Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Puşti de Rodica Zafiu

Sunt întotdeauna tulbură toare evoluţiile semantice „meliorative”, în care sensurile iniţial peiorative ale cuvintelor se atenuează treptat.

În asemenea situaţii, a afla originea termenilor seamănă cu descoperirea unui secret ruşinos, care te împiedică oarecum să-i mai foloseşti spontan şi inocent. Pentru că, de fapt, etimologia nu e indiferentă, şi nu e comod să ştii că în cuvântul de alint se ascunde, uitată, insulta.

Cuvântul puşti este astăzi colocvial şi mai curând neutru din punctul de vedere al conotaţiilor afective, pozitive sau negative: „un puşti cu skateboard din Parcul Eroilor” (Dilema veche, 18.08.2005); „vine cineva şi roagă pe puştiul de 15 ani să ajute în gospodărie” (cdep.ro, şedinţă a Senatului, 27.09.2005) etc. Evident, ca şi în cazul diminutivelor, cuvintele care se referă la vârsta mai fragedă (cu ambivalenţa ei emoţională) se pot încărca în context cu valori pozitive (derivate din afecţiunea pentru cei mici şi inofensivi) sau negative (provenite din dispreţul pentru cei imaturi şi slabi). De la puşti s-au format şi diminutive, încă mai marcate colocvial: puştiulică („Câţi ani ai tu, puştiulică?”, ceimici.ro) şi puştiulache („Un puştiulache agresiv iese de pe o străduţă lăturalnică şi mă izbeşte lateral...”, forum.softpedia.com, 29.07.2008). Nu există o limită foarte clară de aplicare a termenului puşti şi a diminutivelor sale la o anumită tranşă de vârstă: de obicei e vorba de copii, destul de des de adolescenţi, dar nu e rară nici aplicarea relativă, către o persoană nu atât tânără, cât mai tânără decât locutorul. Derivatul feminin puştoaică manifestă o anume tendinţă de folosire nu pentru copii, ci pentru fete (foarte) tinere, adesea în contexte erotice. Specializarea nu e însă definitivă; sunt şi contexte neutre, care se referă doar la vârstă: „o puştoaică arbitrează în Liga a IV-a” (sport.ro, 5.02.2010). Familia lexicală a lui puşti e destul de bogată, cuprinzând şi alte derivate (puştan, puştancă, puştime, puştism).

Prima atestare a cuvântului (înregistrată de dicţionarele noastre) e în Letopiseţul lui Neculce, într-un paragraf care rezumă o serie de lupte pentru putere în Imperiul otoman: „Şi-mpăratul cel mazîl i-au fostu puştu lui, şi el făcè ce-i era voia” (Ion Neculce, ed. I. Iordan, 1960: 168). Vechiul sens din română, înregistrat de unele dicţionare actuale (DEXI „tânăr corupt, desfrânat”, tânăr care practică sodomia”) corespunde sensului din turcă al etimonului puşt („passive male homosexual”, Redhouse 1998). Cuvântul puşti este un împrumut intrat în circulaţie mai ales ca insultă, pentru a ajunge în final un termen colocvial neutru, uneori vag depreciativ, alteori chiar afectuos. Etapa intermediară de evoluţie e foarte bine atestată în teatrul lui Alecsandri, în care puşchi (varianta în pronunţie moldovenească, palatalizată) apare de mai multe ori: „Auzi, puşchiu, pe unde-i bat gândurile!”; „Dar acum, fără sfială,/ Ne fac puşchii de dârvală!” etc.

De parcă n-ar fi fost suficient puşti , o evoluţie semantică asemănătoare s-a petrecut cu un alt termen colocvial de desemnare a copilului: pici. Şi acesta este de origine turcească – din piç, „bastard”, dar şi termen peiorativ pentru copil (tradus în engleză prin „brat” de Redhouse 1998). Cuvântul e atestat la Creangă, în Acul şi barosul: „Ia ascultă, te prea întreci cu şaga, piciule!”. În momentul de faţă, cuvântul e folosit mai ales cu conotaţii afectuoase, de simpatie.

E riscant să cauţi explicaţii mai generale, legate de contextul istoric sau de mentalitate. Totuşi, e cel puţin surprinzătoare frecvenţa termenilor negativi în desemnarea copilului (de altminteri, chiar copil are, în textele vechi, sensul „bastard”).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara