Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Recenzii de ---

Ion Vlad, The Novel of Crepuscular Universes
Columbia University Press, New York, 2010, 130 pagini

Cartea din 2004, Romanul universurilor crepusculare, a apărut de curând, într-o versiune englezească semnată de Delia Drăgulescu, în colecţia „East European Monographs” (nr. DCCLXIV). Întâmplare demnă a fi semnalată, dar şi prilej de retrimitere la una dintre cărţile importante ale ultimilor ani. Privind dinspre evoluţia formelor romaneşti, Ion Vlad propune un număr de teme (vezi capitolele: Preliminarii la „romanul de idei”, Alternative în poetica romanului, Experienţele lucidităţii. Experienţele dramei, Resursele antiromanului, Amintirea romanului picaresc) pe care le detaliază în seama unor romancieri precum Thomas Mann, Musil, Hermann Broch, W. Gombrowicz, Günter Grass, Curzio Malaparte, H. Böll, L.-F. Céline. Exactă, un pic pedantă, dar mereu încântată de propriile încheieri (îmi vin în minte spectacolele de lectură care erau cursurile de poetică a romanului în vremea studenţiei mele la Literele clujene şi vocea „picturalsculpturală”, corporalizând idei, a Profesorului), radiografia se operează cu bibliografia la zi, asumată cu nuanţări fine (Kundera, cu Arta romanului, e unul dintre martorii de marcă) şi conducând spre formulări aproape axiomatice: „Inimaginabil în afara istoriei unor existenţe, creând în teritoriul ficţiunii, romanul rămâne o eternă povestire, istorisind drame, relatând evenimente, desenând portrete şi invitând cititorul la un zbor în spaţiul imaginarului. Dacă romanul este totdeauna povestire, avem să acceptăm că istoria sa înseamnă relatare de întâmplări capabile să fascineze, să captiveze şi să stimuleze sistemul de reprezentări făurite de cititor.” Şi: „în realitate, romanul continuă să fie, dincolo de diagrama extrem de agitată şi de complicată a evoluţiei formelor sale, o experienţă a fiinţei, a singurătăţii sale înconjurate de nelinişti şi de incertitudini, de spaime lăuntrice şi de raporturi interumane degradate şi adesea întrerupte grav”. Romancierii sunt cei care pot aproxima cu concursul povestirii nucleul de stabilitate al umanităţii, dar tot ei sunt cei care înregistrează, prin explozia de forme romaneşti, tensiunile la care se supune omul prin chiar eterna sa tânjire după echilibru. Universurile crepusculare din spaţiul romanesc sunt aduse sub privirea analitică a teoreticianului şi preschimbate în tot atâtea ispititoare invitaţii la citiri şi recitiri.

Irina Petraş


Bogdan Ghiu,
Dadasein (lotopragmatism),
Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2011

Fie că suntem sau nu derrideeni, „de stânga”, anti-modernişti etc., cartea lui Bogdan Ghiu ne priveşte. Ne priveşte şi ne vorbeşte în calitatea noastră de participanţi la „umanul” viu, la o societate din ce în ce mai precară în calitatea ei de organism aparţinând vieţii.
Cartea lui Bogdan Ghiu nu este un tom de filozofie (înţelegem de la finalul volumului că s-ar integra într-un proiect mai vast), ba chiar o culegere de articole, totuşi foarte bine legate între ele şi răspunzându-şi continuu, de la început până la sfârşit, pe teme gravitând în jurul biopoliticii, (neo)precarităţii, umanismului „monstruos”, anti-uman, al timpurilor noastre şi posibilităţii, necesităţii salvării prin artă. Caracterul compozit al cărţii îi scade din intensitate, unele idei, abia propuse, par abandonate sau neexplicitate, dar se lărgeşte astfel aria dezbaterii – pentru că implicit, prin tonalitate, stil etc., autorul propune o dezbatere, un colocviu, o vorbire cu un interlocutor care este când cititorul (român), când Occidentul (în Scrisori către occidentali). Cartea este însă vie, şi probabil că pentru o carte de filozofie este cel mai important, cititorul îşi recunoaşte propriile întrebări şi întrezăreşte răspunsuri, în orice caz, întrebările şi răspunsurile din Dadasein sunt ale timpului nostru, legate de precaritatea vieţii noastre, politice şi sociale, de lipsa unei „clase” politice, a unei democraţii „democratice”, a unui liberalism autentic. Critica anti-capitalistă a lui Bogdan Ghiu şi soluţiile sale sunt în acelaşi timp „dada” şi pragmatice (contractul social înlocuit de „pariu”, alegerea electorală de extragerea „loto”).
În locul heideggerianului „dasein”, autorul propune dadasein-ul: dacă „a fi” este problematic, „a fi dada” pare salvarea, modalitatea de a recupera ceea ce s-a pierdut din noi. Este nevoie de o revoluţie: „Democraţia are nevoie de o revoluţie, dar de una cu adevărat democratică”. Este nevoie şi de revoluţie interioară, pentru că ecuaţia acţiunii ar trebui să pornească dinspre „eu” înspre „lume”. Dada este un simbol al revoluţiei. Una totuşi precară istoric.

Raluca Dună

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara