Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Recenzii de ---

Zona nouă, antologie,
Sibiu, Editura InfoArt Media, 2011, 160 p.

Antologia, purtând numele cenaclului de la Literele şi Artele sibiene, cuprinde opt tineri scriitori. Irina Bruma scrie texte asertive şi lipsite de pathos, coagulând în jurul unei imagini sesizante. Vorbind despre frică şi depresie, poezia ei face economie de cuvinte aşa cum un hipertimid scos în jungla socială face economie de mişcări. Te face, cu vorba cunoscută a poetului, să-ţi suspenzi voluntar neîncrederea. Proza Anei Donţu e morbidă şi stranie, în genul crudelor şi insolitelor lui Villiers de l’Isle-Adam. Fără mult epic, e interesată nu de construcţia narativă a unei lumi, ci de sugestia unei atmosfere. Anatol Grosu e prezent cu un poem amplu, o revizitare tandră a unei copilării din anii de pe urmă ai comunismului basarabean. Însă filmul narativ nu-i sovietizat, lumea aceea e o sumă de detalii (în care, desigur, e ascuns diavolul) configurând experienţa aproape mistică a copilăriei. Marina Palii scrie o proză cu destule detalii anatomice pentru a scandaliza cititorul pudibond. Cu un ton încă prea exaltat (diezii la cheie fiind de înţeles la o autoare de douăzeci de ani), aminteşte de foarte tânăra Anaïs Nin, de care o leagă intensitatea pasională cu care se proiectează în literatură. Vlad Pojoga, de-abia major, scrie o poezie de o nervozitate atent pusă în scenă. Cu influenţele douămiiste uneori prea la vedere, ieşind în evidenţă din corpul poemului precum oasele prin pielea corpului adolescent, poezia aceasta are deja o voce numai a ei. Krista Szöcs produce documentele descoperirii unei feminităţi complicate, în care libidoul e inocent, nedesprins de tot din copilărie (figura paternă şi cea maternă, cu toată cazuistica psihanalitică aferentă, apar frecvent). Câte o imagine frapantă scurtcircuitează aparenţa calmă a confesiunii, iar textul în întregul lui se animă. Andrei C. Şerban speculează oarecum borgesian pe marginea unui pendul ce bate orele după o logică neobişnuită, ajungând la concluzii privind natura timpului şi a adevărului, precum şi inexistenţa lui Dumnezeu. E o proză născută din colaborarea unei inteligenţe speculative cu un real talent narativ. Adrian Virgil practică o combinaţie între un trip şi un desen animat; lipsită de orice coerenţă logică sau psihologică, proza lui e o inseriere de imagini, aproape toate absurde, un fel de cartoon suprarealist şi ironic. Va plăcea sau va displăcea la fel de categoric. Mie, inutil să mai spun, îmi place.

Radu Vancu


Alex. Leo Şerban,
Mica dietetică,
Bucureşti, Editura Art, 2011, 240 p.

„Să faci liste. Deoarece. Habar n-am. Frumuseţea va salva lumea? Pe dracu’! Taxonomia o va salva. Iată – mai jos – lista mea de «lucruri pe care nu le-am făcut niciodată»... Să înalţ un zmeu. Să zbor cu balonul. Să sar cu paraşuta. Să traversez Atlanticul cu vaporul. Să fac sex în avion. Să conduc o maşină (postura de pasager e îndeajuns de terorizantă!). Să merg la grădiniţă. Să călătoresc mai la est de Constanţa. Să joc fotbal. Să cânt pe o scenă (baia mi-ajunge). Să ascult O-Zone fără să dansez. Să sărut un cerşetor.”
Aceasta este faţa pe care Alex Leo Şerban ne-o dezvăluie în cartea apărută post-mortem la Editura Art. Toate capriciile, subiectivitatea, gândurile răzleţe, citatele preferate sunt notate, într-o formă lejeră, de jurnal, în Mica dietetică. Este, de asemenea, un ghid al educării bunului gust. Nicăieri în cărţile sau în cronicile sale de film nu vom întâlni un Alex Leo Şerban mai sincer şi mai dezinvolt. Fiecare capitol structurează lumea interioară a criticului în părerile legate de curente artistice, personalităţi celebre, politică, TV internet şi multe alte subiecte cotidiene sau specializate.
Să citeşti Mica dietetică e ca şi cum ai sta de vorbă, la o cafea, cu Alex Leo Şerban. Te provoacă la polemică, decretează, critică şi te pomeneşti că îl aprobi sau îl contrazici energic. Este ştiut că omul Alex Leo Şerban era spectaculos în conversaţie şi exact acelaşi lucru îl face în carte. Cititorul află ce îi place autorului, ce nu-i place, care e cel mai vechi viciu al lui, care sunt bolile culturii române, ce caută melcul în Bunavestire şi altele, toate scrise cu stilul expresiv-capricios al criticului de film. Mica dietetică reuneşte articole publicate în presă şi texte inedite, toate îmbinate pentru a-şi arăta autorul cât mai complet.
Întrebarea este: fiind atât de conectate cu realitatea cotidian-culturală de acum, cât de actuale vor mai fi peste cincizeci de ani? Pentru că, deşi inspirate din cele mai tipice situaţii şi personaje prezente, scopul nemărturisit este acela al unei cărţi de eseuri foarte scurte care să îşi poarte conversaţia şi cu publicul viitor. Va reuşi? C’est ce qu’on verra.

Iulia Iarca

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara