Într-o lume tot mai des focalizată pe istoria prezentă, la care toate formele de comunicare media își aduc din plin contribuția, este din ce în ce mai evident faptul că artiștii vizuali, mai ales cei tineri, își concentrează sensibilitatea pe povești ancorate în zona socială, de aici rezultând adesea discursuri etice ori politice. Fără a putea fi considerați împotriva curentului, le revine, ca întotdeauna, celor maturi rolul ieșirii din „actualitate”.
Trecuți de vârsta curiozităților revoluționare, așezarea lor este una firească, construindu-se adesea în zona metafizică, fără teama însă de a se poziționa și în discursuri vizuale cu amprentă jovial-ironică sau, uneori, chiar sarcastică. Fie că este „tratat” ca apanaj al vârstei, fie că este văzut ca o „construcție” interioară bine sedimentată, remarcabilă devine puterea de a avea o privire meditativă asupra agitației cotidiene. În această ipostază se află acum Marijana și Relu Bițulescu, un cuplu de creatori bine identificat în peisajul artistic din România, încă din anii ’80 ai secolului trecut. Atrași de plenitudinea unor trăiri, dar mai ales de șansa unor întâlniri considerate providențiale, fiecare dintre cei doi artiști își construiește lumea dintr-o perspectivă personală, cu mijloace proprii, fără teama că abordarea unor teme comune le-ar putea distruge individualitatea.
Deși, din perspectiva timpului prezent, poate părea tradițională ca tip de figurare, formula actuală pe care o adoptă Marijana Bițulescu reprezintă vârful unui lanț trofic care a marcat evoluția istoriei tapiseriei românești contemporane încă din anii 1970-1980. Căutarea unor soluții de concepere inovatoare, ce se desprind de rigurozitatea tehnicilor tradiționale migrând către patchworking, inserții, colaj aduce un plus de expresivitate și picturalitate. La Marijana Bițulescu modul de utilizare a materialelor, a formelor și a culorilor demonstrează faptul că artista nu își propune să se manifeste strict în spațiul „decorativului” ci reflectă/preia amprenta unei vizualități contemporane. Ea posedă capacitatea de a sintetiza, de a reduce la esențial, iar ceea ce consider cu adevărat important este faptul că știe să umple eficient câmpul imaginilor cu intervenția liberă a unor structuri decorative de un bun nivel expresiv. Beneficiind de autoritatea unei lungi experiențe în domeniu, are cutezanța unor abordări neconvenționale, unde expresia clasică este alăturată unor rezolvări structurale inedite atât la nivelul materialelor folosite cât și la cel al paletei cromatice. Lucrările sale sunt atașate în egală măsură tradiției și modernității, artista construindu-și demersul între aceste repere stilistice și spirituale. Este modul ei de a-și confirma specificul, de a-și contura universul prin intermediul căruia se definește și se exprimă.
Relu Bițulescu este un artist versatil care preferă să se manifeste într-o varietate de formule plastice. Privită dintr-un unghi închis, creația sa ar putea pune probleme de „clasificare”, însă acestea pot fi eludate observând cum întregul său parcurs a fost construit pe acest tip de diversitate, fiecare lucrare fiind concepută asemenea unui haiku vizual care își asumă independența. Alăturarea lor, deși poate genera confuzie, este benefică în sensul în care doar așa ai înțelesul deplin al lumii sale.
Tiparul său creativ este spontaneitatea, fiind genul de artist care își compune lucrările cu gestații ușoare, în raport cu intensitatea emoțională sau intelectuală pe care o parcurge. De aici și diversitatea tehnică sau chiar stilistică a fiecăreia dintre compoziții. Nu l-am întrebat niciodată când și cum lucrează, dar cred că asta se întâmplă în salturi, sub presiunea unei stări emoționale sau a unui eveniment care îi marchează sensibilitatea. De fapt nici nu contează acest aspect. Important e cât reușești să transmiți din ceea ce simți, trăiești sau gândești. În acest sens făceam raportarea la haiku-uri care, într-o formă de exprimare lirică, concentrează, în câteva versuri, esența. O formă similară de sintetizare în spațiul vizual promovează și Relu Bițulescu. Fiecare dintre piesele sale ce prezintă infante, grații, dive, îngeri, Bune vestiri sau portrete exprimă prin forme, culori, asamblaje sau diverse colaje un univers cu multiple raportări culturale, impregnate de spiritul său ludicbonom. Faptul că adesea își compune lucrările în limita unor anume dimensiuni, nu înseamnă că el poate fi considerat un miniaturist. Urmărindu-i de-a lungul timpului creația cred că expresivitatea sa își găsește confortul absolut pe suprafețe reduse, fără a se limita însă la acestea.
Proiectul inițiat la sfârșitul lunii aprilie de Muzeul de Artă din Craiova ilustrează esența unui discurs care își conturează omogenitatea atât la nivel formal, prin temele comune pe care le frecventează fiecare dintre artiști (vezi infanta, Buna vestire, ș.a.), dar mai ales prin structura lor afectivă. Relu și Marijana Bițulescu, artiști bucureșteni, născuți în Craiova, împărtășesc, firesc, de multe decenii, o vibrație comună. Ceea ce structurează esența universului pe care ni-l propun cei doi este „ … căldura umană, alternanța luminii și umbrei în existența noastră”, după cum surprindea, cu acuitate, Adrian Guță într-un scurt text de prezentare. Iar mie nu îmi rămâne decât să trag concluzia că uneori „out of time means ever”. Povestea continuă!
