Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Recenzii de ---

Pestriţ
de Riri Sylvia Manor
Piteşti, Edit. Paralela 45, 2010, 110 p.

Nimic nu poate efasa copilul ce motivează, în bună măsură, poeta cu „suflet pestriţ”, navetistă între candorile vârstei când nu putea înţelege antisemitismul şi vremurile dezlănţuite apoi, sub semnul haosului. Fetiţa de altădată n-a uitat defel când şi-a plâns primul ei mort – un om de zăpadă, topit din raţiuni fireşti, dar şi cu aportul nepreţuit al copilei care-l îmbrăţişa spre a-i transfera căldura menită să-l facă, pasămite, nemuritor. Versurile mărturisesc despre mai multe despărţiri dureroase: de casa primelor amintiri, demolată de comunişti, de speranţe erotice, de patrie sau de credinţa că a dori binele aproapelui (autoarea este oftalmolog de apertură internaţională la Tel Aviv, dar cu sufletul şi experienţa deschise spre România) poate echivala cu săvârşirea unei minuni. Un poem e dedicat „relatării” cazului în care o fată de şaisprezece ani, dezamăgită sentimental, şi-a tras un glonte în cap, reuşind doar să rămână fără vedere: „Şi eu care sunt condamnată / Să-i fiu medic / Amân / Darea sentinţei: / Orbire pe viaţă / Pentru iubire oarbă”. Constatând că e o fiinţă incapabilă să genereze miracole, doctoriţa, casabilă brusc, s-a descompus atunci în cioburi. Un alt nucleu traumatic, de asemenea, convertit la lirism, dă veste despre suferinţa copilului de trei ani înlăcrimat pentru care nu există cuvinte să explice de ce, dacă el tânjeşte după ambii părinţi, aceştia locuiesc pe străzi diferite. Uşor-uşor se insinuează în trăiri o teamă existenţială, ex-pusă suav-frisonant: „În clipa în care / Frica ne stăpâneşte / Şi Dumnezeul din miezul nostru / A plecat // Noi devenim / Pantofii care aşteaptă / În dulapul / Unei / Femei paralizate”.
O brumă de alinare vine tot din senzaţia opririi unui timp paradisiac, dinainte de împestriţarea sinelui, pe când nenăscuta încă se putea îndrăgosti, pentru o mulţime de motive, enumerabile, de Goya, Cehov ori Saint-Exupéry, chit că asta echivalează cu o impertinenţă. Mişcările sufleteşti au schema basmului, arată că nu trecerea anilor decide şi că se poate institui o stare care să suspende, sine die, bătrâneţea. De altfel, în ciuda semnelor vizibile de rănire la fiecare pas abătut al istoriei generale sau personale, impresia este de indenegabilă forţă, care, de multe ori, e obligată să aştepte confirmarea hârtiei spre a fi aflată: „Pe strada mea / Într-o dimineaţă / A uitat cineva / Să stingă felinarele. // Şi ele au ars şi au ars / Fără să lumineze. // În interiorul meu / Cineva a uitat / Să stingă / Tinereţea.”

Gabriel Coşoveanu


De la Est spreVest
de Mircea Popa
Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2010, 352 p.

Subintitulată Privelişti literare europene, cartea pune în evidenţă „relaţii, similitudini şi reciprocităţi literare şi culturale” care să valoreze prezenţa românească în context european, cu haşurări identificate din Turcia până în Anglia. Fiecare nou volum semnat Mircea Popa mă trimite, mai întâi, la constatarea, admirativă, că avem de-a face cu un istoric literar care mai crede în rostul şi nobleţea profesiunii sale şi pariază neabătut pe o civilizaţie a urmei; dar îmi evocă inevitabil şi destinul nostru de etern începători, căci rezultatele „muncii benedictine de explorator singuratic” sunt cu nepermisă încetineală asumate de instrumentele noastre de lucru. Nu-i de mirare că primele rânduri ale cărţi sună aşa: „Nici o bibliografie a lui Liviu Rebreanu nu menţionează traducerea Pădurii spânzuraţilor în limba turcă.” Informaţiile pe care le convoacă în pagină sunt bogate, minuţioase, panoramând abil chestiunea şi focalizând apoi pe câteva puncte fierbinţi, cele care i-au provocat intervenţia. Acumulările de detaliu sprijină „pe piloni siguri, de efectivă rezistenţă, arhitectura întregului”, crede Mircea Popa De o viaţă, frecventează asiduu fonduri documentare inedite, parcurge file de corespondenţă şi se cufundă în rodnice „despuieri” de periodice, completând instrumentarul exact al „arheologiei” literare cu incitante divagaţii critice. Degustând cu delicii şi chiar cu umor descoperirile, sancţionează sever erori, abateri, devieri de la adevărul documentar. În acest volum, aflăm detalii despre: episodul vienez al lui Nichifor Crainic şi rolul catalizator al prieteniei cu Blaga; Thomas Mann cel acuzat de plagiat de un scriitor român şi răspunsul său din 1936 la „minciunile sfruntate”; receptarea unor Ungaretti sau Verhaeren în România; „descoperirea” Spaniei de către români, din vremea cronicarilor şi până azi; italianca Grecca de Thunemberg şi belgianca Marie Nizet, poete de secol 19, ambele dedicând versuri entuziaste românilor şi României ş.a.m.d. „Cazuri”, „evenimente”, „popasuri” şi „privelişti” asupra cărora istoricul revine ca artist interpretator, cu tabieturi de arhivar împătimit.

Irina Petraş

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara