Despre moartea literaturii şi a autorului

Mircea Cărtărescu, într-un dialog cu Ruxandra Cesereanu, din STEAUA nr. 11-12.: „Povestea asta cu moartea literaturii nu-i priveşte pe scriitori, după părerea mea. Să lăsăm teoreticienii şi criticii să vorbească despre asta. Ce dacă moare literatura, ce dacă nu se mai citeşte? Un scriitor adevărat e cel care ar scrie literatură şi dacă ar şti sigur că nu va avea niciun cititor. Şi dacă ar rămâne singurul om de pe pământ.” Şi, tot în Steaua, Adrian Popescu: „Balansul între cel care scrie şi lumea în care este şi el un cetăţean ca alte milioane de cetăţeni este continuu, conflictul autorului cu mediul e un conflict mai surd sau mai violent, unde «acordul fin» pare posibil. «Moartea autorului », minimalizarea sa, adică, duce practic la teşirea literaturii, la transformarea ei în simplu material de lucru. Cât de binevenită ne apare atunci «întoarcerea autorului», necesara redescoperire a importanţei celui care construieşte, dincoace de cel care doar demontează textele, ca şi cum în spatele lor nu s-ar afla o fiinţă.” Au dreptate amândoi.