Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Prepeleac:
Ţărani pe plajă de Constantin Ţoiu


1952. "Sîntem mizerabili, mîncăm seminţe." Replică epocală, auzită din gura lui Dinu Dumitru, membru S.M.T. 1952.

Schiţă. Echipa de lămurire care vine într-o casă. Tocitoarea, cada de lemn pentru pus prunele la fermentaţie. El s-a ascuns în tocitoare. Nevastă-sa i-a spus că dacă vine "iechipa aia" să-i bată. Că să nu tuşească acolo, să se dea de gol, ca prostu'. Să tacă acolo şi să aştepte. Pînă îi vine lui bine, poate mai pleacă dîn ei dracului! Echipa (de control?) a intrat în curte şi, ca să nu treacă prin noroi, a luat-o pe lîngă şopron unde se află tocitoarea. Unul a bătut cu piciorul în cadă, să se cureţe de noroi, nu de alta. Ăl dinăuntru a crezut că-i nevastă-sa, cum sta în cada întoarsă cu fundu-n sus, să nu-l vadă. "A venit, fă?" (echipa, adică). Toţi se opresc în jurul căzii şi tac. El stă ca prostul acolo dedesubt...

Asta o va povesti el. Din punctul lui de vedere. Care punct de vedere, ce să zic... (Restul, indescifrabil)

*

Sîntem mizerabili, mîncăm seminţe - vorba asta mă urmăreşte; mereu îmi vin în minte cuvintele acestea... rostite de un ţăran, definiţie colosală a realităţii... deşi mizerabili nu prea sună ţărăneşte, cine ştie unde l-o fi auzit el, în orice caz, vorba a intrat în obişnuinţă, fiindcă dacă ceva progresează, nu progresează atît omul, cît limba, mai ales în situaţii cumplite care neapărat cer să fie numite, denumite...

Stanciu Tănase, responsabilul cazanului de fabricat ţuică, altul decît cel cu cada de prune puse la fermentaţie. Munceşte ziua şi noaptea. Îl întreb: - Cînd dormi? - Între timp, zice el, şi mă face să rîd, replică formidabilă şi ea în gura unui ţăran din centrul ţării... Auzi: Între timp!

*

Stanciu Tănase povesteşte cum s-a dus el la mare, la Vasile Roaită. Stă în miezul zilei pe plajă îmbrăcat, cu nevastă-sa, şi ea îmbrăcată, amîndoi în picerili goale. Atît. Nu goi, ca ăilalţi de la oraş. Stau amîndoi la capătul plajei. Cît mai departe de dunga ţărmului. Stau pe un fel de dîmb, el cu pălăria lui neagră pe cap albită de forţa soarelui, ea cu o basma, tot neagră, cu flori roşii pe margine şi cu... (nu se înţelege, scris decolorat).

Stanciu Tănase, responsabilul cazanului de ţuică îmi relatează mândru cum îi spusese el neveste-si să-şi aleagă şi ea, d-acolo dă pă plajă, un om, care-o fi, azi ai voie, că era mulţi goi puşcă ai naibii şi că dacă io plăcea ei vreunul, să-l aleagă, să zică: "Tase, mie ăsta-mi place, io zi să-l iau pe-ăsta, ce zici, bărbate?!" (Şi-aici, îndemnată să-şi aleagă un bărbat, de bărba-su, îl consulta tot pe bărba-su, cu care era luată).

Amîndoi privesc de pe dîmb forfota. Bărbatul insistă, liberal: "Ia-ţi, fă, unu' cînd îţi zic!"

Ea tace, şovăie; apoi se bagă-n el şi-i mai dă şi-un ghiont şi zice: "Păi, ce, nu eşti tu bărbatu-meu cu cununie?!"...

Stanciu Tănase, responsabilul cazanului de ţuică îmi povesteşte toate acestea cu o fală a lui...(se întrerupe).

*

Bivoliţa care miroase taurul taman de la 5-6 kilometri, de la Grindaşi. Cum au dus-o ei mai întîi la gîrlă să se mai răcorească. Şi cum unul i-a zis bivoliţei, du ce o lăsară să se scalde în gîrlă, - du-te, neică, unde ţi-o veni, şi lasă-ne-n pace, iar bivoliţa, încet, sub căldura aia de iad, se duse mînată de dorul ei spre Grindaşi...

