Veşnicia s-a născut la sat

În numĂrul de dinainte de Crăciun (667), revista 22 ne face o frumoasă surpriză: o pagină şi jumătate consacrată decernării Premiului României literare pentru Cartea anului. Sînt intervievaţi cîţiva dintre membrii juriului (redactori ai revistei noastre) şi, fireşte, laureatul, dl Gabriel Liiceanu, autorul Uşii interzise. Mulţumim colegilor noştri de la 22. C Trecem peste cîteva maliţioase referiri la România literară, spre a semnala, în frumoasa revistă sibiană TRANSILVANIA (nr. 5 din 2002), admirabile texte şi fotografii de la şi despre Răşinarii lui Goga, Cioran şi Şaguna, toate sub titlul împrumutat de noi în cronica de faţă. Tradiţii culturale, meşteşugăreşti şi ţărăneşti dintre cele mai originale se întîlnesc în comuna în care s-a născut poetul pătimirii românilor şi unde e înmormîntată una din cele mai de seamă figuri ale bisericii ortodoxe. dl Emil Hurezeanu, şi el de prin partea locului, ca şi dna Ilinca Tomoroveanu, scrie în Planeta sătească: "Aici este un buric al pămîntului. Goga şi Cioran l-au părăsit cît se poate de repede, cu sentimentul că decad definitiv din paradis. Au recuperat, în contingent, îndestulător - Andrei baron de Şaguna, mitropolitul macedo-român al ortodocşilor transilvăneni, fiul unor vlahi din Moscopole, în Albania, care făceau comerţ cu răşină pe coasta iliră, îşi odihneşte duhul într-o colivie păzită de doi lei adormiţi, în cimitirul din Răşinari. O răşină subterană, ca fluxul informaţional al menirii, i-au unit începutul şi sfîrşitul sud-est european". Şi încă: "Fabrica de căruţe "Lungu", fondată în 1860, a premers fabricii de căruţe şi caroserii "Carol Weindel şi fiii" din Sibiu. În anii '20 ai secolului trecut, firma livra căruţe şi în Grecia. În 1912, soţia protopopului Emilian Cioran, cîştiga la Răşinari un concurs al copiilor frumoşi şi sănătoşi, ţinîndu-l în braţe, în fotografia păstrată la Muzeul Asociaţiunii, pe cel mai mare şi depresiv moralist francez al secolului XX". Tot acolo, un urmaş, probabil, al familiei Lungu, schiţează istoricul fabricii. Iar căruţa reprodusă după un desen de epocă este o minune. C Un portret pe număr îl are ca protagonist pe poetul Petre Stoica. Din nou, ilustraţia este la înălţime: cîteva fotografii ale poetului, absolut senzaţionale. Cine să fie autorul? Dacă e menţionat undeva, ne-a scăpat. Şi ne pare rău. C Bună ideea VIEŢII ROMâNEŞTI de a alcătui (în numărul pe oct.-nov. 2002) o antologie a jurnalului intim, "ca text, între romanesc şi publicistic". Pe lîngă pagini inedite din jurnalele Florenţei Albu, Aurel Dumitraşcu şi Costache Olăreanu, sînt şi pagini din dna Eugenia Tudor Anton şi din dnii Dieter Schlesak, Anatolie Paniş şi Vasile Andru. Toate, remarcabile.  Critica tînără, azi se intitulează ancheta revistei, cu trei întrebări clare şi pertinente. Răspund: dl Gh. Grigurcu (fără a numi pe cineva), N. Bârna (care-i consideră "tineri" doar pe criticii născuţi după 1968 sau chiar 1970), Mircea A. Diaconu şi Mihai Vakulovski. C Oarecum spre ilustrare, revista publică mai departe cîteva texte ale unor critici tineri: Cristina Iridon, Mara Magda Maftei şi Raluca Dună. Aşadar, critica tînără pare să fie una exclusiv feminină. C Multe lucruri de citit în APOSTROFUL clujean de pe decembrie 2002: continuarea comentariului dlui Matei Călinescu despre Craii de Curtea-veche, poeziile dlui Ion Pop şi îndeosebi interviul acordat de compozitorul şi muzicologul Cornel Ţăranu, mare iubitor de poezie, altminteri, dnei Petreu. "Ce iaşte muzica?" întreabă dna Petreu în stilul lui Marius Chicoş Rostogan. Răspunde dl Ţăranu: "Muzica iaşte acea formă de magie în care fachirul cîntă din fluier şi şarpele se ridică dintr-un borcan misterios."

