Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Proiecte himerice de Simona-Grazia Dima

Ambele ipostaze ale lui Viorel Marineasa, cea de universitar şi cea de reputat scriitor optzecist, au conlucrat pentru a zămisli o carte remarcabilă prin profunzimea documentării, prin erudiţie, aplicaţia la obiect şi contextualizarea istorică, dar şi prin angajamentul moral şi axiologic al autorului, prin vivacitatea intelectuală, deosebita capacitate asociativă şi, nu în ultimul rând, prin stilul sclipitor, exuberant, de o mare expresivitate. Abordarea este laborioasă, urmărind să redea, pe baza unei documentaţii exhaustive, evoluţia ideilor şi a atitudinilor celor doi lideri de opinie interbelici, aşa cum se oglindeşte ea în vasta operă publicistică lăsată de aceştia prin periodicele vremii ( "Gândirea", "Noua revistă europeană", "Ideea europeană", "Cuvântul" şi "Predania"). Ochiului sagace al cercetătorului nu-i scapă faptul că presa constituia deja, pentru amândoi protagoniştii comentaţi, o demonstraţie de forţă (p. 10), o a patra putere în stat. Rivali şi afini, Nichifor Crainic şi Nae Ionescu aveau în comun nemulţumirea profundă faţă de realitatea socială în mijlocul căreia vieţuiau, pe care o doreau fondată pe cu totul alte principii. Conţinutul "reformist" al gândirii lor este analizat în cele două secţiuni ale volumului: Între o tradiţie supralicitată şi o modernitate diortosită şi Filosofia statului, titluri de o importantă semnificaţie, revelând un traseu ideatic falimentar, de la speculaţia filosofico-socială întemeiată pe observaţii valabile şi pe o remarcabilă intuiţie, la o gândire osificată, de esenţă ideologizantă. Acesta este fenomenul, impresionant şi dramatic, urmărit cu minuţie şi competenţă de Viorel Marineasa - procesul de ideologizare al unei gândiri iniţial libere, creatoare. Dacă, încă din anii formaţiei sale müncheneze, ca student atent la toate mişcările de idei ale timpului, Nae Ionescu remarcă, în articole pline de nerv şi hotărâre, lipsa de apetenţă spre metafizică a societăţii noastre, defect accentuat de influenţele occidentale, generate, după părerea gânditorului, de cartezianism, în ultima parte a existenţei sale, acesta propune paradigma unui stat totalitar, pentru a cărui edificare nu se sfieşte să exercite un fulminant "traseism" politic.

Susţinând cu egală ardoare necesitatea fondării statului pe baze spirituale, Nichifor Crainic discreditează şi el "modernitatea", de pe poziţia tradiţiei şi a specificului naţional, ajungând să prescrie o doctrină în toată regula, marcată de simplism ideatic şi de rigiditate, cea a statului etnocratic, construcţie caracterizată de autor ca una "utopic/distopică", resuscitând idei herderiene ce-şi trăiseră de mult traiul, legate de o "tradiţie a sângelui" şi o "tradiţie a limbii".

Urmărită în descrierea atentă şi riguroasă a lui Viorel Marineasa, traiectoria gândirii celor doi oameni de cultură se vădeşte a se ramifica sub zodia paradoxului, deoarece, promovând autohtonismul, ea face apel la Orient şi la bizantinism, iar criticând filosofia şi cultura occidentală, admite o asimilare implicită a formelor modernităţii. Astfel se explică şi titlul cărţii: supralicitând o tradiţie vag numită, Nichifor Crainic şi Nae Ionescu nu exclud, ba chiar presupun o "modernitate diortosită", adică ajustată de percepţia românească a ortodoxiei. Dacă e adevărat că gânditorii în chestiune sunt profetici, prin declararea sacralităţii ca fundament necesar al existenţei, e, tot astfel, sesizabil eşecul lor în a formula o strategie de implementare a sacrului în viaţa socială. Demersul lui Viorel Marineasa prezintă, în esenţă, doi oameni cu o gândire curajoasă şi cu ambiţii extreme. Ceea ce prefigurau ei era o globalizare sui-generis a societăţii omeneşti, în care mistica/religia să joace rolul conducător şi reglator al tuturor sectoarelor sociale: de la filosofie şi artă, cultură, la viaţa socială şi politică. Pe drept cuvânt, afirmă autorul, "mi se pare interesant de urmărit cum o reacţie în aparenţă de tip cultural a izbutit să se convertească într-un proiect politic cu consecinţe drastice" (p. 11).

Extrem de multe evenimente şi conexiuni (lupta cu parlamentarismul şi democraţia, polemicile cu E. Lovinescu, antisemitismul, exaltarea curentelor iraţionaliste, eterna condamnare a lui Descartes şi a posterităţii sale în Occident, a pozitivismului, interferenţele cu numeroşi gânditori, ca Von Keyserling, Mach, Spengler, Boutroux, Nietzsche, Ardigň, Evelyn Underhill, Förster, Renan, Rathenau, Berdiaev, Iorga, Bergson, René Guénon, Dostoievski ş.a.) dau o idee despre amplitudinea problematicii în care se mişcau dezinvolt ambii doctrinari români.

Punctul tragic, de răscruce, al gândirii lor apare de la primele semne ale instalării ideologiei: la Nichifor Crainic, ca un sistem de dogme religioase ce-şi subordonează tot restul societăţii, la Nae Ionescu, odată cu proiectul unei practici sociale, ceea ce, inevitabil, converteşte în acţiune brutală filosofia însăşi. În ambele cazuri, este vorba de un procustianism mintal cu atât mai surprinzător cu cât se referă la oameni de cultură de reală valoare şi anvergură - "corporatismul" preconizat de N. Crainic, ca şi formula organică teoretizată de Nae Ionescu în domeniul vieţii sociale, în opoziţie cu formula contractuală occidentală, semnificau amândouă un regres al cugetării social-politice, fiind marcate de fundamentalism, intoleranţă, ură, respingere. Este motivul pentru care Viorel Marineasa, în finalul cărţii, se delimitează de eroii săi. Recunoscând meritul lui Nae Ionescu de a fi simţit pericolele modernizării prin "estomparea progresivă a transcendenţei" şi de a fi tras, astfel, "un timpuriu semnal de alarmă" (p. 215), nu poate să nu observe: "Ce a vrut însă Nae Ionescu în locul prezumptivei societăţi de consum este în întregime inacceptabil. Acea spiritualitate tulbure, dinamizată de realităţi organice, prin care tenta să depăşească economicul, stă la temelia monstruosului său proiect totalitar "(p. 215).

Angajamentul autorului, clar exprimat, se află de partea democraţiei, în cadrul căreia diversitatea etnică şi cea culturală reprezintă achiziţii de preţ. "Gândirea organicistă interbelică a lui Nichifor Crainic sau a lui Nae Ionescu, bunăoară, opera prin excludere; după consumarea dramatică a perioadelor totalitariste, epoca actuală operează prin includere. Specificul tradiţiei şi al culturilor naţionale nu poate fi pus în primejdie într-un mediu al libertăţii de expresie şi de manifestare " (p. 250). Autorul mărturiseşte, aşadar, că abordarea sa "a avut în vedere o recitire a sensurilor tradiţiei din perspectiva orizonturilor de percepţie şi de înţelegere ale lumii contemporane (p. 249) şi că, după lecturi, în sfârşit, consistente din Nichifor Crainic şi din Nae Ionescu, în condiţii de libertate, ba chiar mai mult decât atâta(...), trebuie să recunoaştem că interesul nostru pentru cei doi autori a rămas unul strict profesional. De fascinaţie, nici vorbă. Dacă nu ne-ar fi teamă că vom cădea în patetism, am pomeni despre oroare. Celor ce îşi mai fac iluzii că Nae Ionescu şi Nichifor Crainic pot fi repuşi în circulaţie pentru a însănătoşi societatea românească le punem la dispoziţie mostre edificatoare" (p. 252).

Prin actualitatea viziunii sale, volumul lui Viorel Marineasa ar merita să provoace o dezbatere pasionată în mişcarea de idei din România de astăzi. Atuurile literare, alături de cele ştiinţifice, sunt evidente. Bogăţia şi claritatea ideilor, subtilitatea şi rigoarea demonstraţiei, patosul argumentativ se îngemănează cu expresivitatea stilistică, paranteza fermecătoare, vorba de duh ori detaliul suculent, lucru vizibil îndeosebi în note. Corpusul lor formează, la propriu, o carte în carte, potenţând consistenţa, varietatea şi actualitatea unei bibliografii mai degrabă organic asimilate decât utilizate.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara