Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cartea Straina:
Predici în pustiu de Felicia Antip


Ipoteza „Proiectului inteligent" (Intelligent design), este - explică Frederick Crews în cartea „TheFolliesof the Wise" („Neroziile înţelepţilor") o tentativă de dată relativ recentă de a împăca dogma religioasă cu rezultatele descoperirilor ştiinţifice, adică adevărul revelat cu adevărul demonstrat.

Conceptul a fost inventat în Statele Unite pentru a face posibilă reintroducerea mascată a cursurilor şcolare despre creaţionism, interzise categoric şi definitiv prin hotărâri judecătoreşti. Susţinătorii noii teorii se prefac că nu-l contestă pe Darwin, ei preferă să-l atace pe propriul lui teren, simulând că-i acceptă argumentarea, pentru a o submina din interior: „Da, conced cei mai mulţi dintre ei, planeta noastră este pe orbită de milioane de ani. Nu, cele zece milioane de specii de pe Pământ n-au stat probabil înghesuite laolaltă în Eden. Şi da, extincţia a circa 99 la sută dintre aceste specii în milioanele de ani care au precedat apariţia noastră târzie este un fapt incontestabil. Până şi dezvoltarea, prin selecţie naturală, a unor variante adaptate în interiorul unei specii date este un pion sacrificat Noii creaţionişti trag linie doar înainte de descendenţa unor specii întregi din alte specii. Dacă aceste transformări extreme pot fi făcute să pară implauzibile ca rezultate naturale, ele pot fi puse pe seama Dumnezeului iudeo-creştin, ceea ce favorizează posibilitatea de a admite că, dacă ar vrea, el ar putea şi să împlinească profeţii, să răspundâ la rugăciuni şi să învie morţi."

Frederick Crews se războieşte şi cu acest creaţionism renovat şi reambalat, reproşându-i că implică denaturarea unor legi ale naturii pentru a lăsa loc unor elemente de supranatural.

Trăsătura distinctivă a proiectului inteligent este „atacul cu alură profesionistă împotriva evoluţiei la nivel molecular". Aşa cum obişnuieşte, Crews pune faţă-n faţă autori care, ca Michael J. Behe şi J. Dembski, susţin „complexitatea ireductibilă" a celulei, cu alţii, precum Robert T. Pennock, confirmat de Kenneth R. Miller, care demonstrează cu exemple la îndemâna tuturor (rezistenţa la antibiotice dezvoltată spontan de unele bacterii, evoluţia rapidă a virusului HIV) că la nivelul moleculelor şi al celulelor, modificările evoluţionare sunt curente şi se extind la „populaţii' întregi.

Sunt enumerate şi experimente soldate cu schimbarea structurii genetice a unor molecule puse în condiţii în care vechea alcătuire genetică nu le-ar fi îngăduit să supravieţuiască. Frederick Crews mai spune că „modul corect de a evalua orice teorie constă în a compara avantajele explicării ei cu acelea ale fiecărei teorii rivale. Selecţia naturală neo-darwinistă este infinit de rodnică, fiind coroborată de o mulţime impresionantă de disciplinei. ■ ■) Proiectul inteligent, dimpotrivă, nu beneficiază de nici o ipoteză cauzală naturalistă şi, ca atare, nu are convergenţă cu nici o ramură a ştiintei. Singura lui concluzie invariabilă - «Dumnezeu trebuie să fi făcut acest lucru» -exclude orice continuare a cercetării şi subjugă ştiinţa biologică teologiei"

Academia Naţională de Ştiinţe a Americii şi-a făcut cunoscut punctul de vedere: „Creaţionismul, proiectul inteligent şi alte invocări ale unei intervenţii supranaturale în originea vieţii nu sunt ştiinţă, pentru că nu sunt testabile prin metodele ştiinţei." Justiţia americană (în 2005), Consiliul Europei (în 2007), autorităţile şcolare britanice, au statuat, fiecare în felul său, că proiectul inteligent este creaţionism deghizat şi, ca atare, nu poate fi inclus în programul de predare a ştiinţelor în sistemele şcolare.

Teoria continuă totuşi să prospere pentru a satisface (cel puţin în Statele Unite), nu cerinţele progresului ştiinţific, ci anumite exigenţe de ordin mai ales politic. De dreapta şi, în egală măsură, de stânga.
Dreapta are nevoie de el întrucât, „cei care se erijează în păzitori ai decenţei şi ordinii" sunt ferm împotriva „perspectivei îngrijorătoare a unei lumi nesupervizate de un suveran moral transcendent". Stânga laică are altă problemă: în ultimul sfert de secol, susţine Crews, o mare parte din gândirea de stânga a avut o orientare antiştiinţifică: „Liberalii şi radicalii care au fost învăţaţi în colegii să creadă că paradigmele ştiinţifice rivale sunt obiectiv incomensurabile, că adevăratul arbitru între teorii este totdeauna puterea social-politică şi că ştiinţa occidentală a asuprit femeile, minorităţile şi pe muncitori, vor fi, în cel mai bun caz, lipsiţi de entuziasm faţă de Darwin(.) Nu ajută, bine înţeles, nici faptul că Darwin împărtăşea prejudecăţile epocii lui şi a permis câtorva dintre ele să-i hrănească speculaţiile despre ierarhia raselor şi despre caracteristicile înăscute ale femeii." In concluzie: „suspiciune politică la stânga, frică de haos la dreapta".

Cu o eleganţă, o răbdare şi o deferenţă demne de laudă, Frederick Crews le face adepţilor „proiectului" onoarea de a-i combate - aşa cum îi combate şi pe susţinătorii altor bizarerii - introducând în discuţie şi expunând sistematic toate argumentele care pun în evidenţă şubrezenia eşafodajelor lor.

Din păcate, mi-au atras observatori atenţi ai evoluţiei modelor şi modelelor de forma mentis de la noi, eseurile polemice strânse laolaltă în cartea lui n-ar fi pe placul elitei intelectuale din România. Aici este din ce în ce mai de bon ton să fii bien pensant, evlavios şi teleologizant. Mai bine solipsist decât materialist!

La etajul mai de jos al mentalităţii populare, demonstraţiile lui Crews ar răsuna ca o suită de zadarnice predici în pustiu într-o Românie otevizată, manelizată, obnubilată de toţi cei ce seamănă, fără preget şi fără răgaz, temeri iraţionale, prejudecăţi şi teorii care sfidează logica şi bunul simţ. Nu suntem totuşi mai proşti decât alţii, sau altfel spus, nici alţii nu sunt mai deştepţi decât noi: un sondaj realizat la începutul lui 2010 de Agenţia europeană de statistică în 27 de state ale Uniunii Europene şi în cinci state nemembre a arătat că doi cetăţeni din cinci se declară superstiţioşi (procent mai mare decât în 2005). Obscurantismul este mai răspândit în ţările mai sărace din sud şi din est, în timp ce în statele bogate din nord, miturile şi legendele se bucură de mai puţină crezare. Şase din zece europeni sunt de părere că tehnologia poate dăuna „conştiinţei morale" şi numai 15 la sută au dat răspunsul contrar. Potrivit aceluiaşi sondaj, numai 39 la sută dintre români (faţă de 51 la sută în 2005), mai speră că ştiinţa poate rezolva orice problemă.

Ceea ce ne deosebeşte însă de restul ţărilor europene este ofensiva concentrică de îndobitocire la care se dedau aproape toate televiziunile şi un număr de publicaţii. Acestea oferă interesat tribune propovăduitorilor celor mai besmetice aiureli antiştiinţifice şi exploatează cinic ignoranţa şi credulitatea. In lumea civilizată nu se practică prezentarea necritică a aberaţiilor strigătoare la cer şi a teoriilor supte din deget. Acolo, exponenţii aiurelilor abracadabrante sunt aduşi uneori pe micile ecrane cu titlu de curiozitate şi sunt chestionaţi, combătuţi şi ironizaţi fără menajamente de oameni de ştiinţă în măsură să pună în evidenţă lipsa de substanţă şi de coerenţă logică a susţinerilor lor. Noi părem însă guvernaţi de Codul lui Oreste - o farsă de prost gust care aduce oarece audienţă unui post marginal. In acelaşi spirit al spiritismului, prezentatori cinici sunt gata să jure în faţa telespectatorilor de pe diverse canale că le oferă prilejul nepreţuit de a auzi adevăruri inatacabile, dacă nu chiar revelate. Ei se prosternează sau se prefac a se prosterna în faţa unui doctor care a descoperit „intuitiv" dovezi ale inteligenţei materiei, a unui comediant care a ieşit din muţenie pentru a propovădui fără şir şi fără noimă, dar în ritm de mitralieră, că neamul românesc are o misiune ancestrală de esenţă mistică şi a tot felul de vraci pe post de deţinători ai panaceului universal, ghicitori în stele şi alţi semănători de confuzie. Şi ca şi cum asta nu ne-ar insulta suficient discernământul, şarlatani de bâlci sunt remuneraţi împărăteşte pentru a ne prezenta case bântuite, vampiri energetici care deoache, copii cu şerpi în burtă, întâlniri cu extratereştri, vămile prin care trec sufletele după moarte şi alte grozăvii. Nimeni nu vine să le dea în vileag găunoşenia, semidoctismul şi, în cazul celor care se îmbogăţesc de pe urma naivilor, pungăşia. Televiziunile se închină la sacrosanctul rating şi nu au interes să se autosaboteze invitând persoane în măsură să dezmintă năzdrăvăniile, iar oamenii de ştiinţă consideră că nici n-ar fi de demnitatea lor să combată minciuni prea gogonate pentru a merita să fie luate în seamă. Urmarea este înmulţirea continuă a numărului celor prostiţi de întunecătorii de minţi.

Pentru cine şi la ce bun să fie prezentate cărţi lucide precum Neroziile înţelepţilor?