Cititorii României literare îşi vor aminti desigur că statul numit Cehoslovacia nu mai există de câţiva ani buni, fiind despărţit în două state independente curând după "revoluţia de catifea" din 1989, printr-un divorţ tot "de catifea". În 1993 a încetat să mai figureze pe harta Europei o ţară de mărime mijlocie, respectată în lume atât pentru trecutul său democratic din perioada interbelică, cât şi pentru curajoasa încercare de a ieşi din totalitarism creînd un socialism "cu faţa umană", în timpul Primăverii de la Praga. În anii de după prăbuşirea comunismului, pe de o parte, garnitura cea nouă a politicienilor slovaci a preferat ca în locul complicatelor proiecte privind federalizarea să continue procesul emancipării naţionale a poporului slovac. Pe de altă parte însă, liberalii pragmatici, care câştigaseră alegerile în Cehia, nici nu ascundeau intenţia de a "scăpa" cât mai repede de rebeli, crezând că astfel vom ajunge mai uşor în mult dorita Europă. Un mare minus al acestei despărţiri bruşte dintre Cehia şi Slovacia, realizate în numai câteva luni, îl prezintă faptul că populaţia nici nu fusese întrebată dacă doreşte sau nu să trăiască în continuare într-un stat comun, iar vocea celor care cereau, prin petiţii, organizarea unui referendum (inclusiv subsemnata) nu fusese luată în seamă de oamenii politici.
De atunci au trecut cincisprezece ani şi emoţiile s-au mai potolit. Cehia şi Slovacia s-au regăsit în Uniunea Europeană şi, după o opinie foarte răspândită, relaţiile dintre cehi şi slovaci nu au fost niciodată atât de bune ca în prezent. Această experienţă generală se confirmă şi în domeniul cooperării între diversele instituţii ştiinţifice şi de învăţământ. În cazul româniştilor, colaborarea este de lungă durată şi parcă din ce în ce mai intensă în ultimii ani. Acum câteva luni ne-am bucurat primind de la Bratislava un număr monografic al revistei trimestriale Revue svetovej literatúry (Revista de literatură universală), dedicat aproape în întregime literaturii române.
Amplul studiu introductiv, care prezintă într-o manieră deosebit de atrăgătoare diverse evenimente, curente şi nume din actualul peisaj literar românesc, este semnat de d-na Libuša Vajdová de la Institutul de Literatură Universală al Academiei de Ştiinţe din Slovacia, renumită cercetătoare şi traducătoare, căreia i se datorează şi selecţia textelor. La traducerea acestora şi la prezentarea prozatorilor, poeţilor, eseiştilor şi dramaturgilor selectaţi au mai contribuit două româniste de la Bratislava: d-na Jana Páleníková, istoric literar de la Facultatea de Litere a Universităţii Comenius şi popularizatoare neobosită a literaturii române (printre recentele ei traduceri trebuie amintită Noaptea de Sânziene şi un volum de povestiri fantastice ale lui M. Eliade), şi tânăra doctorandă Eva ¸apajnová. Fireşte, orice selecţie este restrictivă şi nu toate numele demne de interes au putut fi înglobate într-un grupaj de 115 pagini. Totuşi, sunt convinsă că cititorii slovaci vor fi în stare să-şi facă o idee destul de veridică despre ceea ce se întâmplă în ultima vreme în literatura română, odată ce vor ajunge să îi cunoască pe acei reprezentanţi remarcabili ai prozei, poeziei, eseisticii şi dramaturgiei: ne gândim la Ana Blandiana (Proiecte de trecut), Mircea Nedelciu (O zi ca o proză scurtă; Partida de taxi-sauvage), Mircea Cărtărescu (Nabokov la Braşov; Mendebilul), Mircea Dinescu (poezii din vol. Moarte citeşte ziarul), Simona Popescu (din vol. Juventus şi alte poeme), Gabriel Liiceanu (Dans cu o carte), H.-R. Patapievici (Decizia originară; Lapsul şi colapsul esenţei; Poporul meu şi cu mine; Viaţa inimitabilă) şi Valeriu Butulescu (Veşnicie provizorie). Ambianţa textelor literare o completează doi artişti plastici contemporani, optzecistul Petru Lucaci şi ceva mai tânăra Andrea Elian, prin ilustraţii pline de fantezie, în care figurativul se combină cu abstractul. În loc de concluzii nu putem decât să-i felicităm pe colegii noştri slovaci pentru această prezentare reuşită într-o excelentă revistă de literatură universală.
* * *
În Cehia, după cât se pare, interesul pentru cultura română este în permanentă creştere, mai ales după ce, în aprilie 2007, romanul Simion liftnicul de Petru Cimpoeşu, tălmăcit în cehă de renumitul traducător Jiéí Našinec, a fost proclamat Cartea anului 2006, într-o mare concurenţă cu literatura originală. Cartea s-a epuizat rapid în toate librăriile din Praga.
