Dacă aş fi fost o locuitoare cu drept de vot din Statele Unite, mărturisesc că m-aş fi aflat într-o destul de mare încurcătură la recentele alegeri. Cu toată osteneala lor electorală, cu toată biografia lor povestită şi răspovestită cosmetic, cu tot discursul etic, cu tot surîsul victorios de la fiecare apariţie, nici unul dintre eroii preşedinţiei americane nu mi s-a părut din cale-afară de convingător. Aş fi zis Kerry, de dragul schimbării, dar pe un post de televiziune francez am auzit că s-a căsătorit cu una dintre cele mai bogate femei din America şi imediat după eveniment a simţit răvăşitor în inima lui chemarea de a candida. Aş fi zis Bush, de dragul continuităţii, dar de patru ani încoace nu m-am lămurit deloc dacă acesta e alesul, omul cel mai potrivit pentru a conduce poate nu chiar lumea, dar, oricum, o bună parte a ei. Aş fi avut nevoie, ca-n poveşti, de un ajutor din afară, de un semn miraculos care să-mi arate cine e adevăratul erou.

Ciudat este că în aproape toate poveştile există un moment în care trebuie să alegi între mai multe cópii şi un original. La Propp, în Morfologia basmului, această etapă se numeşte "încercarea alegerii" şi e întotdeauna hotărîtoare. Spre deosebire de lupta cu paloşul sau "lupta dreaptă", corp la corp, ideea unei probe elective este una din cele mai uimitoare şi mai neaşteptate idei ale basmelor. Actualitatea ei creşte pe zi ce trece, într-o lume a asaltului copiei, cum este a noastră. Ca să fii un învingător, ca să duci lucrurile la bun sfîrşit şi să ai viaţa pe care o meriţi, cea mai grea încercare, petrecută de obicei spre finalul acţiunii, este de a distinge între oameni care par identici, deşi numai unul e "bun".

Dacă alegătorul este un personaj solitar sau unul colectiv mi se pare de mai mică importanţă. Important este că, spune povestea, în aventura vieţii vine un moment în care alegi şi că numai una dintre alegeri este salvatoare. Cu lucrul acesta ar fi trebuit să fim obişnuiţi de mici. Din păcate, toţi părinţii le citesc poveşti copiilor seara, ca să-i adoarmă, iar nu dimineaţa, ca să-i trezească şi nicidecum ca să-i trezească la realitate.

Personajele "alegătoare" din basme, care nu sînt cu nimic mai grozave decît contemporanii noştri cu acelaşi rol, trec proba, cum se ştie, cu un ajutor din afară. Cînd să o distingă pe fata împăratului Roş' de copia ei, prezenţă pe cît de asemănătoare pe atît de nedorită, Harap-Alb ("stînd pe gînduri oleacă, cum e omul tulburat") nu e cu nimic mai ager decît cetăţeanul turmentat al lui Caragiale care se întreabă cu cine să voteze sau decît cetăţeanul votant de azi, ameţit de oferta electorală. Din păcate, diferenţa dintre poveste şi realitate face ca nici o crăiasă a albinelor să nu se aşeze pe umărul unuia din candidaţi ca să ştii cu certitudine că opţiunea ta e corectă.

Substituirile, pretinşii eroi care le iau locul celor adevăraţi, sînt la fel de frecvente în basme şi în realitate. Fără să înfrumuseţeze cu nimic lucrurile, povestea arată cît de uşor se dă răufăcătorul drept altcineva. Spînul ia locul fiului de crai şi, prezentîndu-se astfel la curtea împăratului Verde, este primit cu toată cinstea. Abia acum îmi dau seama că şi Spînul e foarte tînăr, ca Harap-Alb, altfel substituirea n-ar ţine, dar are altă vîrstă psihologică pentru că e versat şi viclean. Fetele împăratului simt că-i ceva necurat la mijloc, pentru că Spînul se poartă urît cu slugile şi acesta e semnul cel mai limpede al parvenitului, al falsului erou. Dar bunul împărat, se lasă ameţit de discursul "de viitor" al tînărului Spîn, pretinsul nepot: "Dacă ţ-a ajuta Dumnezeu să mă rînduieşti mai degrabă în locul dumitale... şpretinsul erou e mereu grăbit să ajungă la conducerea treburilor ţării, firmei, organizaţiei, n.m.ţ ce prefacere are să ič împărăţia; n-or mai şedč lucrurile tot aşa moarte cum sunt. Pentru că ştii vorbe ceea: Omul sfinţeşte locul...Fost-ai şi d-ta la tinereţe, nu zic. Dar acum îţi cred. Dă, bătrîneţe nu-s?". Un adevărat speech politic. La fel ca toţi falşii eroi, zmei întrupaţi, scorpii sau Caţavenci, şi Spînului "îi mergea gura ca pupăza de-a ameţit pe împăratul". La Propp etapa aceasta se numeşte "pretenţiile neîntemeiate": neîntemeiate, dar uşor obţinute.

Din păcate, falsul erou nu este demascat cu una cu două. Chiar dacă unii bănuiesc adevărul, (în Harap-Alb femeile au mai multă intuiţie) trece destul timp şi se face destul rău pînă cînd află şi se convinge toată împărăţia cum stau lucrurile de fapt. Pînă atunci însă - şi asta poate dura ani - falsul erou se bucură de toate onorurile, bea şi mănîncă la masa împărătească, o duce bine şi singura lui grijă e cum să distrugă mai iute originalul, ca să nu se vadă că el e copia.

Proba alegerii poate fi, în poveşti, şi una mai simplă, legată de avantaje palpabile. Fata moşneagului a lucrat la Sfînta Duminică şi trebuie să-şi ia singură o ladă ca simbrie (citeşte: remuneraţie) pentru munca ei. I se cuvine de drept, poate să facă orice alegere din mulţimea de lăzi din pod: "unele mai vechi şi mai urîte, altele mai nouă şi mai frumoase". Se ştie ce a făcut. Fata babei în schimb, ursuză şi îngîmfată, după dezastrele pe care le face în slujba Sfintei Duminici "ş-a ales lada cea mai nouă şi mai frumoasă; căci îi plăcea să ieie cît de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos". După ce-şi ia cîştigul, pleacă fără să se uite înapoi "şi mergea de-i pîrîiau călcîiele, de frică să nu se răzgîndească Sfînta Duminică să pornească după dînsa, s-o ajungă şi să-i ieie lada". Azi, cînd caii înaripaţi din poveşti au devenit avioane, Spînul a devenit Dinu Păturică şi s-a însurat cu fata babei, iar duminicile (fie ele sau nu electorale) nu mai sînt sfinte, în proba alegerii modestia este inoperantă. Pentru cei mai mulţi echivalează cu inadaptarea la vremurile noi, cînd trebuie să ceri şi să fugi cu ce-ai luat, fără să te uiţi în urmă.

E de sperat că mulţi ştiu acum, la noi, măcar pe cine să nu aleagă. Ceea ce nu înseamnă că, automat, dintre cei rămaşi poţi alege cu inima deschisă. Deşi îmi amintesc foarte bine că am salvat odată o albină de la înec, scoţînd-o cu un beţigaş pe uscat din bazinul în care căzuse, şi cu toate că n-am omorît niciodată vreo furnică, mă tem că timpurile cînd lucrurile acestea aveau o importanţă în viaţa şi în alegerile omului au trecut. Presupun că noile poveşti nici nu mai vorbesc despre "încercarea alegerii". Poate pentru că alegerea bună în viaţă e la fel de rară ca "au trăit fericiţi pînă la adînci bătrîneţe".