Şi totuşi ziarele

Cum la început de an nu se întîmplă mai nimic, ziarele trăiesc din retrospective şi din fapte diverse. Astfel că în locul obişnuitei reviste a presei cotidiene Cronicarul vă propune cîteva observaţii despre tendinţele presei centrale în anul care s-a încheiat. Prin comparaţie cu televiziunile şi cu posturile de radio autohtone, e limpede că presa bucureşteană nu şi-a pierdut incisivitatea, mai mult, ziarele care contează au dovedit cu vîrf şi îndesat că spectrul cenzurii economice nu le sperie. X Poate că e momentul să remarcăm că în spatele independenţei presei cotidiene se găseşte o bună conducere a afacerii care este în prezent orice ziar care contează. Din acest punct de vedere, manageriatul posturilor de televiziune comerciale scîrţîie vizibil. E drept că un ziar costă mult mai puţin decît un post de televiziune, dar fiecare afacere în mass-media îşi are costurile şi beneficiile sale. Nu putem plînge de mila televiziunilor şi posturilor de radio care, din pricină că au acumulat mari datorii la stat, se poartă cu Puterea cu mănuşi de catifea. X Televiziunea publică şi radioul plătit din buzunarele contribuabililor par a nu înţelege că ele nu sînt o afacere politică în contul acestor bani, ci că au datoria să informeze, fără nici o formă de partizanat, opinia publică. Că au, totodată, datoria să dea şi opoziţiei prilejul de a-şi spune pe larg punctul de vedere. Cronicarului i se pare inadmisibil ca opoziţia democratică să ajungă să susţină un post de televiziune precum defunctul OTV, deoarece acolo îşi mai putea face auzite opiniile. Iar asta ignorînd că OTV călca în picioare, pe de lături, şi Constituţia şi recomandările CNA-ului. X Marile ziare centrale, spre cinstea lor, au avut o atitudine fără echivoc cînd postului de televiziune OTV i s-a retras licenţa. De altfel, în nenumărate împrejurări ale anului trecut analiştii politici au constatat că presa scrisă e cea mai consistentă formă de manifestare a opoziţiei în România. Asta pînă cînd preşedintele Iliescu a început să retrimită legile înapoi în Parlament, refuzînd să le promulge. Dar să nu uităm că tot în presa scrisă a apărut pentru prima oară sintagma că cel mai important reprezentant al opoziţiei a devenit preşedintele Iliescu. X Spre deosebire iarăşi de televiziuni, anul trecut o parte dintre ziarele centrale s-au concentrat asupra lărgirii audienţei. ADEVĂRUL şi-a schimbat formula de paginaţie şi nu numai devenind dintr-un ziar de stînga un cotidian mai curînd de centru care îşi îndreaptă săgeţile critice atît către stînga, cît şi către dreapta. X EVENIMENTUL ZILEI face tot mai vizibile eforturi ca în formula sa consacrată să devină şi un ziar de analiză şi de opinie, operaţiune realizată cu pipeta, dar care pare să aibă sorţi de izbîndă. X ROMâNIA LIBERĂ şi-a asumat sarcina de a fi ziarul purtător de cuvînt al opoziţiei extraparlamentare, mai exact spus al PNŢCD, mizînd totodată pe un segment de cititori păgubiţi de afacerile unui Sorin Ovidiu Vîntu. Acelaşi ziar încearcă să se substituie omului obişnuit prin anchete de stradă de o remarcabilă acuitate. X ZIUA pare tot mai interesată să se adreseze cititorului din clasa mijlocie prin suplimentele pe care le editează, dar şi prin anchetele pe care le publică periodic. Chiar dacă a pierdut din spectaculozitate, acest ziar a cîştigat în credibilitate şi în, n-am alt cuvînt, utilitate, prin suplimentele sale de tot felul. X Dintre aşa-numitele tabloide, indiferent de format, două sînt ziarele care contează - NAŢIONAL şi LIBERTATEA. Amîndouă şi-au cîştigat prestigiu şi cititori pornind de la cronica faptului divers. În prezent, aceste două tabloide au un greu cuvînt şi în ceea ce priveşte lumea politică. Spre lauda lor, să spunem că aceste două ziare au început în Bucureşti, alături de Evenimentul zilei, operaţiunea vinderii ziarelor la intersecţii, pentru cititorii din automobile. Vînzătorul de ziare printre maşinile de la intersecţii e, dacă vreţi, şi o dovadă că presa scrisă e în criză de muşterii şi că, în acest fel, ziarele încearcă să-şi trimită emisarii printre cei care se urcă la volan mulţumindu-se cu ştirile pe care le capătă de la radioul din maşină.