Anul 2001 izbuteşte, printr-o ediţie critică atunci începută, apropierea pe cât posibil organizată de opera lui Dimitrie Stelaru. Nu spun nimic în plus atunci când mă asociez atâtor cunoscători ca să mă bucur o dată în plus de individualitatea acestui mod de a scrie. Individualitate provocatoare, între suav şi brutal, solemnă pedanterie a amănuntului ofensator al exteriorului şi a demnităţii aristocratice a sufletului omenesc, cât s-a mai păstrat intactă, dacă nu amplificată prin poezie.
Proiectul editurii constănţene Ex Ponto este pe cât de generos, pe atât de îndrăzneţ. Iniţiativa editorului, pe măsură. Este vizată aici perspectiva în timp a definitivării ambiţiosului plan, cât şi energia pusă în mişcare, în ideea reconstituirii unui patrimoniu literar a cărui cunoaştere, specialiştii o afirmă, atunci când vine vorba de totalitate, transformă entuziasmul în aventură. Ceea ce ar egala cu o bătaie în retragere în faţa multor necunoscute şi nu a mai puţinelor surprize. Victor Corcheş, editorul, nu pregetă să repete în studiul său introductiv la cel de-al şaselea volum, proză antumă şi postumă, lipsa de certitudine, atenţia faţă de datele ce urmează a fi interpretate, debitate de însuşi scriitorul, de prietenii ori apropiaţii lui, de conţinutul arhivelor sau, mai curând de lipsa lor. Prudenţă se vădeşte cuvântul de ordine impus în asemenea spinoasă cercetare de chiar cel care a înţeles, responsabil, că "nu se ştie exact " nu egalează cu o negare, oricâte semne de întrebare ar fi răspândite, cu destinaţia de a le fi găsit răspunsul pe studiul său introductiv, două prilejuri aflându-se pe parcursul bogatului în informaţii Curriculum vitae. În secţiunea temporală 1946-1963, editorul pune alături dubiul, perpetuat, dacă Dimitrie Stelaru a condus Filiala din Constanţa a Uniunii Scriitorilor din R.P.R., înfiinţată în 1949 de Eugen Jebeleanu, sau nu. Infirmarea respectivului dubiu o exprimă cu sentimentul unei reale victorii: "Recent, în 2001, am descoperit proba de senzaţie (anexată la bibliografie) că a condus filiala. Important este amănuntul următor: pe verso, D. Stelaru a notat cu creionul albastru, cu propria mână: Constanţa, D. Stelaru (copie). Iar în secţiunea 1935-1938, faptul că placheta de versuri Blestem a fost descoperită şi publicată de Maria şi Gheorghe Sarău în revista "Manuscriptum" din 1990, numerele 4-5. Victor Corcheş lansează o interesantă observaţie, de perspectivă pentru cercetarea sa, pornind de la arhiva legată atât de Uniunea Scriitorilor, cât şi a faptului că Dimitrie Stelaru ar fi dirijat activitatea Cenaclului literar Filimon Sârbu din Constanţa: "Arhiva celor două instituţii nu s-a păstrat, ori nu s-a descoperit încă; actele deţinute de noi reflectă perioada de început a cenaclului." Ceea ce înseamnă că răscolirea arhivelor ori a ziarelor rămâne un concept de netulburat pentru structura unei ediţii critice, modelate după preceptele sale ideale.
Cu asemenea încrâncenare sau orgoliu benefic, printr-un raţionament firesc, ritmul adoptat între 2001, trei volume de poezie şi două de teatru, antum şi postum, până la volumul de proză, din 2002, asigură finalizarea cât mai rapidă a ambiţioasei lucrări prin ultimele două volume, unul de teatru, proză, versuri pentru copii şi tineret, celălalt, al VIII-lea, Varia, rămânând să cuprindă eseuri, reportaje, corespondenţă şi iconografie.
Victor Corcheş inventariază timpul şi locurile, care se îmbină în unitatea faptului trăit de scriitor. Urmăreşte datele până la stadiul actual al identificărilor, al cunoştinţelor referitoare la biografie, relaţia dintre realitate şi ficţiune, întâlnirea cu destinul pe care scriitorul l-a provocat spectaculos. A reuşit să-i fie atribuit titlul de "rege neîncoronat al boemei artistice româneşti". Atrage luarea aminte, totodată, asupra arbitrariului care s-ar instala dacă s-ar insista pe presupunerea că Dimitrie Stelaru ar fi ţinut să dea textului său De doi bani planeta sau Zeii prind şoareci, cronologia exactă şi amănunţită a propriei sale existenţe, amănuntul biografic, în stare să atragă după sine judecăţi unilaterale, substituite riscului interpretativ în pagina de literatură. Atât Victor Corcheş, cât şi Nicolae Rotund, autorul prefeţei, insistă ca în lectură, cititorul să evite ispita de a identifica lumea imaginară a lui Dimitrie Stelaru în realitatea imediată, chiar în discuţiile contradictorii purtate pe marginea faptelor recognoscibile şi încărcătura esenţial poetică a ansamblului. Studiile lui Nicolae Rotund şi Victor Corcheş excelează, cel dintâi în analize şi descrieri, motivate pe nevoia de a se vedea capacitatea scriitorului în realizarea de construcţii închegate, cel de-al doilea pe evaluarea datelor istorico-literare şi critice, de ale căror constrângeri ţine seama pasionat pentru a pune în valoare concreteţea, exprimarea directă, raportate mereu la imaginaţie, cea care transformă realitatea în poezie. Ambii cercetători pun, fiecare în felul său, accentul interpretării lor, pe amănuntul variat şi sugestiv, pe realitatea compactă şi dinamică a textului, pe tumultul interior al scriitorului, frust şi biologic, născând imagini de o senzualitate romantic naturistă.
Nicolae Rotund semnalează apariţia în sumarul celui de-al VI-lea volum al ediţiei Scrieri literare "actul recuperator", "de a pune în circulaţie un segment al literaturii stelariene prea puţin cunoscut unele texte apărând în volum pentru prima dată acum". Şi atunci când tematica se lasă antrenată de fondul conceptual tipic exprimării anilor '50, scrisul lui Dimitrie Stelaru musteşte de literatura adevărată scăpând din chinga ideologiei. Şi pentru a convinge ce distanţă se întinde într-o proză de tipul Noaptea învinsă într-o gândire constrânsă în tiparele luptei ideologice şi trăirea autentică, nepervertită a omului, citează analiza pregătirii confruntării omului cu puhoaiele, zbaterea pentru viaţă fiind concepută ca adevărat poem în proză, cu treceri neaşteptate între regimuri sufleteşti, simplu, direct, dur şi abrupt, între sacadare, fluenţă, reţinere şi elan. De aceea, atât comentariul critic, la stadiul analitic al celor două texte, fie că se numesc "prefaţă", fie "studiu introductiv" se simte plutind în aer ideea că Dimitrie Stelaru este "un poet atras de roman", atras de substanţa epică, dirijat de intuiţie mai curând decât de construcţiile teoretice. Oricum, stilul concentrat, iluminat de metafore, este semnalat a uni luciditatea observaţiei cu fantezia poetică într-un ansamblu în care nimic nu este neutru.
Ceea ce m-a frapat citind proza lui Dimitrie Stelaru a fost puritatea dureroasă imaginată de el. Există pagini antologice, semnalate pe parcursul demonstraţiilor analitice. Sunt atât de frumoase încât poartă un text ca Doi bani planeta, în care nici o vanitate literară nu-şi găseşte certificarea. Şi aici, ca şi în Fata fără lună nu se simte artificiul poetizării, ci realitatea care poartă proza spre poem. Frăgezimea de gândire, citită odinioară într-un text de Arghezi, se potriveşte revărsării de imagini şi trăiri ale prozei lui Stelaru. M-a impresionat că mai mult decât dragos-te, este vorba pretutindeni de o senzualitate difuză, nedefinită, care acoperă în acelaşi timp lumea senzaţiilor erotice şi aceea a senzaţiilor evocate de peisaj. În încercări dure, se amestecă o umanitate plină de dramatism cu aburii munţilor şi mugetul apelor dezlănţuite, a unei umanităţi stârnite, surprinse polemic ori descriptiv, dar peste mereu "se naşte cerul".
Printre atâta frenezie tragică, aventuri stranii, printr-atâta freamăt inegal şi patetic, ar rămâne să ne punem întrebarea cât este mărturie directă, cât adaos al imaginarului, câtă intuiţie de artist în această lume coerent particulară. Şi, totodată să încercăm să ne răspundem dacă Dimitrie Stelaru a creat oameni sau doar siluete dialogante şi mai ales dacă personaj este unul singur, de o puternică individualitate.
Umbra de tristă ironie la colţul buzelor sale, din fotografia de pe coperta acestui volum, deschide o perspectivă în interpretarea omului, pentru un răspuns aşteptat la atâtea întrebări.
