Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Recenzii de ---

Zece poeme exemplare din Tîrgul în care, cică, nu se întâmplă nimic
de Gellu Dorian
Bucureşti, Editura Tracus Arte, 2011, 65 p.

La suprafaţă, Târgul aglutinat din instantaneele deloc „obiective” ale lui Gellu Dorian bălteşte. Dar, pentru cel dispus să vadă „ruseşte” nimicnicia cotidianului, oicumenul se umple de o viaţă greu de calificat, pentru că, în măsura în care se creşte prin alcool, din metaforele date gârlă de un veşnic însetat, figură recurentă, în aceeaşi măsură viaţa se ruinează până la nonsens. Suntem găzduiţi în nişte viziuni cu lungă alimentare istorică, de unde tropăitul paşilor diverselor popoare consună cu apertura multelor guri care se dedau, evident, bârfirii unui cuplu fericit (rezultă că efemer), în pofida dovezilor de nebunie a iubirii. Însă intimitatea e una, publicul ei impudic e altceva, iar frumoasa şi, probabil, imposibila idilă ajunge, întotdeauna, cumva, în gura târgului care nu atacă direct, ci roade temelia sentimentului autentic: „să înflorească pe obrajii mei trandafiri,/ spini să rupă pielea pe frunte,/ să trăim fericiţi în palmele pline de cuie,/ din noi să ieşim la fel,/ fără să ştim dacă prin târg am fost tăvăliţi prin guri pline de ură,/ siguri pe noi,/ acrobaţi pe sârma strunită la un capăt şi la celălalt doar de noi”. O antiteză cruntă, în cea mai pură procedură situabilă în siajul romantismului, ordonează semnalele acestui trist-îndârjit volum: viaţa poate dezlânată, dar inofensivă a creatorului versus voracitatea unui mediu care judecă invizibil alteritatea şi o sancţionează fără milă. Târgul veghează asupra uniformizării comportamentelor, poetul îi bruiază programul, de unde o tensiune care consacră, în fond, figurile raznei şi ale căderii în sine.
Lirismul are, tipologic şi mentalitar, un litigiu de fond cu târgul generic, oricând apt să dea verdicte grele pentru neînţelesele libertăţi ale visătorului, apoi la fel de doritor să construiască un panteon din patimile celor care au vieţuit în el. Toate bune, atâta doar că celebrarea virtuţii artistice se face postum, cum se anticipa, în mod paradigmatic, eminescian. Adică eventualele voci elogiatoare vor fi preponderent găunoase şi lipsite de respect pentru poetul care nu a făcut altceva decât să-şi urmeze calea: neiubită, neînţeleasă, cu deosebire răstălmăcită. Gellu Dorian tânjeşte după un centru (fie el, edilitar vorbind, şi cel vechi), îi evocă pe Rilke şi Munch, pe Dylan Thomas şi pe Nichita, pentru putinţa lor de a trăi în iluzie (sau nu), şi edifică, la urmă, o metaforă a întoarcerii lumii la simplul joc mecanic: „în curând jucăriile ne vor adăposti de ploi/ în chiar memoria noastră/ din care au fugit/ ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic/ deşi totul s-a întâmplat”.

Gabriel Coşoveanu


Nicolae Păuna Scheianu,
O antologie a poeziei maramureşene,
Baia Mare, Ed. Ethnologica, 2010

Poezia vine din Nord – iată o idee pe care antologia de faţă pare să o confirme. Nicolae Păuna Scheianu a adunat aproape opt sute de pagini de poezie, de la poezia populară la poemele douămiiştilor originari din Maramureş. E drept, se putea tăia jumătate din cantitate, dar şi poezia (mai) slabă îşi are locul ei în antologia unei provincii. Esenţială este valoarea, şi sunt poeţi valoroşi şi foarte valoroşi, dintre aceştia, unii celebri, alţii complet necunoscuţi. Dincolo de valoarea strict literară, contează şi valoarea istoriografică, etnologică şi pur lingvistică a unei atare antologii, aşa că, în ansamblu, nu aş reproşa nimic antologatorului, din contră, l-aş felicita pentru un asemenea efort şi pentru rezultat – o antologie de referinţă.
Antologia poeţilor maramureşeni nu este deloc provincială şi orice căutător – de poezie, de folclor, de iz de Maramureş – va găsi aici ceva relevant. În primul rând, câteva mostre de poezie populară maramureşeană, una dintre cele mai expresive lingvistic şi mai expresioniste avant la lettre poezii, o mină de aur pentru poezia noastră cultă. Apoi, poeţi precum Petre Dulfu (1856-1953), cu umorul savuros din Isprăvile lui Păcală sau necunoscutul Ion Şiugariu (1914- 1945), căzut în luptă pe frontul din Cehoslovacia, cu trei volume publicate la edituri bucureştene între 1938-1943 merită readuşi în atenţia istoriei literare. Nu mai vorbim de poeţi confirmaţi (de centru) precum Ioan Es. Pop sau de poeţi cunoscuţi, dar marginali, precum Ion Zubaşcu, Vasile Gogea, Viorel Mureşan, Vasile Igna, Ion Iuga („cel mai frumos bărbat din Nord”), Ion Pop (în calitate de poet) sau Mircea Petean. Adevărata revelaţie a acestui volum sunt poeţii de care nu a auzit nimeni: Petru Dunca, Dorel Macarie, Gavril Ciuban, Echim Vancea, Vasile Muste, Ileana Zubaşcu, Dorin Matei Cupşa, Anton Horvath, Simion Şuştin-Coman (un traklian de o inimaginabilă fineţe din Rozavlea), Nicolae Scheianu (autorul antologiei). Poeţi inclasabili, remarcabili. Dintre tinerii promiţători: Emanuel Luca, Zorovavel Petrehuş, Vanda Ciuban, Gabriel Ciuban Jr., Doru Perţa. Antologia ne demonstrează că Maramureşul e o provincie poetică încă vie, încă de (re)descoperit.

Raluca Dună

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara