Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Radiografia unui eşec de Tudorel Urian

În urmă cu şaisprezece ani, un titlu precum Etica muncii la românii de azi ar fi stîrnit grimase de dezgust sau un căscat de plictiseală. Articolele din reviste precum "Munca de partid" sau "Era socialistă", împreună cu nesfîrşitele şedinţe de partid şi perfecţionări cu tentă ideologică transformaseră sintagma etica muncii într-o cochilie fără conţinut, ca mulţi alţi termeni din fondul principal de cuvinte al limbii de lemn din perioada comunistă. Pe atunci, nimeni nu îşi punea la modul responsabil problema analizării conţinutului acestei sintagme, necum a punerii ei în relaţie cu faimoasa etică protestantă care, potrivit lui Max Weber, ar sta la temelia capitalismului. În vremea comunismului, etica muncii (laolaltă cu celelate tipuri de etică) nu conţinea nici un fel de componentă analitică. Era o combinaţie de sloganuri şi recomandări menită să statueze "corectitudinea politică" a vremii în raporturile de muncă şi în viaţa socială. Fireşte, la nivelul ideilor conţinute, întreaga etică a muncii din perioada comunistă s-ar fi putut rezuma la subordonarea necondiţionată faţă de superiorii ierarhici şi a tuturor în faţa înţelepciunii de iniţiaţi a activiştilor PCR.

După execuţia "odiosului şi a sinistrei", societatea s-a democratizat, regulile sociale s-au dezinhibat, iar limbile s-au dezlegat. În economie lucrurile au mers spre mai rău, dar cel puţin nimeni nu mai era obligat să spună că merg bine. Eşecul tranziţiei a fost strigat cu revoltă în stradă de oameni ajunşi la limita suportabilităţii, clamat de la tribuna parlamentului de parlamentarii opoziţiei, revelat cu zîmbet luminat în talk-show-uri de televiziune de lideri de opinie pentru care lumea nu mai are niciun secret. Tăcerii inhibate din vremea comunismului, i-a urmat polifonia dezarticulată din anii nesfîrşitei tranziţii. Constantă a rămas doar absenţa unei analize temeinice, elaborată pe criterii ştiinţifice. Sau, dacă o astfel de analiză a existat, ea a fost obturată de zgomotul asurzitor al articolelor "de atitudine" din presa cotidiană.

Cartea Monicăi Heintz, Etica muncii la românii de azi, (Premiu de Debut al României literare pe 2005) este o radiografie a tipurilor de organizare a muncii specifice societăţilor din România anilor de tranziţie şi a relaţiilor inter-umane dezvoltate în activitatea unor firme cu profil diferit. Tînăra cercetătoare are un triplu avantaj: trăieşte de mai multă vreme în Occident (este, în prezent, lector universitar de etnologie la Universitatea Paris X - Nanterre), şi-a petrecut adolescenţa în ţară, în ultimii ani ai regimului Ceauşescu şi a efectuat un an de cercetare în România postcomunistă, timp în care s-a angajat cu acte în regulă la trei unităţi reprezentative pentru economia din anii tranziţiei. În acest fel, ea conferă lucrării o dublă perspectivă comparativă: pe de o parte, pune în relaţie realitatea de azi cu cea din perioada comunistă, iar pe de altă parte, compară "capitalismul" tranziţiei cu cel din ţările europene dezvoltate, care nu au cunoscut experienţa unor regimuri comuniste.

Analiza socială a autoarei porneşte de la două constatări legate de economia românească în anii din urmă: 1. "lenta dezvoltare socială şi economică a României după 1989" (studiul face trimitere cu preponderenţă la perioada 1989-2000, referinţele ulterioare fiind mai degrabă sporadice); 2. faptul că oficialii şi presa explică problemele sociale de azi aproape exclusiv prin "mentalitatea" românilor, explicaţie preluată de opinia publică, în pofida faptului că termenul "mentalitate" nu mai este de multă vreme operaţional în domeniul antropologiei sociale.

