conştient de risc, schimbă palierul (odată cu metrica) şi redresează contactul vizual. Artificiul face toţi banii. Din uşor ermetică, poezia redevine delicat cotidiană. Ultimul vers de aici e o definiţie şi o disoluţie a materiei poetice înseşi:

"Tocmai citeam chestia asta unde e/ citată scrisoarea lui Marx/ către Engels, în care spune că ruşii sunt tătari şi negrii nişte// degeneraţi, fiindc-aşa a citit/ el şi... Stai, stai, nu-mi/ spune că nu te interesează, ba te,// şi încă mult/ Fii atentă: citatul e dintr-o ediţie/ de, stai, ai răbdare, e foarte/ important, aşa, Saul Padover.// Saul Padover, Saul Padover, un nume plin de muzică secretă./ Dar ascultă întreaga simfonie: Saul Padover,/ The Letters of Karl Marx, Englewood Cliffs,// NJ: Prentice Hall, 1973. Aşa, să mergem acum mai/ departe. Cum adică e-o/ aiureală Ťcompletăť? Adică ce-ar fi/ Ťcompletť în ea? ţine// cont de faptul că tocmai acum urmează. Padover/ al nostru plasează scrisoarea tocmai la pagina... Să văd dacă ghiceşti. Nu? N-o simţi venind? N-o presimţi? Chiar la pagina/ 215. Te-ai prins? E exact/ numărul nostru de-apartament." (pag 120)

Aşadar, multe, prea multe poeme în această Odă a liberei întreprinderi. Toate chemându-se la fel, după titlul şi asemănarea cărţii. Aceasta e de fapt una din bunele găselniţe ale lui Caius Dobrescu, care omogenizează speculativ ceea ce prin natură e eterogen. Ode cu statut egal sunt şi fulguraţiile de numai două-trei versuri, şi pastelurile cerebrale de caiet dictando, şi epopeile întinse pe mai multe file. În el, narativul e departe. Dacă păcătuiesc, o fac cu cuvântul sau cu gândul. Niciodată cu fapta.

Ce rezultă în urma acestei absenţe nu e însă lirism, ci epură. Din poezia actualităţii, Caius Dobrescu îndepărtează lestul modei (naraţiune, biografism, minimalism, tranzitivitate) ajungând la, cum să zic, modernitatea premodernilor. O modernitate, sigur, involuntară la ei, dar deliberată în Odă liberei întreprinderi. Că autorul Odei optează pentru o specie clasică, nu-i, aşadar, întâmplător. Se întoarce la trecut refăcând etapele prezentului. Chiasmul acesta, el îl rezolvă prin calea de mijloc, scurtcircuitând tocmai punctul de intersecţie, alegoria:

"Artişti ! Pe vremuri ştiaţi/ să ne reprezentaţi în armuri, cu nişte/ coifuri ciudate pe cap, conducând/ care-alegorice, trase de/ dragoni, caracatiţe şi mai ales/ de-acei delfini cenuşii, cu ţeste/ proeminente, neobişnuit de/ încruntaţi - întregul simbolizând Confuzia (clar supusă/ Voinţei Noastre) - a tuturor Energiilor/ Primordiale.// Ei bine, astăzi/ ne arătaţi mai mult în/ pielea goală, cu ochii cât cepele, cu gura/ până la urechi, probabil/ urlând, de parcă/ tocmai am fi consumat/ o copioasă salată de/ andive bine condimentată cu/ angoasă// Imaginaţia voastră/ înţesată şi îmbibată de noţiuni precum alienare şi manipulare întoarce/ pe dos alegoria iniţială./ Iată-n ce sens: e ca şi cum/ ne-aţi pune pe noi la ham, şi-aţi caza/ în car toată banda de dragoni şi narvali." (pag. 24)

Cea mai importantă calitate a Odei liberei întreprinderi e dată însă de substanţa ambiguităţii. Aceasta nu mai ia naştere din limbaj, ci din coloana sonoră. Nu o dată, poemele se referă limpede la, tocmai, limpezimea lor. În spatele acestei eficienţe aproape corporatiste (doar vorbim despre o carte cu încărcătură antreprenorială) se simte o forfotă aducătoare de echivoc, de miraj, de inefabil. Sinceritatea devoalării acestora e la originea unor pasaje memorabile:

"Eu mi-am imaginat cu totul şi cu totul/ altceva. Că vor fi versuri bine articulate, gândite limpede/ şi enunţate cu claritate. Capabile să/ repună optimismul în drepturile/ lui naturale, să modeleze/ minţile tinere/.../ Mă uit/ în urmă/ totul pare închis/ în sine. Emoţii/ strecurate-n crăpăturile stâncilor, ascunse / în carapace. Sensurile/ înfăşurate-n cochilii. Totul/ s-a transformat într-o bolboroseală, într-o/ tulburare oculistico-ocultistă. Am/ descoperit că nu te poţi juca/ de-a limbajul profetic." (pag. 107)

Ca eşafodaj teoretic, poezia lui Caius Dobrescu e de-o prospeţime imediat sesizabilă. Ca valoare, cred că se poate cerne fără regrete o jumătate din conţinutul Odei liberei întreprinderi. (Atât cât să iasă o bază de date inevitabilă pentru antologatorii poeziei ultimelor douăzeci de ani.) Curăţată în felul acesta de orice ecou, vibraţia audio va suna, o dată pentru totdeauna, distinct.