La câteva luni după aceea, a avut loc un alt eveniment important, şi anume premiera filmului Patru luni, trei săptămâni şi trei zile pentru care Cristian Mungiu primise Palme d'Or la Cannes. În presă au apărut o mulţime de recenzii, toate favorabile şi chiar înflăcărate, iar după unii recenzenţi succesul filmului nu a fost întâmplător, fiindcă se desprinde din potenţialul unui "nou val" al cinematografiei româneşti. Sumbra povestire despre un avort ilegal din anii "Epocii de aur" s-a bucurat de deplina empatie a spectatorilor cehi care îşi mai amintesc aşa-zisul "socialism real"; spre deosebire de România, avorturile nu se făceau clandestin şi populaţia nu murea de foame şi de frig, dar atmosfera apăsătoare era aceeaşi. Iar cei tineri, de exemplu studenţii Departamentului de Română din cadrul Universităţii Caroline, au apreciat mai ales mesajul general-uman al filmului, privind forţa prieteniei. În ultimul număr al prestigiosului săptămânal de cultură A2 kulturní túdeník (51-52/2007), criticul de artă Michal Procházka afirmă cu satisfacţie că în două luni care au trecut de la premieră, acest film "artistic, deloc facil, scutit de intenţia de a plăcea cu orice preţ" a fost vizionat de peste 5000 de spectatori, ceea ce, în opinia criticului, dovedeşte faptul că publicul ceh rămâne exigent şi astăzi, în plină avalanşă de filme comerciale.
Revista din care citez a dedicat unul dintre numerele precedente (41/2007) cinematografiei şi literaturii române. Cititoriilor li s-a oferit ocazia să afle mai multe despre noile opere ale cineaştilor români (Patru luni, trei săptămâni şi trei zile, California dreamin' ş.a.) nu numai din recenzii, dar şi dintr-un interviu luat lui Cristian Mungiu. Creaţia literară contemporană a fost reprezentată, de data asta, de Gabriel Chifu. Romanul său Visul copilului care păşeşte pe zăpadă fără să lase urme a trezit un viu interes printre vizitatorii standului naţional al României, la Târgul Internaţional de Carte de la Praga, desfăşurat în mai a.c. După părerea mea, această reîntoarcere spre anii '50, priviţi dintr-o optică originală îmbinând o realitate aspră cu vis şi fantezie, s-ar bucura, fără îndoială, în cazul în care romanul ar fi tradus, de un ecou favorabil şi în rândurile publicului cititor ceh. Deocamdată, A2 kulturní túdeník a publicat un amplu fragment din roman, un medalion al autorului şi un interviu în care Gabriel Chifu răspunde la întrebări legate, printre altele, de rolul scriitorului în societate, de postmodernism, de spaţiul cultural numit Mitteleuropa.
În luna noiembrie, în 43 de localităţi din Cehia s-a desfăşurat cea de-a IX-a ediţie a Festivalului de poezie care a culminat în a doua jumătate a lunii, prin Zilele Internaţionale de Poezie de la Praga. La ediţia precedentă a festivalului, din 2006, au participat Ileana Mălăncioiu, Robert Şerban şi Denisa Pişcu. Şi de data aceasta au fost invitaţi trei poeţi din România, şi anume Elena Vlădăreanu, Ioan Es. Pop şi Sorin Gherguţ. Publicul, cu preponderenţă tânăr, prezent în diferite săli - moderne sau istorice - din centrul oraşului, a urmărit foarte atent lectura poeziilor.
Acum aş propune să părăsim lumea filmului şi a literaturii şi să trecem spre cea a teatrului. La 4 decembrie, în sala cea nouă a Teatrului Naţional din Praga a avut loc spectacolul Block Bach, interpretat de artiştii de la Teatrul Odeon din Bucureşti. Regizorul Alexandru Dabija a pus în scenă un captivant spectacol de dans modern, în care dansatorii Răzvan Mazilu, Monica Petrică şi C.R.B.L. şi actriţa Coca Bloos întruchipează personaje pierdute în anonimatul unui uriaş cartier de blocuri, care încearcă - cel puţin EL şi EA - să iasă din izolare. Contrastul dintre întâmplările fragmentare petrecute în faţa unui bloc parcă fără sfârşit şi muzica lui Johann Sebastian Bach este de un efect nemaipomenit. Însă demne de admiraţie sunt înainte de toate performanţele artiştilor, răsplătiţi la spectacolul praghez cu lungi aplauze şi ovaţii.
În încheiere, aş dori să le transmit cititorilor României literare o veste care îl priveşte pe scriitorul Milan Kundera, foarte bine cunoscut şi în România. Această mare personalitate a literaturilor cehă şi franceză s-a exprimat nu de mult, într-unul din puţinele interviuri acordate, că nu se mai consideră nici ceh, nici francez, ci scriitor european. În Cehia nu vine prea des şi nu permite publicarea operelor sale decât la o singură editură de la Brno (Atlantis), într-o riguroasă ordine stabilită de el însuşi; din această cauză nu au apărut până acum în limba cehă ultimele sale proze precum La Lenteur, L'Identité şi L'Ignorance. În octombrie 2007, ţara sa de baştină i-a acordat lui Kundera prestigiosul Premiu de Stat pentru Literatură. Scriitorul n-a venit la ceremonia înmânării premiului fiind bolnav în acea perioadă, dar într-un mesaj adresat juriului a afirmat că se simte foarte onorat de acordarea acestei distincţii. În timpul ultimului meu sejur la Bucureşti, am găsit într-o librărie romanul Ignoranţa, tradus în limba română. Nu mă pot pronunţa asupra traducerii (am citit numai originalul), dar oricum vă recomand călduros să citiţi această recentă proză a lui Kundera, din care o să aflaţi foarte mult despre exil, despre dor de ţară şi despre mentalitatea cehă.