*

Cotele apelor sînt ridicate. Măgălie îi întreabă pe ceilalţi de ce nu li se aduce şi lor peşte de la Bucureşti. Nu înţeleg mare lucru. E o conversaţie a lor, criptată parcă... De exemplu, tot Măgălie mai zice:

- În Turcia a plouat. La mine, la poartă, s-a făcut o băltoacă, - şi arată cu braţele întinse cît.

Măgălie îi priveşte bine pe toţi, apoi îşi continuă relatarea:

- Şi-a doua zi, iar a plouat! Măiii! În Turcia plouă, în România plouă. Nu să mai termenă cu ploaia asta, - face - şi îşi scoate de pe cap pălăria cu boruri scurte, se freacă cu palma pe scăfîrlie, pe urmă îşi pune pălăria la loc... Şi a doua zi, - mai zice - ies io în poartă şi văd iar băltoaca, şi crescuse, uite-atîtaaa... Mă uit eu, aşa, în ea,... Cînd, ce să vezi, văd un peşte, uite p-atît! Peştele zice: Nea, Ioane, am venit!

- Mai dă-te dracului! - face acela pe care-l cheamă Pingiclică - mai dă-te şi tu dracului cu palavrele tăle...

*

Toţi dădeau din deşte. Nu înţelegeam ce-nseamnă asta la ei. Era un limbaj pe care nu izbuteam să-l dezleg.

Şi, în momentul acela, se apropie de ei învăţătorul pe care-l chema Tache şi căruia ei îi spuneau Tăchiţă, că era un flăcău mai învăţat, mult mai tînăr decît ei, care făcuseră războiul; unii dîntre ei pe amîndouă războaielii, adică şi pă-l din '916...cînd cu... cînd ne mînca păduchii dă pă noi.

Învăţătorul, nu ştiu cum, dar aducea cu el un tablou aşa mare şi cred că-l ducea la şcoala lui, unde trebuia. Ce căuta el p-acolo cu tabloul, ăla, nu ştiu, nu poci ca să spui. Dar îl ducea aşa ridicat în sus ca popa evanghelia cînd iese cu ea dîn altar...

Bună ziua, - face învăţătorul lor, Tăchiţă, trecînd pe lîngă ei cu tabloul ridicat de parcă-l ferea de ceva, de apă, de vreo atingere care să-l vatăme...

Bună ziua la toată lumea, adică.

Băiat bun, cu respect în el.

Bună să-ţi fie şi ţie inima, Tăchiţă, răspund în cor cu toţii, - da' ce duci acolo, tată? ce cari tu aşa pă sus?...

Flăcăul se opreşte, tot aşa, respectuos. Lasă tabloul jos pînă spre genunchi, că prea înalt el nu este, şi zice:

"Cum, nu-l recunoaşteţi? Nu învăţarăţi, la şcoală, - e Mihai Viteazul, dom'le, ce nu ştiţi? el făcu prima dată România mare.

- Am auzit, zice unul, da' n-a ieşit!

- Ce să iasă? întreabă învăţătorul.

- Asta, face celălalt, România mare.

- Dacă n-a ieşit, n-a ieşit, ce e de vină el?!

Toţi rîseră. Asta cam aşa era. Asta ştiau şi ei de pe pielea lor. Cum, mare? Cum, adică, mare? Ce, ei nu fuseră dă faţă?...

Flăcăul stătea locului şi nu mai zicea nimic. N-avea ce să mai zică. Nu te puneai cu ei cu una cu două. Aşa că...

Şedea cu tabloul peste genunchi cu mustăciosul ăla crunt care se uita urît la ei toţi de pe vremea aia a lui, care precis că tot aşea erea...

Atunci unu'a zis tare că el crede că, din contră, acela este Sfîntu'Ilie, numai că n-are sub el carul de foc.

Toţi rîseră din nou. Aşa erea! Aşa erea! Că Sfîntu'Ilie...