Definind, pe urmele lui Max Weber, etica muncii ca "ansamblul valorilor legate de muncă", Monica Heintz face o trecere în revistă a mutaţiilor produse în conţinutul acestui concept în ţările dezvoltate, de la apariţia sa în zorii societăţii industriale pînă în societatea postindustrială de azi. Fostele state comuniste (printre care, fireşte, se află şi România, subiectul studiului de caz al autoarei) se găsesc în situaţia de a trece de la "etica muncii" specifică perioadei comuniste la cea din epoca postindustrială. În analizele care se fac, puţină lume ţine cont de faptul că aşa-zisele ţări capitaliste se află şi ele în tranziţie, de la capitalism la societatea postindustrială. Or, în ţările foste comuniste, inclusiv România, s-a făcut şi se face mult caz (în presă, în parlament, dar şi în cărţile unor specialişti precum Silviu Brucan) de o trecere de la socialism la capitalism. De aici, o întreagă confuzie de criterii, un melanj fără cap şi coadă între ideile lui Max Weber şi cele ale filozofilor postmodernităţii şi, implicit absenţa unei viziuni coerente în privinţa viitorului imediat. Imaginarul românilor privind etica muncii în ţările occidentale este unul fragmentar şi confuz (creionat pe baza "poveştilor" celor care au lucrat "afară" în societăţi mai mult sau mai puţin reprezentative, articole de ziar, traducerea unor cărţi de referinţă de acum o sută de ani sau a unor ghiduri care propun reţeta sigură a succesului în ziua de azi) şi el se referă mai degrabă la anii de început ai capitalismului decît la realitatea contemporană. Scrie Monica Heintz: "Nu am întîlnit în interviurile mele nici o referire la valorile esteticii consumului (Bauman, 1998), la o viaţă echilibrată şi nici un gînd despre lauda lenii (Russel, 1976) sau dreptul de a fi leneş (Lafargue, 1994). Etica muncii capitaliste (stilul occidental) înseamnă pentru majoritatea celor intervievaţi muncă intensă; pentru un grup ceva mai mic muncă bine făcută; şi doar pentru o minoritate de intelectuali organizare inteligentă şi management corect al forţei de muncă". (p. 11)

Studiul Monicăi Heintz este elaborat pe cele trei niveluri care caracterizează orice scriere antropologică serioasă: descrierea fenomenului, încadrarea sa în contextul social economic şi concluziile de ordin teoretic trase în urma analizării acestuia. În descrierea fenomenului autoarea se foloseşte de interviurile pe care le-a luat în perioada stagiului de un an petrecut în ţară, dar şi din experienţa directă de la cele trei locuri de muncă în care a activat. Stagiul în cele trei unităţi complet diferite ca organizare şi ca raport între director şi angajaţi, pe de o parte, angajaţi şi clienţi, pe de altă parte, o duce spre o concluzie aparent surprinzătoare, dar pe care fiecare a trăit-o pe propria piele: "...ceea ce se află în spatele comportamentelor la locul de muncă în sectorul de servicii din România nu este o etică a muncii, ci o etică a relaţiilor interpersonale. Valorile asociate muncii sînt valori înrădăcinate social, nu valori impersonale cerute de nevoile organizării economice. Analiza eticii muncii (de fapt a modului în care munca este înţeleasă în România) pe baza discutării mentalităţilor româneşti ar avea de cîştigat dacă ar fi transformată într-o analiză a relaţiilor umane". (p. 169)

Concluzia cărţii nu este dintre cele mai optmiste. De altfel, realitatea economică românească, vizibilă cu ochiul liber, nu oferă prea multe motive de optimism. Studiul confirmă toate observaţiile critice făcute de politicieni, oameni de afaceri străini, analişti şi filozofi la adresa modului în care muncesc românii (lucrul este adesea superficial, fără preocupare pentru calitate, corupţia se extinde la toate nivelurile, tendinţa de a-l înşela pe celălalt, fie el şef sau subaltern, este larg răspîndită, punctualitatea este privită ca un moft), dar se desparte net de acestea în privinţa cauzelor. Acestea "nu sînt de ordin etnic sau de mentalitate cum se afirmă de obicei, ci de ordin socio-economic (...). Printre aceste cauze, percepţia negativă pe care românii o au despre ei înşişi se situează pe un loc central." (p. 207)

Etica muncii la românii de azi, de Monica Heintz este o carte convingătoare, foarte bine scrisă, din care se pot trage multe concluzii profitabile de către cineva care încearcă să înţeleagă mecanismele care reglementează relaţiile de muncă în România de azi. Fireşte, cele trei societăţi în care a activat autoarea nu au cum să acopere întreaga plajă a relaţiilor de muncă din România, dar, chiar şi la nivel de eşantion, experienţa sa este plină de învăţăminte. În plus, stilul cursiv şi exemplele din experienţele personale ale autoarei în cîmpul muncii din ţară transformă această carte într-o lectură accesibilă şi incitantă pentru categorii foarte largi de cititori. Debutul editorial al Monicăi Heintz este un cîştig incontestabil pentru eseistica românească.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara