Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Păstorel recomandă: piftie de cocoş bătrân de Constantin Ţoiu



Prin 1962-63, nu mai ţin minte precis, am intrat la restaurantul central Ambasador, care era plin. Căutând o masă liberă, am dat de Labiş, încălţat în cizmele lui haiduceşti, şi cu mustăţi, care bea vin cu

Al. O. Teodoreanu.

Labiş, copleşit de respect, asculta ce-i povestea cu verva lui Păstorel. Nu ne cunoşteam. Aşa că m-am învârtit în jurul lor, făcându-mă că eu caut un loc. Numai să aud ce vorbesc. Era un spectacol extraordinar. în faţă se aflau două generaţii mari şi foarte talentate. Puteam fi luat drept un securist care trage cu urechea, ca de obicei, meseria lui, cum se umblă astăzi după atâţia şi sunt prinşi cu mâţa în sac.

Slavă Domnului, îmi pregăteam doar viitoarele memorii în care întâmplarea a şi apărut în volumul întâi, acum patru ani.

De ce îmi aduc aminte de acest lucru? Pentru că, zilele trecute, mi-a căzut în mână întâmplător cartea lui Al. O. Teodoreanu, zis şi Păstorel, intitulată GASTRONOMICE, în care apar unele proze scurte dintr-o cronică mai veche a scriitorului, plus HRONICUL M|SC|RICIULUI V|L|TUC, lucrare de bază.

Scriitorul a murit înainte de a vedea această carte apărută, - carte care este una de bucate, un pretext doar pentru spumoasele scrieri ale lui Păstorel, înrudit în spirit cu Anatole France şi Jules Lemaître, un analist de faimă al vinurilor cele mai nobile şi un autor în eternitate al dulce târgul Ieşilor.

De pildă, mâncând piftia de cocoş bătrân, trebuie să cunoşti starea lui Costache păzind cratiţele gata să dea în foc, moment în care autorul se trezeşte cântând:

Cic-a fost un moş

Ş-avea un cocoş

Nu cânta cocoşule

Sai de joacă moşule!

- Ce-i asta? mă întreabă Costache (Păstorel adică, n.n.).

- Un cânticel comic, zic, dintr-o comedie - vodevil, pe care am văzut-o în copilărie, cu circa jumătate de veac în urmă.

- Lumpatius vagabondus, preciză Costache. îmi amintesc şi eu. E vorba, pare-mi-se, e vorba de un ins care mănâncă lupul, lupul mănâncă vulpea şi

Vulpea lângă moş

Mâncă pe cocoş.

*

în timpul acestor intervenţii literare în care Păstorel este un as, prepararea piftiei de cocoş bătrân continuă cu toată precizia gastronomică:

,Aşadar, odată toaleta preliminară făcută, pui cocoşul la fiert. Apa trebuie să depăşească cu două-trei laturi de mână carnea din oală şi nu strică (dacă ai) şi un picior de viţel, partea de jos). Sărezi, spumuieşti bine zeama. Pui în oală două cepe întregi curăţate de coajă, nici un alt fel de zarzavat. Când se desprinde carnea de pe oase şi zama devine cleioasă, scoţi oala de la foc, strecori şi pui usturoi pisat... laşi să se închege şi garniseşti stratul de gelatină cu un rând de felii de ou răscopt. Mai pui zamă deasupra, tot cam de două degete, şi o laşi să prindă consistenţă. Peste stratul acesta pui carnea zdrenţuită (fără oase) şi o laşi să se prindă. Când o serveşti, o scoţi din formă, răsturnând-o pe o farfurie rotundă."

- Gata? (întreabă Păstorel, n.n.)

- Bineînţeles, zicem noi, abia mai putând să nu ne întindem mâna şi să rupem o halcă din piftia de cocoş bătrân.

*

Aşa vom întâmpina anul ce vine, ridicând un pahar cu pelin sau un vin negru de busuioacă de Bohotin.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara