Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Recenzii de ---

Francisc din Assisi:
medieval şi actual.
Florilegiul,
eseu şi traducere de Florina Nicolae,
Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2011

Figura Sfântului Francisc, una dintre cele mai importante ale creştinismului occidental şi, poate, una dintre cele mai poetice personalităţi ale Evului Mediu, este aproape ignorată în spaţiul cultural românesc. Mă refer la traducerile din opera Sfântului sau din literatura de specialitate dedicată personalităţii acestuia (cu o excepţie, traducerea cărţii lui Le Goff) şi, de ce nu, la cercetări originale, elaborate de filologi sau teologi români. Cei care s-au aplecat şi inspirat din viaţa şi opera Sfântului au fost, la noi, mai ales poeţii (în acest sens, a se vedea articolul din „Ramuri” al lui Adrian Popescu, cel care i-a şi dedicat o biografie fictivă, Tânărul Francisc). TraducereaFlorilegiului, o operă care se înscrie în topul celor mai citite scrieri, se impunea, atât pentru învăţăturile şi mărturiile ei, cât şi pentru ingenuitatea şi farmecul povestirilor cuprinse între paginile sale. Florina Nicolae merită toată lauda pentru osteneala de a ne introduce în miezul unei lumi pline de candoare extatică, dar nu numai, povestirile având o savoare particulară, specific medievală, un amestec de religiozitate şi fantastic, pe care traducătoarea a ştiut să o surprindă, într-o tălmăcire pe cât de simplă, ca limbaj, pe atât de expresivă.
Eseul care precede traducerea are meritul de a ne acomoda teoretic cu această lume, de a fixa reperele ei istorice şi culturale, de a ne acomoda cu sensibilitatea incendiară a sfântului Francisc, un sfânt cu totul atipic – de aceea şi „actual” –, care ieşea din tiparele medievale, un pacifist în vremea cruciadelor, un sărac voluntar, născut într-o familie de bogaţi, un nebun întru Hristos, în terminologie patristică, dar un nebun imprevizibil, original, judecând şi „jucând” totul doar după măsura inimii – după măsura unei iubiri nemăsurate, la propriu, pentru Celălalt, fie acesta un om, o pasăre ori o floare. Eseul este o biografie în miniatură, o prezentare critică şi un comentariu al surselor, un comentariu al operei şi al învăţăturii lui Francisc, doctrinar şi stilistic, echilibrat şi totodată sensibil, care, printre rânduri, reuşeşte să ne împărtăşească ceva din suflul originar.

Raluca Dună


Cornel Ungureanu
Petre Stoica şi regăsirea Europei Centrale
Editura Palimpsest, Bucureşti, 2010, 241 p.

Concepută ca un puzzle, unde amintirile se leagă de exegeze, iar evocările se împacă armonios cu explorările în geografia literară, cartea echivalează, de fapt, cu un dublu portret, unul al Banatului, pitoresc şi formativ, căci cosmopolit, şi un altul, generic, al scriitorului dedicat. Cum boemul Petre Stoica avea un simţ particular al comunicării, sunt amintiţi o mulţime de profesionişti ai scrisului care i-au fost apropiaţi, în scene captivante prin alerteţea expurgată de sentimentalisme, de la Nichita Stănescu, Adam Puslojici şi Vasko Popa până la Livius Ciocârlie, Ioan Flora sau Mircea Martin. Pagini substanţiale sunt alocate spiritului de la revista Steaua, unde Gurghianu, Felea, Rău, dimpreună cu A. E. Baconsky, au oxigenat lirica din nişte ani tulburi. Admiraţia pentru cel retras la Jimbolia este bine strunită, Cornel Ungureanu preferând să noteze evenimente emoţionante, greu imaginabile în anii din urmă, cu aerul unui simplu martor: „Marele premiu Frontiera Poesis i-a fost decernat lui Petre Stoica în Catedrala Dormirea Maicii Domnului, la 1 iulie 2005. Corurile reunite ale bisericilor i-au cântat Slavă lui, slavă Poetului”.
Puzderie de nume în volum, şi nici unul de importanţă secundară, toate prinse în desenul inextricabil al unei epoci în care libertatea individuală intra în coliziune cu sistemul, ceea ce nu-l împiedica pe creator să vieţuiască după legile lui, poate epatante pentru burghez, dar indispensabile în logica specială creatoare. Prin anii în care Nichita voia să fie Labiş, tinerii prieteni ai lui Petre Stoica, printre care Mircea Ivănescu, Modest Morariu, Matei Călinescu, Nicolae Breban, Grigore Hagiu, se întâlneau sistematic la localul Mon Jardin, de pildă, şi apoi „alergau la fondul literar, împrumutau, achitau şi beau din nou pe datorie. Performanţele bahice ţin de legendele unei generaţii care inaugurează altă lume, altă literatură, alt fel de a fi tânăr”. Dar Petre Stoica a fost şi un militant, un avocat sui-generis al libertăţii individului, fiind mereu interesat de dinamica Europei centrale şi de opiniile unor Kundera, Schlesak sau Wolfgang Kraus. Vorbind, aici, despre un homo aestheticus, Cornel Ungureanu elogiază, practic, responsabilitatea artistului.

Gabriel Coşoveanu

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara