Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Critică Literară:
Realitatea şi fantasmele de Ioan Holban

Singura legătură între ultimele două romane ale lui Nichita Danilov - Tălpi. Şotronul (2004) şi Maşa şi Extraterestrul (Editura Polirom, 2005) - e o idee (convingere? certitudine? "paradigmă"?), după care lumea bizarului Bikinski din primul roman şi a "babulei" Tatiana din cel de-al doilea este una care se creează singură, cu forţa pe care o dau eresurile, credinţele, "păgînătatea", dar şi credinţa în Dumnezeu - totul într-un amestec unde se distilează întîmplări nemaivăzute, figuri antologice, conflicte între lumi şi civilizaţii. Iată ce credea Bikinski din Tălpi. Şotronul: "E foarte posibil ca între lumea din interior şi cea din afară să existe o strînsă corespondenţă. Una să fie oglinda celeilalte. Un fel de clepsidră de imagini, în care realitatea şi ficţiunea să se completeze reciproc. în cazul în care se produce un amestec între cele două Ťentităţiť, ia naştere o altă formă de conştiinţă, mai evoluată, desigur, care, împrumutînd elemente din ambele părţi şi eliminînd impurităţile şi bruiajele, ajunge la esenţa percepţiei, cunoaşterii şi a intuiţiei, ba chiar trece dincolo de graniţele acestora, atingînd, ca să zicem aşa, intangibilul şi ajungînd pînă aproape de cunoaşterea veşnică şi de Dumnezeu". La fel, lumea bunicii Tatiana din Brodina "era doar rodul fanteziei prea bogate, al nopţilor petrecute în singurătate şi al zilelor lipsite de griji, dar şi de bucurii ce se rostogoleau una după alta, ritmic, monoton". Atît este relaţia între cele două romane, ţintind către felul de a scrie şi de a percepe lumea, propriu întregii literaturi (poezie, proză, publicistică) a lui Nichita Danilov.

într-o altă ordine, mulţi autori români contemporani ne-au obişnuit cu tot felul de motto-uri, pe alese, fără nici o legătură, apoi, cu lăuntrul cărţilor pe care le prefaţează şi, într-un anume fel, sînt somate să le "gestioneze"; Nichita Danilov face, din nou, altfel; citatele din Ecclesiastul şi din Heraclit (ca nişte replici surprinzătoare din prezent către trecut) se integrează în "intriga" romanului, susţin raportul tensional dintre realitate şi fantasmă şi par să dea rezultatul (logic, previzibil, desigur) al unei ecuaţii simple: două elemente adunate (sau scăzute) trebuie să dea un rezultat incontestabil: "Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a fost uitat. Şi dragostea lor, ura lor şi pizma lor a pierit demult şi nu se vor mai bucura niciodată de ceea ce se face sub soare" (Ecclesiastul); "Noi nu suntem de două ori aceeaşi fiinţă, noi nu ne scăldăm de două ori în aceeaşi apă din fluviu, căci în momentul cînd punem mîna pe un lucru, el încetează de-a mai fi ceea ce era..." (Heraclit). Morţii şi viii (nu) se adună şi (nu) se scad; Maşa şi Extraterestrul ar fi trebuit să fie o ecuaţie sigură: şi nu e. Personajul principal nu trebuie căutat pe coperta romanului, ci înlăuntrul său pentru că acesta este babulea Tatiana; într-un alt orizont, Maşa şi Extraterestrul pot fi, la rigoare, plasaţi în categorii cunoscute (din proza realistă, de anticipaţie, psihologică, realist-magică etc.), în vreme ce babulea Tatiana nu e a nimănui sau, mai degrabă, e a lumii pe care o construieşte în mintea şi sufletul său, pe care o revarsă, apoi, într-un univers "gol", într-un haos pe care, în acest fel, îl (re)organizează: lumea satului Brodina (a nordului Bucovinei, în fapt) şi oamenii săi nu sînt decît - ni se spune - "fantoşele propriului tău eu şi ale propriei tale voinţe de a fi".

Planurile romanului - complexe, complicate, intersectîndu-se, crescînd unul din celălalt, ca într-o altă geneză reciprocă - sînt realul şi fantasmagoricul. în real se află lumea Maşei, o femeie dintr-un sat bucovinean, văduvă, s-ar părea, părăsită, oricum, de un soţ, Onisei, refugiat din al Doilea Război Mondial, pripăşit prin partea locului; Maşa are o bunică oarecum "aiurită", care nu înţelege nimic din ceea ce se întîmplă "după revoluţie", trăieşte în satul Brodina, primeşte în vizită pe Extraterestru, un personaj care poate fi diavolul însuşi, dar el se schimbă, se face de-al locului, apoi se transferă în textele sfinte - e poate chiar "diavolul de amiază", cum spune Sfîntul Vasile cel Mare (,Maşa tresări: behăitul bătrînei Evlampia vestea vremea amiezii. Plecase un demon, alţii urmau să vină în locul său": aşa se termină romanul lui Nichita Danilov) - " apare Nicanor, tatăl Maşei, "un bărbat înalt, cu o înfăţişare impunătoare", de care se leagă istoria locului: graniţa celor două Bucovine, geografia particulară a unei zone unde creştinismul şi "păgînătatea" cresc împreună de milenii, unde se arată comunismul şi tovarăşii cu toate ale sale, unde personajul are obligaţia de a se multiplica pentru a supravieţui sau de a se replia înlăuntru pentru că, iată, oamenii îşi pierd rosturile şi istoria, trebuie să dispară sau să se salveze în eres, în mintea şi fantasmele babulei Tatiana. Lumea aceasta (reală? mitologică?) poate fi identificată în cărţile lui Ivan Evseev (cu istoria stravoverilor săi) sau, în romanul lui Nichita Danilov, mai ales în dialogurile (vorbite şi tăcute) dintre Maşa (Maşenca, acolo) şi Extraterestrul: iat-o: "Totu-i derizoriu şi cenuşiu. Totul în această lume ţine de impresie. Azi e aşa, mîine e altfel. Cînd alb, cînd negru. Nu merită să ne batem capul cu aceste chestiuni".

Pierzînd realul în Maşa şi Extraterestrul,surpată, pe cale de dispariţie, ieşită din ritm, lumea Brodinei renaşte prin "babulea" Tatiana, se revarsă din mintea ei, într-un nou real pe care îl umple de sens şi poveste, îl face viguros, tînăr, în imaginar, însă, acceptînd convenţia, adoptînd pactul ficţiunii ca pe un pact al verosimilităţii. Aici nu chiar totul e posibil, cum s-ar părea; Nichita Danilov (re)construieşte, prin bunica Tatiana, o lume foarte coerentă şi, în fond, pe deplin "realistă" în irealitatea sa. Aici, altfel decît în literatura clasică, se spune că "orice suflet are un preţ al său, e şi el un bănuţ în mîna sorţii, îl ţii în palmă şi nici nu-l simţi", iar peisajul - stare de suflet, altădată - se transformă în avertizorul care spune, ca o vedetă de televiziune de azi, să te aştepţi la ce te aştepţi mai puţin: "Mesteacănul continua însă să foşnească dincolo de geam. Coroana sa pletoasă se unduia încolo şi încoace, plecîndu-se pînă la pămînt şi ridicîndu-se apoi în aer. Poleite cu o lumină aurie, frunzele sclipeau orbitor în lumina lunii. Satul părea adormit. Nicăieri nu se auzea nici un zgomot. Căinii încremeniseră ca nişte sfincşi, cu urechile ciulite şi ochii aţintiţi în zare, cocoşii îşi învîrtoşară crestele şi, plecîndu-şi capul pe o aripă, stăteau şi ei în aşteptare. Satul părea cufundat într-o linişte mormîntală, de rău augur. Şi doar frunzele mesteacănului continuau să fiarbă, cuprinse de o furtună nevăzută. Deodată, toaca bisericii începu să bată, chemînd lumea la slujbă". Lumea adevărată din Maşa şi Extraterestrul este o lume avertizată, cu o istorie scrisă de semne: înainte de colectivizare va fi fost o invazie a ciorilor, după revoluţie, o alta, a berzelor: Brodina îşi (re)scrie istoria, ca, de altfel, toată lumea căreia îi aparţine, între aceste două semne: nimic nu e folclor, ci - se spune - o fantezie a lumii înseşi care demolează orice pentru a reconstrui orice, după alte reguli.

în lumea aceasta, amănuntul îşi redescoperă valoarea; praful, de exemplu ("Atunci praful se răzbuna, pojghiţa de jeg care-l proteja se spărgea ca o coajă de ou, ca o ciupercă, şi toată această mîzgă uscată se ridica în aer, răspîndindu-se asemenea unui abur scos de o locomotivă prin toate ungherele casei. Se răzbuna atunci şi praful de pe covor, şi praful îmbibat în fotolii, şi cel pitit ca un motan sub canapea, şi praful de pe geam, şi cel din spatele uşii, şi cel îmbibat de zeci de ani în mobilier") sau butelia de aragaz, ziarul, radioul, televizorul - "lucrări ale diavolului" (cu această definiţie antologică a televizorului: "Dar poate că şi noi, cei încă vii, suntem închişi într-o ladă asemănătoare şi ne scălîmbăim înăuntrul ei, distrîndu-i pe cei morţi") - sau starea personajului la limita celor două planuri, real şi fantasmagoric (,Maşa îşi frămînta mîinile în poală. Mintea îi căzuse într-un fel de letargie. Ar fi vrut să spună ceva, dar cuvintele i se uscau pe cerul gurii şi picau mute în gîtlej. Pălăvrăgeala oaspetelui îi anihila voinţa. Maşa încerca să-i ţină piept, să-l contrazică, dar puterile o părăseau. Mîinile îi deveneau tot mai grele, ca nişte bucăţi de piatră. Pleoapele inerte. Iar buzele parcă se transformaseră în două suluri de pîslă zgrunţuroasă, care atunci cînd se mişcau scoteau un foşnet tare neplăcut"): toate se revarsă din mintea Tatianei, ca dintr-un Corn al Abundenţei şi toate sfîrşesc în ceea ce aş numi adevăratul război al civilizaţiilor în chiar interiorul civilizaţiei: bunica Tatiana din Brodina face vizite dese şi scurte la sora ei, Teodosia, din Rădăuţi, se uită la televizor, ascultă radioul, vede ziare, fierbe laptele pe aragaz şi conchide (crede, transmite, lămureşte, convinge): e lumea iadului. Chiar şi nepoata ei, în fond, Maşa care, iată, e în pat cu un personaj ciudat (o întîlnire de gradul trei, ar spune unii), călătoreşte în Ţara Sfîntă, cu tot felul de aventuri, acolo: şi nimic nu-i mai adevărat aici decît "un aer vîscos, încît îl puteai tăia cu cuţitul", relateaăză naratorul.

Lumea Tatianei e, altfel, şi ea, în două planuri: aceea din televizor (creaţia diavolească de la Rădăuţi) şi aceea văzută în Brodina. E mirare (cu accente de "horror"), o mirare curioasă şi nu frică; la Nichita Danilov, fantasmagoricul e rezultatul acestui război al civilizaţiilor, e al unei lumi unde ordinea e la fel de nocivă ca şi dezordinea, cum spune Extraterestrul; lumea fantoşei (şi nu a fantasmei, spune prozatorul) trăieşte altfel: ea nu părăseşte definitiv realul, ci se roagă într-un ritual păgîn, nu îi este teamă de nimic, se miră, uneori, adoptă personaje de legendă, Onisei al Maşei, Ippolit Subotin, Elizar, Pancratie, Platon Sreda, Evlampia, Maşa şi Extraterestrul său; toţi sînt ai bunicii Tatiana: morţii şi viii, Ecclesiastul şi Heraclit, realul, povestea şi fantasma, adică, la un loc, naraţiunea, lumea ivită de babulea Tatiana din satul Brodina, undeva, lîngă Rădăuţii Sucevei, la graniţa cu Ucraina: Maşa şi Extraterestrul lui Nichita Danilov, unul dintre romanele cele mai importante apărute, la noi, în ultimii ani.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara