La începutul lunii mai am
primit din partea British
Council-ului (reprezentat
de Alis Vasile, director
de proiect) invitaţia de
a mă alătura unui grup
de universitari şi
traducători români, ca team
leader, în cadrul unui proiect
cultural de anvergură dedicat
comemorării celor patru secole
de la dispariţia Bardului de la
Stratford.
Colegi de proiect mi-au fost poetul
Radu Andriescu şi traducătoarea
Dana Bădulescu (ambii de la Universitatea
„Al. I. Cuza” din Iaşi), Loredana Pungă
şi Andreea Şerban (o specialistă în
traductologie şi una în studii
shakespeariene, de la Universitatea
de Vest din Timişoara), Violeta Baroană,
Eliana Ilinoaia şi Bogdan Radu Stănescu
(un om de editură, un asistent universitar
şi un experimentat traducător de
filme – toţi trei din şcoala de traduceri
literare a Lidiei Vianu), Anca Tomuş
(lector la Universitatea „Lucian Blaga”
din Sibiu, cu un Romeo şi Julieta deja
montat în palmaresul ei de traducătoare)
şi Alexandru Călin (un rafinat traducător
din latină, maghiară, catalană şi, la
nevoie, şi din Shakespeare).
Proiectul se intitulează A Great
Feast of Languages (O mare sărbătoare
a limbilor) şi constă în organizarea
mai multor seminarii / conferinţe /
ateliere de traducere şi adaptare
scenică a unor fragmente dramatice
din opera Marelui Will. Formatul
acestora prevede participarea a câte
trei ţări din spaţii geografice dintre
cele mai diferite. Ţările selecţionate
pentru conferinţa de la Köln au
fost Germania, Polonia şi România,
iar următoarele acţiuni se vor desfăşura
în Qatar, Singapore şi Cuba, urmând
ca în luna decembrie să aibă loc o
întrunire a coordonatorilor proiectului
cu team leader-ii din toate ţările
participante, pentru evaluarea
rezultatelor obţinute. Acest proiect
ambiţios s-a născut din parteneriatul
Consiliului Britanic cu Teatrul londonez
The Globe (gazda permanentă a
repertoriului shakespearian) şi Centrul
Britanic de Traduceri Literare de la
Norwich.
Conferinţa s-a desfăşurat în intervalul
4-8 iunie 2016. În fruntea echipei
de organizatori s-au aflat Patrick
Spottiswoode, director al departamentului
Globe Education, care şi-a asumat
rolul de consultant artistic al traducătorilor;
Duncan Large, de la Centrul de
Traduceri Literare din Norwich, care
a stabilit programul conferinţei şi a
moderat toate şedinţele comune; şi
Elke Ritt, din partea British Council
Germania, care s-a ocupat de cazare,
transport şi logistică. Omologii mei
au fost Michael Raab – un distins
critic de teatru şi un extrem de prolific
traducător de teatru britanic contemporan
– şi reputata Marta Gibinska, un fel
de Leon Leviţchi al studiilor
shakespeariene din Polonia.
Textele selectate pentru traducere
au fost celebrul monolog To be or
not to be din Hamlet; scena primului
sărut din Romeo şi Julieta, cu sonetul
dialogat al celor doi îndrăgostiţi; şi
un fragment din monologul în proză
al lui Falstaff despre „ce-i onoarea”,
din Henric al IV-lea (Partea întâi):
texte de factură diferită – în vers alb,
formă prozodică fixă şi proză.
Actul traducerii a fost precedat
de vizionarea câtorva secvenţe din
spectacolele cu Hamlet şi Romeo şi
Julieta, montate la Teatrul The Globe,
precum şi a discuţiilor purtate de
regizor cu interpreţii. S-a negociat,
în plen, dacă vom traduce într-o limbă
„istorică” sau contemporană. Eu unul
am pledat pentru traducerea într-o
limbă modernă, actuală, ţinând cont
de faptul că şi Will a scris pentru
contemporanii săi, fiind un mare
novator al limbii engleze; ba mai
mult, am lansat ipoteza că publicul
vizat de el trebuie să fi fost, în marea
lui majoritate, tânăr, reprezentat de
ucenicii londonezi ce traversau Tamisa
în căutarea divertismentului. Şi am
avut câştig de cauză… Mai mult,
Patrick Spottiswoode a repetat insistent:
„Nu traduceţi un idol, o statuie, ci
un om aidoma vouă…”
Cele trei echipe au lucrat în săli
diferite, întrunindu-se zilnic pentru
confruntarea dificultăţilor întâmpinate
şi raportarea rezultatelor obţinute.
Schimbul de experienţă s-a dovedit
util tuturor. A făcut înconjurul conferinţei
anecdota potrivit căreia mi-am obligat
colegii români să gândească şi să
vorbească în pentametri iambici, „ca
de încălzire”. Fluenţa sintaxei, firescul
exprimării, evitarea cacofoniilor şi a
inversiunilor nejustificate, preferinţa
acordată vocalelor armonice au
fost câteva dintre indicaţiile de
care s-a ţinut cont în cele cinci zile
de lucru. Proiectul îşi propunea,
din capul locului, să demonstreze că
Shakespeare poate fi tradus pentru
scenă şi adaptat momentului/ ţării/
limbii în care este tradus; şi că
traducerea consensuală poate fi
superioară calitativ celor individuale.
La un consens privind traducerea
câte unui vers sau a unui crâmpei de
vers se ajungea, de multe ori, după
ceasuri întregi de dispute, căutări
febrile prin dicţionarele de sinonime
şi DEX, reluări şi reveniri, ştergeri
şi rescrieri pe laptop-ul cu pagina
proiectată pe un ecran. Pe lângă
traducerile propriu-zise, o altă temă
dată de organizatori a fost comentarea
pe blogul British Council a cuvântului
sau expresiei care a dat cea mai mare
bătaie de cap traducătorilor în fiecare
zi. Trăgând linie, nu pot decât să-mi
laud colegii, care au făcut o treabă
excelentă. Confirmând, parcă, valabilitatea
zicalei „Tot românul e poet”, cea mai
grea probă din tot workshop-ul, sonetul
dialogat din Romeo şi Julieta, a generat
două variante la fel de reuşite ca
poezie şi dramatism.
Lucrările s-au desfăşurat, în primele
două zile, în sediul fostei Brigăzi
de Pompieri din Köln, după care, în
zilele următoare, ne-am deplasat
în suburbii, la Schloss Wahn, un castel
medieval convertit în Arhiva Facultăţii
de Teatru din Köln. Organizatorii
ne-au oferit un program variat: pe 3
iunie studenţii Colegiului de Muzică
au susţinut un concert de muzică
compusă pe textele Marelui Will;
pe 4 iunie ne-am deplasat la Neuss,
unde, într-o copie fidelă a Teatrului
Globe, am vizionat, în cadrul Festivalului
Shakespeare, spectacolul cu Doi tineri
din Verona, oferit de Berliner Ensemble
– jucat pe o scenă goală, fără decoruri,
în spirit shakespearian, farmecul lui
constând în jocul şi vorbele actorilor;
pe 6 iunie Duncan Large a moderat
dezbaterea cu tema „Receptarea
lui Shakespeare în Germania, Polonia
şi România”, susţinută de cei trei
team leaderi, iar pe 8 iunie, în prezenţa
echipelor reunite, toate traducerile
au fost interpretate de actori invitaţi
şi filmate pentru arhivele Globe şi
British Council. Mi-a făcut mare
plăcere reîntâlnirea cu Joan (sic)
Pascu (alături de Soby Cseh, Gruşevschi,
Stavru, Albu şi Crăciun unul dintre
marii cascadori ai cinematografiei
noastre), emigrat în Germania în anul
1983, la ora actuală un actor cu o
cotă formidabilă în cinematografia
germană contemporană. Nu numai
că a fost cel mai bun Falstaff, dar şi
interpretarea dată noii traduceri a
monologului To be or not to be a fost
considerată de toată lumea momentul
de vârf al conferinţei, participanţii
germani descoperind cu uimire că
limba română sună frumos şi este…
romanică.
Din această experienţă se desprind
două concluzii: 1) la Köln prestaţia
traducătorilor români n-a dezamăgit;
2) avem la ora actuală câţiva traducători
tineri şi de vârstă mijlocie care pot
duce mai departe tradiţia (re-)traducerilor
shakespeariene, oameni cu care se
pot construi viitoare proiecte editoriale
de anvergură, precum o selecţie din
comediile lui Ben Jonson sau o antologie
de teatru elisabetan şi iacobit (sic)
în mai multe volume.
