Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Carnet:
Pretextul Clayderman de Val Gheorghiu

Baronu', aşa-l ştia lumea prin anii '60, în acel comunism primitiv, unde doar restaurantele mai respirau, cît de cît, alt aer. Cu voie de la poliţie, se-nţelege. Trecea Baronu' pe la mese, era nedezminţit la redingotă, cu lavalieră, cu batistă la butonieră, cu ghetre de lac, şi-şi oferea marfa, micul coş cu garoafe roşii, dar şi cu aiuritul lui aiurea... doar el cunoscîndu-i sensul. Oricum, era mai faimos decît primul secretar al judeţenei. Şi mai faimos, culmea!, era magistrul Dima. Venind din trena unui Vianu şi permiţîndu-şi, la cursurile lui de literatură universală, paranteză ce-i încurcau rău pe urechiştii de serviciu, corpolentul orator umplea amfiteatrul cu lumea oraşului, venind aici să-l asculte şi medicii, şi chefliii baronului, deopotrivă. Părăsise Iaşul, preferînd un Bucureşti al corozivului... coleg Cioculescu, în care n-avea cum să mai refacă răsfăţul de unde plecase. îşi oferise genunchii, într-un concert eclatant, superbei Sara Montiel, fotoliul suspansului fiind surprins în detaliu de cameraman. Magistrul rămăsese faimos şi în asta. Scenariul funeraliilor lui Călinescu se oferea, în 1965, ca alt mare paradox. Ghiţă-Dej însuşi, mort în acelaşi an, nu beneficiase de fastul funebru al celui care, într-o notorie conversaţie între ei doi, strălucitul cărturar comisese, de pioasă emoţie, gafe gramaticale... După ce-l văzusem, doar cu un an în urmă, la Cumpătu, ieşit, curativ, în curtea vilei, asistam acum, întîmplător, într-un Bucureşti al nepieritoarelor grandori, la îndoliata procesiune. Holul Ateneului, cu divinul catafalc, era în solemnă priveghere. Străjuit de frumoasele femei pe care le fascinase în discreţionaru-i Institut, profilul inegalabilului faimos era unul de efigie definitivă. Afară, Piaţa aştepta, plină, iminenta ieşire. Altceva. Imagine cu un Bucureşti venit în întregime la funeraliile Mariei Tănase. Cîndva siluetă fascinantă, cu faţă producînd instantaneu hipnoză, cîntăreaţa jucase şi altceva decît îi ceruse scena, picantele ei servicii secrete sub vechiul regim o însinguraseră în comunism. Iată însă acum copleşitoarea prezenţă a bucureştenilor la funeraliile ostracizatei. în relaxat apendice, relatarea lui Camilian Demetrescu - demult plecat din ţară - oferită mie, odată, cînd vivacele amic era o prezenţă de prim plan. Urma să-i ia un interviu lui Gheorghe Anghel, marele sculptor. Retras din urîta vîltoare, sculptorul îl invitase pe Camilian la mînăstirea Pasărea, unde se stabilise. Ziua, ora întîlnirii. Camilian bate la uşă, intră, în pat, sub palpumă, inocenţi, sculptorul şi... Maria Tănase. Speriat, intervievatorul dă să iasă. Nu! îl opreşte Anghel de sub plapumă, rămîi, ia loc, să începem... Lumea, de la un meridian la altul, e bîntuită - prin televiziune - de subproducţie muzicală. A nu vedea asta nu rezolvă nimic. Aceeaşi lume ştie însă, superior compensatoriu, că există încă un Bayreuth, un Salzburg. Şi că evaluarea înaltă porneşte de-aici. Miercuri seară, nobila sală a Filarmonicii a fost arhiplină. Cu high life-ul ieşean la patru ace. Că acelaşi high life nu intrase aici niciodată e altă chestiune. Care? Recital Clayderman. Acesta era clou-ul serii. Pe bani grei. Cum să rezişti curiozităţii! Cît oi fi fiind, de-o viaţă, om al simfonicului. Pentru că, oricît am crede în marile valori perene, nu putem ocoli fenomenul ce vîntură tevemeridianele. Fenomen e şi acest imponderabil Clayderman, în sacoul lui vermillon, cu meşa lui blondă, fără vîrstă, cu tuşeul lui totuşi briant. îţi vine să crezi că ce se întîmplă pe scenă e o contrafacere, e întreţinerea tehnic sofisticată a unui mit. Dar nu e. Deşi simpaticul francez blonduţ, cu pseudonim nordic, tuşează, iată, cu adevărat Steinway-ul de pe scenă, fundalul acompaniator e cel bine ştiut din arhicunoscutele înregistrări. Mi-aş fi dorit, evident, un Clayderman pur şi simplu, doar el şi pianul, neascunzîndu-mi astfel uimirea în faţa acestui scump monstru lejer. Ca atîţia, cîţiva, alţii, ce fîlfîie tevelumea. High life-ul, ieşit, la sfîrşit, în stradă, rămăsese în transă. Mitropolia bătea de zece. Cu Mihai Ursachi, în prelungiri, la restaurantul Traian. încă nu o ştersese în Occidentul putred. îi spun, histrionic provocator, Mişu, ai curajul să strigi acum, aici, jos comunismul? La care el, simetric: De ce nu strigi tu?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara