Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Psevdo-kinigheticos de Ştefan Cazimir


Capitolul cel mai neplăcut pentru cititor

"Ceauşescu: Vă place vînătoarea, tovarăşe Gorbaciov?
Gorbaciov: Nu înţeleg întrebarea dumneavoastră."


În 1866, Pantazi Ghica, mezinul lui Ion, era numit prefect la Buzău, "în care calitate, la o vînătoare princiară, temîndu-se că nu va ieşi destul vînat, cumpără de la ţigani zece urşi, dîndu-le drumul în pădure. Un urs, ochit de prinţ, neînţelegînd sublimul cinegetic al situaţiei, începu să joace ursăreşte." (G. Călinescu, Istoria literaturii române...) Putem bănui stupoarea lui Carol I, sosit în ţară chiar în acel an, în faţa exoticului spectacol. Mai tîrziu, pentru oaspeţii iluştri şi pentru autohtonii cu ştaif, asemenea "puneri la cale" vor deveni mult mai subtile, trăgătorii iscusiţi izbutind, printr-o perfectă sincronizare a tirului, să ofere ageamiilor cu ifos iluzia că glonţul lor a culcat la pămînt cerbul cel falnic sau vijeliosul mistreţ.
Ai voit, iubite amice, să-ţi împărtăşesc impresiunile mele de la expoziţia unor bunuri ce au aparţinut familiei Ceauşescu, deschisă la sfîrşitul lunii lui martie în mausoleul din Parcul Carol. Gîndul întocmirii ei în acest loc anume mi s-a părut iscusit şi atrăgător, ştiind mai ales că expoziţiei îi va urma scoaterea la mezat a obiectelor, precum se obişnuieşte în situaţii de faliment. Instituţiunea "Cochilor vechi", despre care vorbeşte regretatul N. Filimon în cap. XXIV al merituosului său romanţ, descriind locul unde moşii, veşminte şi giuvaieruri "treceau din stăpînirea boierilor într-a ciocoilor procopsiţi de dînşii", s-a mutat aşadar în dealul Filaretului, nu departe de Cuţitul de Argint, pe unde kir Ianulea, fugind de teama creditorilor, îşi aflase scăpare prin mila isteţului Negoiţă. Mausoleul care adăposteşte licitaţia şi-a expulzat între timp locatarii, fiecare fiind trimis spre alte locuri de odihnă eternă: nimic mai vremelnic decît veşnicia. Acum, în rotonda unde sălăşluiseră cîndva Gh. Gheorghiu-Dej, Petru Groza şi C.I. Parhon, se oferă spre vînzare bunurile confiscate ale Ceauşeştilor: dulapuri, toalete, mese, birouri, pupitre, scrinuri, taburete, jilţuri, canapele, lampadare, veioze, oglinzi, combine muzicale, carpete, covoare, tapiserii, vaze de cristal, de porţelan, de ceramică, de cobalt, cupe, platouri, albume, mape, casete, bomboniere, jocuri de şah, jocuri de dame, jocuri de ţintar, gravuri, statuete, basoreliefuri, tablouri, plachete, compoziţii omagiale, machete, costume, sumane, cojoace, şepci etc. "Cîte reflexiuni ironice, picante, sentimentale, se pot face asupra unei aşa grămezi pestriţe de vechituri, cu privire la zădărnicia lumii trecătoare prin care au trecut şi ele o clipă, nouă, neveştejite!" (I.L. Caragiale, Două loturi). Mie, amice, mi-a plăcut îndeosebi o machetă de transportor auto blindat, copie aidoma a vehiculului care i-a servit lui Ceauşescu pentru ultima plimbare antumă şi din care a coborît cu oarecare stîngăcie, mai-mai să-i cadă căciula din cap. Preţul jucăriei nu-i din cale-afară de scump: două milioane fără TVA. Mi-a plăcut de asemenea un joc de dame cu piese hexagonale, jumătate din ele să juri că-s bomboane de ciocolată, restul - cu cremă de vanilie. Era şi un mic arc de triumf, înalt de vreo 75 de centimetri, sub el cu un grup de nouă soldăţei, iar pe frontispiciu cu o reţea de beculeţe formînd inscripţii alternative: "Ceauşescu şi poporul", "Onor comandantului suprem" ş.a. Erau nenumărate jocuri de şah, multe cu piesele "umanizate" pueril (cu excepţia, fireşte, a cailor şi turnurilor) şi mai toate la scară supranormală, ca şi cum ar fi fost făurite pentru uzul unor uriaşi din poveste. Tot astfel jilţurile în stil gotic sau bizantin, tot astfel o enormă ploscă de lemn vrednică de gîtlejul lui Setilă, tot astfel serviciul de birou prevăzut cu două buturugi scobite - pasămite, călimări! Să fi fost un mod perfid de a-i aminti beneficiarului micimea alcătuirii fizice, în contrast vehement cu grandoarea imaginii fabricate? Enigmă greu de descifrat! Psihanalitic, o putem ataşa în schimb revărsării nesfîrşite de obiecte cu profil cinegetic, care acoperă - ele singure - a şasea parte din catalogul expoziţiei: truse de vînătoare, costume de vînătoare, cuţite de vînătoare, tolbe, genţi, portarme, cartuşiere, rasteluri, dulapuri, suporturi, panoplii... Cînd obiectul nu e cinegetic prin destinaţie, atunci e barem prin material: o veioză suspendată de un corn de cerb, un suport de creioane din corn de cerb, cuţite cu mîner de corn, cuiere din copite de ciută... Vin la rînd obiectele de artă cu subiecte vînătoreşti: o plachetă de metal înfăţişînd un cerb şi două ciute pe malul unui pîrîu, în decorul unei păduri de brazi; o sculptură în lemn cu un căprior înălţîndu-şi capul spre a ajunge un ciorchine de struguri; un tablou-intarsie cu un cocoş de munte în plină expansiune vocală; o cupă de bronz cu motive de vînătoare. Pe dulapuri şi vitrine, de sus pînă jos, efigii de cerbi, capre negre, urşi, mistreţi, fazani, sitari, raţe sălbatice, iepuri, cîini c
De mirare că nici unul din artiştii acelui timp n-a cugetat să imortalizeze, spre folosul şi desfătarea posterităţii, izbînzile marelui Nimrod al României. Am fi putut admira astfel o superbă tapiserie cu Ceauşescu căţărat într-un prepeleac, pîndind cu puşca la ochi sosirea unui urs cvasidomestic, deprins de mult să-şi capete, prin grija tandră a cabanierului, tainul hranei cea de toate zilele; paralel cu scara prepeleacului, ar fi strălucit în soare un magnific tub de inox, destinat să răspundă cu promptitudine urgenţelor fiziologice ale preşedintelui. Am fi putut contempla apoi o pictură murală de mari dimensiuni - Ceuşescu survolînd Carpaţii la bordul unui helicopter şi trăgînd cu puşca-mitralieră într-o turmă de capre negre. Ne-ar fi reţinut în fine atenţia o vastă compoziţie în mozaic - Ceauşescu ţintind un stol de raţe sălbatice ce-şi urmează nepăsătoare zborul, salutate cu patos de vocea bardului oficial: "Priviţi aceste raţe! Şi moarte ele zboară!/ Le ţine sus în aer iubirea lor de ţară!" Dar toate amintitele opere au rămas nerealizate, deşi ar fi putut deştepta peste ani "mii de idei energice şi salubre, care ar scălda mintea obosită şi sufletul amorţit în roua întăritoare a timpilor de antică vîrtoşie trupească" (Psevdo-kinigheticos, IV).
Licitaţia trece, mausoleul rămîne. Românii nu vor repeta prostia fără seamăn a bulgarilor, care au aruncat în aer mausoleul lui Gheorghi Dimitrov, operaţie ce s-a dovedit neaşteptat de anevoioasă; deşi fusese ridicat în mai puţin de o săptămînă, edificiul a rezistat uimitor primei explozii, lăsîndu-se doar niţel într-o rînă, şi a fost necesară o a doua detonare spre a-l aşterne definitiv la pămînt. Mausoleul din Parcul Carol este, slavă Domnului, sănătos tun şi are, sînt încredinţat, viitor de aur. Cea mai bună cale de a-l face rentabil ar fi să-l amenajăm ca restaurant de lux. Cele paisprezece nişe ale rotondei ar deveni tot atîtea elegante separeuri, în vreme ce spaţiul circular din centru ar servi ca ring de dans. Pe terasa superioară, cu largă vedere asupra parcului, ar fi de asemenea instalate mese, ca şi în zona aerisită şi plăcută dintre mausoleu şi hemiciclul cu urne. Cele cinci arcade de granit roşu, înalte de 50 de metri, ar fi tivite cu becuri colorate, oferind seara un spectacol feeric pentru toţi locuitorii Capitalei. O singură problemă mai rămîne de rezolvat: găsirea unei firme cît mai atrăgătoare. În Bucureşti, la începutul veacului, fiinţa o cîrciumă zisă "Moartea vînătorului"; o pomeneşte Caragiale în Art. 214. La Bruxelles există un restaurant de elită, "A la mort subite"; altul, mai modest, se cheamă "Au cercueil". Să vedem, iubite amice, ce va alege Belgia Orientului.