Periplul meu european s-a încheiat cu o săptămână petrecută la Viena, pentru a asista la un eveniment artistic mult râvnit şi aşteptat de toţi iubitorii lui Wagner: o nouă producţie, de această dată, a tetralogiei wagneriene a Niebelungilor.
Trebuie, încă de la început, să menţionăm că Staatsoper din Viena rămâne şi se impune ca un teatru de prim rang din lume, având un repertoriu vast ce cuprinde aproape toate titlurile operistice universale. Politica managerială a directorului Ioan Holender a vizat atragerea unor cântăreţi iluştri ai momentului, dar şi lansarea altora tineri cu calităţi deosebite. Holender a ajutat şi sprijinit pe mulţi tineri cântăreţi români, dându-le posibilitatea să se afirme şi să se dezvolte pe scena de pe Ring. I-am văzut aici în "Madama Butterfly" pe basul Alexandru Moisiuc, care se prezintă într-o formă muzicală excelentă, din păcate, având în acest moment roluri modeste, sub posibilităţile sale vocale şi artistice, pe Aura Twarowska, în Suzuki, într-un frumos duet cu strălucitoarea soprană chineză Hui He, secondând-o cu profesionalism, pe Ileana Tonca cu o voce de coloratură bine timbrată, cu o culoare frumoasă, având calităţi muzicale deosebite (în Ringul wagnerian).
Noua producţie a tetralogiei wagneriene se prezintă în viziunea specială a unui om de teatru rafinat Sven Eric Bechtolf, beneficiind de bagheta încercată a unui reputat muzician al momentului, Franz Welser-Möst, viitorul director artistic al teatrului.
Am asistat cu emoţie şi sacralitate la cele patru opere ale ciclului, rămânând la final cu acel sentiment al unei mari împliniri artistice. Spectacolele acestei noi producţii se impun, după opinia noastră, printre cele mai bune ale timpului, după marile repere Otto Schenk şi Patrice Chereau. Sven Bechtolf a ştiut cu inteligenţă, rafinament artistic şi profesionalism să "recitească" mitul niebelungilor într-o viziune a omului modern care caută să descopere în legendă înţelesuri adânci ale existenţei umane. Am văzut nenumărate producţii pe DVD ale tetralogiei, unele dintre ele depărtându-se cu mult prin transpoziţiile temporale forţate de sensul libretului wagnerian. Bechtolf face o investigaţie psihologică adâncă în lumea personajelor acestei capodopere, surprinde cu fineţe relaţiile acestora (sunt de neuitat scena despărţirii lui Wotan de Brünnhilde în Walkyria, sau scena trezirii din somn al Brünnhildei şi duetul cu Siegfried din "Siegfried").
Viziunea regizorală nouă asupra tetralogiei se motivează prin câteva elemente ale teatrului contemporan: efecte de lumină şi culoare care subliniază o anumită stare şi atmosferă, costume făcute cu rafinament, atemporale, dar foarte sugestive, un decor simplu, chiar sobru, marcat prin câteva sugestii extrem de funcţionale. Regizorul merge la subtilităţi adânci ale textului poetic, folosind rafinate simboluri şi metafore artistice, pentru a ne sugera lumea zeilor, Wallhala, în contradicţie cu cea a pământenilor, pătrunşi de pasiuni ardente, de sentimente de răzbunare, dar şi de o dorinţă permanentă de putere şi de bogăţie. Pentru Bechtolf inelul niebelungilor devine un simbol al forţei indestructibile a banului care produce revolte sociale, bulversări inimaginabile şi poate schimba, în cele din urmă lumea. Noua montare a tetralogiei contribuie la înţelegerea cât mai profundă a sensurilor filosofice ale lucrării, impunându-se ca un model de gândire teatrală.
Din punct de vedere muzical noua producţie stă sub conducerea magistrală a unui dirijor de prestigiu care este Franz Welser-Möst care a decupat în mod inteligent lucrarea, scoţând în evidenţă sensurile ei muzicale adânci, subliniind laitmotivele muzicale, fiind foarte atent la voci, ştiind să-i asculte şi să-i ajute pe interpreţi în momentele lor mai dificile.
Distribuţia spectacolelor a fost echilibrată, apelând la cântăreţi, în genere tineri, cu voci studiate şi adecvate stilului wagnerian. Rolurile importante au fost încredinţate sopranelor: Nina Stemme (excelentă atât în Sieglinde, din "Walkyria", dar şi în Brünnhilde din Siegfried, Eva Johansson în Brunnhilde în "Walkyria" şi "Götterdämmerug", Johan Bothe în Siegmund din "Walkyria" şi Stephen Gould în "Siegfried", Juha Uusitalo în Wotan. Nina Stemme este o mare cântăreaţă wagneriană, am ascultat-o şi în Isolda, are stil, frază impecabilă, dicţie desăvârşită, a impresionat în dificilul duet din finalul operei "Siegfried", Eva Johansson a creat un personaj veridic, din păcate vocea ei are unele probleme în acut, anumite stridenţe apar, poate, printr-o lipsă de control şi de echilibru sau prin dorinţa de a supralicita în registrul acut peste posibilităţile sale reale. Cei doi tenori ai tetralogiei au fost excelenţi, Botha are acea masivitate specifică personajelor wagneriene, iar Stephen Gould a impresionat prin nuanţele sale timbrale deosebite, prin forţa de redare a personajului. Juha Uusitalo are toate datele fizice pentru Wotan, vocea sa însă nu are întotdeauna amploarea pe care o solicită rolul, solistul străduindu-se însă în a fi credibil. A avut momente foarte bune în timpul spectacolelor, îndeosebi duetul de despărţire a lui Wotan de Brünnhilde. Sunt de remarcat Adrian Eröd în creaţia sa din Loge, deşi rolul solicită un tenor, el reuşeşte foarte inteligent cu culoare de bariton lejer să suplinească şi să acopere foarte bine partitura, mai ales printr-un joc nuanţat, cu efecte parodice. Am apreciat prestaţia lui Tomasz Konieczny în Alberich, care a ştiut să sublinieze perfidia, grotescul şi hidoşenia personajului. Basul Eric Halfvarson a fost un Hagen excelent, cu o voce puternică, cu accente sarcastice, realizând perversitatea şi sadismul acestuia. Ain Anger a fost un Hundlig puternic, viguros şi neînduplecat, foarte bine vocal. Am avut bucuria să-i revedem pe doi cântăreţi români tineri, pe Sorin Coliban în Fasolt, potrivit cu personajul şi pe minunata soprană Ileana Tonca în fetele Rinului, dar de neuitat în pasărea din "Siegfried", cu acele triluri de o mare puritate vocală care conferă momentului o poezie desăvârşită.
Tetralogia wagneriană a fost realmente o imensă satisfacţie spirituală pentru iubitorii lui Wagner, care au aplaudat îndelung cele patru spectacole.
