Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Prepeleac:
Recrutul de Constantin Ţoiu

În unul din numerele trecute ale revistei, aduceam vorba de copiii neavuţi de mine, ori nedoriţi, din felurite motive, pe care, acum, la senectute îi regret, totuşi...

Nu-i nimic, - îmi spuneam - în schimb, ai, domnule, ...o droaie de fete, chiar dacă multe din ele, deja măritate... Fete sau fiice fidele, ca sarea în bucate...

Cărţi, adică; o carte, două cărţi, pagini şi pagini... o pagină, două pagini... Dar literatura, toată, nu este în definitiv şi ea de sex feminin, o fată? (nu mai declin), la care, ca să umbli, nu-i neapărată nevoie să citeşti manualul ingenuului specialist de care aminteam rândul trecut cu simpatie.

Cum s-a întâmplat şi dată trecută cu pagina răzleţită, pitită într-un sertar cu lucruri vechi dezperecheate.

La început crezusem că era o traducere străină, dintr-un clasic, întrucât suna perfect. Pe urmă, încet, încet, cu stupefacţie, îmi dădusem seama că îmi aparţine.

Iat-o, cu începutul fatal lipsă:



,...un posibil loc de ispăşire, în orice caz diferit de puşcăria săracă şi mizeră făcută... Invers; ceva grandios, o viaţă plină de Horaţiu... de Virgiliu... de Tit-Liviu... Tacit... Suetonius cu cei Doisprezece Cezari ai săi, până şi de Salustius... de finuţul, viciosul de Salustius, pe toţi îi înghiţise pe timpuri cu pofta lui didactică de latinist eminent, zăpăcit însă.

Când Sevastiţa, profesoară de geografie, pleca de acasă cu treburi, rămânând numai ei, tatăl şi fiul, începeau să discute între ei numai latineşte, uneori chiar şi să se ia la înjurături, să se certe, tot latineşte; şi era mai mare hazul: cu nişte cuvinte, complet uscate, lipsite de vreun miez real, ca nişte melci băloşi ce şi-ar fi lepădat de mult cochiliile, lăsându-le în urmă în soarele torid al deşertului unei existenţe expurgată de orice conţinut.

Fără a exagera prea mult, nu ar fi fost câtuşi de puţin de mirare dacă primele lui cuvinte, ale lui, ale lui Cezărică, - cum îşi botezase băiatul - fuseseră, ca prunc, ...mater şi pater!.. Până şi plânsetele, ţipetele specifice plozilor, purtau în ele accentul poruncitor, arogant, dominator, al romanilor (dacă aceştia plângeau); ori, în loc de gângurelile fericite, - scandările stricaţilor, decadenţilor de Triburţiu et compania, - semnele împrăştiate prin Evropa de îndelungata filiaţie a lui Aeneas, fugarul, răsădind zeii troieni ca pe nişte lăstari verzi încă mai întâi pe pământul penisulei italice, de unde energia Troiei nimicite avea să renască întinzându-se din nou îndărăt până la Eufrat, dincolo şi de locul de origină...

Recrutul, pedepsit de sergentul Cioancă să execute culcări pe aerodromul înzăpezit al lui ianuarie 1940, le făcea bucuros ca pe o gimnastică, în timp ce scanda tare tocmai din Eneida, contra olteanului Cioancă, gradatul rău care avea boală pe teterişti: Infandum, regina, jubes, renovare dolorem... porunceşti, regină, să reînnoiesc o durere de negrăit!...

De ger, recrutul îngheţase în contact cu zăpada întărită, în ciuda exerciţiului fizic impus. O clipă, se întoarse pe o rână în omătul bătătorit, şi, privindu-l de jos, pe gradat, cum îşi sugea mucul ţigării, dincolo de cotor, fără să se ardă, chiştoc pe care-l ţinea strâns între două deşte, între arătător şi cel gros, îi adresă latineşte vorbele urâte pe care le rosteau şi soldaţii lui Cezar între o bătălie şi alta, jucând rişca...

Şi le debită aşa, gâfâind, cum şedea cu umărul proptit în zăpadă, întors spre ălălalt, ca şi cum sergentul le-ar fi priceput, cum le asculta el atent, probabil gândindu-se ce pedepse să-i mai dea indisciplinatului...

Dar recrutul trăgea mai departe în el cu vorbele lui, cum tragi nişte focuri cu gloanţe oarbe, de avertisment, înainte de a trage în urmărit cu propriu zisele...

Ce tot borboroseşti acolo!? făcu gradatul aruncând în zăpadă chiştocul de nici o centimă, dar care încă mai arse un timp, jos, de-al dracului, de capul lui.

Ce ar fi vrut recrutul să spună, nu se putea spune decât româneşte, ceea ce şi zise..."

Pagina se termină... neterminată. Ca şi începutul, ne-nceput.