M-am pomenit intr-o zi intrebindu-ma ce figura ar face al nostru tinar", cel din poemul eminescian, progresistul secolului al XIX-lea, proaspat intors de la Paris cu incredintarea ca stie tot ce e nou in materie de mode si mondenitati, daca, printr-un capriciu temporal, ar nimeri in centrul unei capitale din zilele noastre. Corect imbracat, cu nodul cravatei bine facut, cu mustata rasucita obraznic, cu straturi vestimentare de buna calitate itindu-se unele de sub altele pina la sifonul alb-spumos al camasii, cu parul numai bucle si lorgnonul la ochi, junele nostru, aterizat in septembrie 2002 pe Bu-levardul Magheru din Bucu-resti, sa zicem, ar privi istet in jur.
Prima senzatie ar fi pentru el de cosmar sau de bolgie a infernului. Inainte chiar de a distinge ceva pe trotuarul pe care se afla, monsieur X, in etate de 19 ani si doua luni, ar percepe difuz o viermuiala decolorata de trupuri prost hranite si prost imbracate, ceva intre condamnati la ocna si robi de odinioara de pe mosia parintelui sau. Dupa un timp, cind contururile ar incepe sa se distinga, junele ar remarca un soi de uniforma de o saracie de necrezut: toata lu-mea are niste pantaloni care par tavaliti prin nisip ud, albiti de atita purtare, cu partea de jos in franjuri, cascati pe la genunchi sau rupti pe coapsa. Unii au pantalonii taiati sus de tot, incit li se vad bine picioarele goale si innegrite de soare, altii deasupra genunchiului, sau sub genunchi, sau la jumatatea gambei. Cei care au avut destul material ca sa ajunga pina la glezna au pantalonii evazati, de parca le-a gresit cineva cusatura. Totul atirna pe muritorii nespus de ciudati pe care ii contempla uluit parizianul nostru sau, dimpotriva, totul este peste masura de strimt si de ingust, parind lipit cu clei de piele, de capatat ori facut din saracie, lasind la vedere diferite parti intime ale trupului, burice si umeri, dar mai ales degete de la picioare si calciie.
Tinarul, obisnuit a saruta minutele inmanusate ale unei dame sau a pindi, la coborirea din trasura, momentul in care glezna unei adorate demoazele de 16 ani se arata pentru o clipa trecatoare de sub tivul lungii rochii, si-ar da seama deodata, mai inspaimintat ca oricind, ca in ceata aceea uniforma, se afla o multime de persoane de sex feminin, famelice si apatice ori excesiv de zgomotoase si cu totul lipsite de pudoare. Creaturi cu siguranta ticaloase, care vor fi comis fapte de rusine, din moment ce au fost tunse si im-bracate in zdrente. Intre toti a-cestia ar vedea si personaje colorate, cu sclipici si cirpe tipa-toare, ca la circ. Iata si o cucoana de virsta bunicii, in fusta scurta, de piele si parul in doua culori bizare, taiat scurt sau mai degraba ciopirtit. Oricit ar scormoni cu privirea in jur, nici un om normal, nici un barbat cu palarie, nici o dama respecta-bila, nici un ajutor. Vazind, prin secoli, progresul la care visa si pe care luptase sa-l impuna, fie si numai prin felul in care isi lega nodul la cravata, ar fi convins ca toti ar trebui bagati la puscarie sau la casa de nebuni si ca sfirsitul lumii e iminent. Daca i s-ar spune insa ca unul dintre acesti ipochimeni este stra-stra-stra-stra...nepotul lui si ca una dintre aceste fiinte defe-minizate ii e stra-stra-stra-stra... nepoata, bietul om si-ar pierde probabil mintile.
Tulburarea din privirile lui ar fi egalata doar de mirarea din privirile oamenilor de azi intoarse spre el: un ins incotosmanat in dupa-amiaza cu soare blind, un tinar cu manusi, palarie cu panglica si guler tare, cu o sticla ridicola acoperindu-i un ochi, stinjenit in miscari de tot ce are pe el, de la incaltaminte la baston. Şi acest tinar bizar ar putea fi un stra-stra-stra-stra... bunic.
In lipsa acestor priviri semnificative, toata recuzita lor si a noastra nu mai are, parca, nici un haz.
