Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Recenzii de ---

Azerbaidjan – The Living Flame
de Horia Gârbea
(English translation by Elena Nistor),
Bucureşti, Editura Top Form, 2010, 85 p.

Cele două vizite în Azerbaidjan, }ara Focurilor („vii“, pentru că datorate aprinderilor spontane ale gazelor naturale şi petrolului), au avut un efect puternic asupra lui Horia Gârbea, trezindu-i dorinţa mărturiei durabile, materializate într-o cărticică bilingvă, mai degrabă un mini-documentar decât un jurnal de călătorie. Experienţa cunoaşterii acestei alterităţi, dacă nu exotice, măcar pitoreşti, stă sub semnul revelaţiei („Povestea mea este una despre drumul de la neştiinţă la adevăr“), iar produsul scriptic pare şi o „demonstraţie“ de Cristofor Columb, deoarece autorul ar vrea „să schimbe puţin părerea unora că lumea se termină la Marea Mediterană“. Azerbaidjan – Focul viu conţine informaţii esenţiale despre arhitectura, vestigiile şi monumentele din capitala Baku, un amestec de nou şi (stră)vechi, despre istoria cu traume a poporului azer şi regenerarea actuală (avântul constructiv, modernizator, densitatea demografică a tinerilor), despre cultura, simbolurile şi legendele sale. La prezentarea demnă de un ghid turistic profesionist se adaugă însă şi câte-o impresie subiectivă, de scriitor cu simţurile în alertă şi cu imaginaţia în funcţiune. Mirosul „blând“ al Mării Caspice, o „aromă între ceai proaspăt şi iarbă cosită“, îmbie la reverie, în timp ce speculaţia asupra asemănării dintre ciudatul Turn al Fecioarei şi Buta, o figură tradiţională misterioasă, incită la meditaţii pe teme „oculte“.

Totuşi, surpriza volumului nu o oferă aceste însemnări entuziaste şi instructive, ci poemele din final, trei la număr. Cunoscut îndeobşte ca spirit mordant, ironic şi ludic, Horia Gârbea ne dezvăluie aici o altă faţă, sobru-poetică, de om cutremurat, bântuit de amintirea scheletelor de la Quba, urmele genocidului azer din 1918: „Dacă aţipesc/ mă trezesc speriat/ şi mă uit dacă/ fiul meu mai e lângă mine/ dacă nu a fost ucis precum/ copiii din Quba/ îmi iau capul în mâini/ şi mă întreb dacă nu e zdrobit/ precum craniile pe care/ le-am văzut în groapa comună/ dacă nu cumva am murit la Quba/ şi acum în somnul de veci nu visez doar/ că mă aflu în patul meu“. Sunt versuri simple, emoţionante, fără machiajul spaimei infiltrate în suflet, ca un microb, prin contactul vizual cu osuarul funebru. Cel care a văzut dovezile ororii, ale atrocităţii, şi a auzit strigătul fantomatic al victimelor azere aduce la marginea patetismului conştiinţa datoriei de a livra un memento-avertisment. O flacără vie este şi memoria călătorului român.

Gabriela Gheorghişor


Umilirea animalelor
de Val Chimic
Bucureşti, Editura Casa de Pariuri Literare, 2010

Vă mai amintiţi valul de literatură SF al anilor ’80, alimentat de fascinaţia pentru maşinile într-o continuă dezvoltare? Ei bine, cam acelaşi lucru se petrece, tematic, şi în poezia lui val chimic (pseudonimul Valentinei Chiriţă). Fireşte, cu o serie de diferenţe: dacă atunci peisajul tehnicii era privit cu o aviditate optimistă, acum privirea constată – dezamăgită – o invazie reală a mecanismelor în viaţa de zi cu zi. Fluxul automatizat al cotidianului le dictează oamenilor ritmul de a trăi. Pe unii îi transformă cu succes în maşini, pe alţii îi reduce la statutul de animale umilite.

Aşadar, tema nu este nouă. Însă expresia reuşeşte să transmită o percepţie poetică deloc obişnuită. Valentina Chiriţă s-a declarat, de câte ori a avut ocazia, o poetă minimalistă. Cu ocazia lansării acestui volum, adaugă (într-un interviu al editorului) faptul că nu are nici un interes pentru zona poeziei grave, retorice. Şi se concentrează să exprime, cât mai îndeaproape, atmosfera aflată mereu la limita existenţei, al cărei miros îl putem adulmeca dintre pagini: „căldura bruscă se revarsă peste corpul obosit, / fire de păr lipite pe baloane, seducţii neîntârziate / vor atrage ţesuturile îmbibate cu salivă prin / magnetismul golurilor de aer (sfere suspendate) // în trecere, degetele de la o mână apasă pe un/ cântar electronic / 150 de grame// dacă simţi micile incinerări zilnice, mirosul iute / al motoarelor de tramvai şi curentul metroului / ca pe o ameninţare, / vei fi pregătit pentru o transformare fizică desăvârşită. / imediat ce îţi vei descleia talpa adidasului / vor foşni fustele din nylon, iar în ţeasta nichelată / vor putea vedea toţi luminile oficierii// limbile încălzite ale celor din apropiere ling / suportul alcalin, accelerând bătăile inimii / cine eşti tu oare, / spin electro-magnetic brusc excitat?”.

Emoţiile sunt dozate cu multă grijă şi integrate în scenariul întregii cărţi. Poezia este drămuită într-o formulă plăcută la vedere.

Val chimic se dovedeşte, până la urmă, un teoretician al propriilor scrieri destul de inexact: minimalismul pe care îl declară devine o problematică de-a dreptul centrală a lumii noastre. Iar acele elemente banale devin purtătoare ale unui sens la care cititorii poate că nu s-au gândit, dar pe care – cu siguranţă – îl recunosc.

Iulia Iarca


Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie
de Adrian G. Romila
Iaşi, Editura Timpul, 2009, 262 p.

Mai mult eseist şi critic al ideilor decât cronicar propriu-zis, deprins aşadar să interpreteze literatura ca fapt cultural complex (şi nu strict estetic), descifrabil în grilă antropologică, Adrian G. Romila şi-a câştigat respectul confraţilor îndeosebi datorită atitudinii sale echilibrate, de intelectual prob, cu un temperament fericit, care l-a ferit de ispitele vanităţii, făcându-l să vadă doar partea cea bună a lucrurilor. Într-adevăr, pentru criticul de la Piatra Neamţ, gazetăria nu e un spaţiu al afirmării de sine, ci al dialogului, trebuind să joace un rol precumpănitor constructiv, pedagogic – ceea ce explică, de altfel, prezenţa lui tot mai activă în presa culturală (semnează constant în „Convorbiri literare”, „Luceafărul de dimineaţă” sau „Observator cultural”, şi e redactor la excelenta revistă „Conta”, ajunsă la al treilea număr). De curând, autorul şi-a strâns în volum o parte dintre textele apărute în reviste (De-a dragostea şi drumul. Staţii de lectură, Editura Eikon, 2010), cu convingerea că, dincolo de diversitatea temelor abordate, interpretările „comunică” între ele, împărtăşindu-se de la una şi aceeaşi „tehnică” a lecturii îndrăgostite şi de la un etos creştin asumat discret, fără porniri resentimentar-belicoase.

Nu întâmplător, cartea cu care a debutat Adrian G. Romila (la origine, teza sa de doctorat susţinută la universitatea ieşeană) are ca temă de investigaţie, deloc întâmplător, tocmai „imaginea Raiului”, fiind dedicată „celor trei fete din preajma mea, Ana-Camelia, Ioana şi Nectaria”. Dincolo de motivaţia personală ce va fi stat la originea acestei alegeri, lucrarea se singularizează în literatura de specialitate prin caracterul interdisciplinar al demersului critic, orientat atât spre cercetarea imaginarului colectiv şi a orizontului mentalitar, cât şi spre sursele mitologice şi filozofice privind credinţa în nemurirea sufletului şi în existenţa lumii de dincolo. După un foarte concis istoric al problemei, exegetul îşi îndreaptă atenţia asupra folclorului românesc, relevând notele particulare ale concepţiei noastre populare referitoare la existenţa post-mortem, cu sufletul şi cu trupul deopotrivă (în linia aşanumitului „creştinism cosmic”, teoretizat de Mircea Eliade). O menţiune aparte merită anexele studiului de faţă, care sunt nişte comentarii aplicate despre frescele de la Voroneţ şi despre cosmologiile antice şi medievale. În toate, o carte de luat în seamă.

Antonio Patraş


Pe prag (Vale-Deal)
de Liviu Ioan Stoiciu
Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2010, 112 p.

Uimită la început de ciudata paranteză cu rezonanţe blagiene din titlul celui mai recent volum de poeme al lui Liviu Ioan Stoiciu, Pe prag (Vale-Deal) – varianta lui mai scurtă, Pe prag, ar fi fost, cred, mai de impact –, am mers răbdătoare de-a lungul paginilor pe urmele personajului cu acelaşi nume: jumătate sau dublu al vocii lirice şi partener de taifas al ei, Vale-Deal sare în amintire dintr-un trecut mereu provocat, răspunde atunci când este chemat, îşi pune întrebări, joacă rol de observator şi mai ales dă tonul general al acestor poeme în prag.

Avem de-a face cu o carte-bilanţ, în prag, orientată mult mai mult spre interior decât spre exteriorul din care privim, curioşi şi lăsaţi cumva pe tuşă, noi, cititorii. Vocile din trecut şi din prezent, transcrise în general ca atare, prea puţin prelucrate poetic, se învălmăşesc în pagini alături de evenimente mai mici sau mai mari ale unui spaţiu flou din care nu lipsesc cantonul 248 Adjudu Vechi, casa părintească, practicile magice şi fantomele satului, dar nici Parcul Carol şi întreg Bucureştiul cu amintirile lui recente, într-un cuvânt „o lume de simple dâre”, cum spune titlul unui poem.

Dacă efortul de construcţie a poemelor este minim (mai mult contează pasta groasă a memoriei în care sunt modelate), am remarcat extrem de interesanta ştiinţă a cuvintelor mis en vedette, vizibilă şi în fragmentele citate mai sus, şi a finalurilor în forţă. Cuvintele tari, izolate uneori la capăt sau la început de rând, sar în ochi şi trag semnale de alarmă ca rezultat evident şi de neocolit al tensiunii stărilor acumulate până la ele în interiorul textului: „adunată într-un pumn, s-a dus la fund,/ amară – atâta memorie care fermentează, neinteresantă, dar care mă ameninţă/ c-o să-mi arate ea. Dacă aş putea să uit/ că mai sunt aici, cu mine însumi.” (poemul Micul vierme). Despre Vale- Deal, refrenul incontestabil al volumului, nu pot spune acelaşi lucru: citit, mi s-a părut de multe ori că sună puţin artificial, forţat, exact ca şi în titlul volumului.

Mesajul din epistola I către Corinteni, ales ca motto, cum că odată cu încercarea ni se oferă întotdeauna şi scăparea, ca să putem îndura, şi credinţa că „iubirea vine din viitor” (titlul primului ciclu de poeme) dau semnul pozitiv cărţii lui Liviu Ioan Stoiciu, frumoasă pledoarie, în fapt, pentru acceptarea drumului ce ni s-a dat, aşa cum e el, din prag în prag.

Marieva Ionescu

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara