Cătălin D. Constantin, Oraşe în rezumat: pieţe din Europa şi istoriile lor, Bucureşti, Peter Pan ART, Editura Universitară „Ion Mincu“, 2017, 514 p.

pe antropologi nu-i impresionează câtă bibliografie se strânge în jurul unei idei; şi, cu siguranţă, când aceasta este puţină, nu cât să-i descurajeze a urma acea idee până în pânzele albe. Demersurile lor sunt adesea de o ingenuitate bine temperată între intuiţie şi precizia ştiinţifică, între cercetarea sistematică, după reguli bine stabilite, şi o libertate a scrisului în stare a concura cu cea a literaturii. Iar dacă, într-un bun demers antropologic, este ceva ce te poate face de-a dreptul invidios, pentru mine este felul cum, asemenea unor detectoare de metale rare, ei reuşesc să descopere terenuri fertile acolo unde unii s-ar mulţumi şi cu o singură brazdă, sau să formuleze adevăruri fundamentale acolo unde alţii abia dacă şi-ar permite câteva nuanţe. Sunt convinsă însă că au secretele lor.

Pe ale lui Cătălin D. Constantin le intuiesc de ceva vreme (deşi nu pot fi sigură), urmărind cu interes evoluţia şi împlinirea proiectelor sale, amestecul de creativitate, libertate şi disciplină riguroasă a muncii care, puse în slujba unor pasiuni conjugate, reuşesc să concretizeze de fiecare dată cercetări ştiinţifice serioase în texte scuturate de pedanterie şi livrate cititorului ca obiecte de lux pentru bibliofili. Cel puţin în acest din urmă sens, aşa s-ar cuveni în chip ideal să se întâmple fără excepţie în lumea producţiei şi a studiului de imagine, unde jumătăţile de măsură au un aer trist şi adesea resemnat. Nu este cazul, însă, şi cu cărţile lui Cătălin D. Constantin. Ultima dintre ele dă în sfârşit bun de tipar unei cercetări multianuale, din ale cărei fărâme cititorii presei culturale şi vizitatorii expoziţiilor de fotografie au mai putut vedea în aceşti ani câte ceva. Autorul nu şi-a ţinut la uşă în tot acest timp nici cititorii, şi nici privitorii. Totuşi, chiar în pofida acestor mici dezveliri, publicul informat asupra combinaţiei sale de cercetări antropologice rare şi prelevări de imagini inedite (subordonate formal unui doctorat în arhitectură) a aşteptat cu răbdare şi cu un interes particular propunerea editorială finală a autorului.

Expoziţia fotografică a imaginilor de pieţe europene efectuate cu drona încă a mai prins începuturile anului trecut, beneficiind, între altele, şi de o cronică avizată a lui Radu Comşa în Observator cultural. Anul 2017 a debutat, în plus, şi cu un incident care l-a propulsat pe Cătălin D. Constantin în atenţia marelui public, inclusiv a celui internaţional: în timpul manifestaţiilor politice din Piaţa Victoriei împotriva Ordonanţei 13, antropologului i-a fost confiscată drona cu care tocmai realiza noi fotografii, fiind reţinut de poliţie şi deschizându-i-se un proces penal. Am admirat curajul declaraţiilor ce au urmat, cu măsură, dar şi fermitate, în ciuda unei firi de altfel cunoscute ca extrem de discrete. Înţeleg acum, văzând în sfârşit şi cartea (pe care, personal, am aşteptat-o cu mare interes ştiinţific) că terenul antropologic presupune nu numai pasiune, ci şi tărie de caracter, nefiind lipsit de peripeţii specifice, de care cercetătorii de bibliotecă de regulă sunt scutiţi.

La sfârşitul aceluiaşi an a apărut şi cartea despre pieţe, o cercetare a cărei originalitate a fost unanim evidenţiată până în prezent de către toţi referenţii săi ştiinţifici, antropologi, etnologi şi arhitecţi de profesie. Autorul a anunţat încă dintru început noutatea metodologică a imaginilor surprinse cu drona (imagini cuprinzătoare, dar care pot pe de altă parte surprinde piaţa de la o apropiere de numai câţiva metri de fleşa unui turn de biserică), iar Vintilă Mihăilescu a afirmat inclusiv noutatea lor epistemologică. Acesta este, de altfel, şi un capitol la care o fructificare savantă a fotografiilor inedite realizate de autor este încă posibilă. Câteva sugestii am putut întrezări în cronica de expoziţie menţionată mai sus. În intenţia autorului însă, ceea ce se poate citi în Oraşe în rezumat: pieţe din Europa şi istoriile lor constă într-o corelare a istoriei urbane şi a arhitecturii de pieţe europene cu „arhitectura imaginară“ produsă prin suprapunerea subiectivităţilor peste istorii culturale consacrate. Dacă e să fie cineva interesat de asemenea imponderabile, acesta nu poate fi decât un antropolog, cu apetitul lui pentru observaţie directă şi participativă şi cu atenţia faţă de detalii irepetabile. Iar un antropolog dotat şi cu aparatură foto inovatoare va fi cu deosebire util, căci imaginea aduce un plus de forţă şi emoţie în surprinderea caracterului inefabil al unor clipe sau trăiri ce se adaugă straturilor istoriei, comunităţilor şi omului.

Noutatea tezelor lui Cătălin D. Constantin derivă din propunerea unei teorii generale a pieţei pe baza a patru studii de caz (Piaţa San Marco din Veneţia, Plaza Mayor din Valladolid, piaţa hanseatică de la Lübeck şi pieţele comunităţilor aromâne din Munţii Pindului), ca şi a unei bogate colecţii de imagini originale şi istorii de pieţe central- şi vesteuropene, pe baza cărora a putut urmări şi testa în mod repetat raportul dintre forma fizică a pieţei, cu istoria ei în piatră, şi „arhitectura invizibilă ţesută de istoria umană“ (p. 504). Piaţa simbolică este propusă astfel ca un concept cu valoare antropologică, ea impunându-se ca loc al memoriei şi ca palimpsest de citate istorice şi afective, în care fiecare comunitate îşi înscrie ADN-ul cultural.

Cea mai bogată secţiune a cărţii o reprezintă studiul comunităţilor de aromâni din Munţii Pindului, o zonă sărac documentată bibliografic şi căreia insistenţa terenurilor şi a relaţiilor personale închegate de cercetător îi conferă o valoare deosebită în cadrul cercetării. Aici, în aceste sate de vlahi de la sud de Dunăre, descoperă autorul, ca nicăieri în Europa, „suprapunerea perfectă dintre geografia simbolică şi geografia concretă“ (p. 209), ca şi atipicitatea acestor comunităţi tradiţionale, prin combinaţia de împietrire în arhetipuri străvechi şi, pe de altă parte, „sofisticarea culturală“ (p. 212) a artizanilor sau a intelectualilor pe care i-au produs în cele mai variate domenii. Pregătirea filologică de bază a lui Cătălin D. Constantin i-a fost în mod particular utilă în aceste călătorii, însă urmărirea toponimelor aromâne din Grecia, ca şi a situaţiilor de aparentă ştergere a identităţii, îi prilejuieşte totuşi, prin grila observaţiei antropologice, observaţia de noutate că pierderea identităţii lingvistice nu o anulează obligatoriu pe cea culturală, profundă: „un anume tipar mental, dominat de o gândire de tip magic şi religios, de nevoia de ordine şi ierarhie socială strictă, nescrisă, dar de toţi cunoscută, deşi nu complet imuabilă“ (p. 187). Valoroase sunt şi istoriile unice de familii de aromâni, portretele individuale, informaţiile istorice dobândite prin călătorie sau observarea unor detalii care contribuie în chip fundamental la concluziile sale teoretice privind pieţele: de exemplu, motivul copacului în jurul căruia se construieşte piaţa, arbore arhetipal care, în satele din Munţii Pindului, a supravieţuit până la vârste multiseculare; „geografia simbolică inversată“ în dispunerea neobişnuită a bisericilor de mici comunităţi într-un punct mai coborât al satului (faţă de cel obişnuit, de regulă cel mai înalt), dar adesea în raport explicit cu piaţa; sau observaţia privind rolul complementar al cafenelelor şi al fântânii, care, în perimetrul aceleiaşi pieţe, disociază între spaţiul comunitar destinat bărbaţilor şi cel rezervat femeilor, lumi distincte social.

În capitolul teoretic destinat pieţelor, referirile la marele arhitect Le Corbusier se încarcă ele însele cu o valoare simbolică: în oraşul perfect funcţional al profetului modernităţii, piaţa nu-şi mai are locul. Ea trebuie să dispară, cu tot cu neproductivitatea şi inutilitatea ei, cu tot cu prostul-gust al clădirilor celor mai bogat ornamentate care, de regulă, o mărginesc. Or, această carte este tocmai despre rolul de liant comunitar (şi chiar catalizator politic) al pieţelor: istoria ne povesteşte, dacă ştim să privim, despre coagularea socială şi culturală în aceste ţesuturi urbane, despre declaraţiile de putere şi identitate pe care ele continuă să le înglobeze, ca şi despre notele de sacralitate camuflate în forfota lor aparent profană.

Pentru o carieră ce se dezvoltă de ani buni în această combinaţie rară de artă şi antropologie, volumul recent apărut confirmă reuşita unei cercetări valoroase şi unice.