Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
POST-RESTANT de Constanţa Buzea

Aplecarea către a scrie aduce folos oricărui om sensibil pe care ceva, vreo întâmplare, l-a trântit sufleteşte la pământ. El apelează la poezie cu puterea amărăciunii, în singurătate, şi gestul lui echivalează uneori cu nădejdea că se va ridica în sine şi se va mângâia. Este, poate, o replică la răul ce ne însoţeşte fără istov, starea de poezie fiindu-ne dată tuturor, dar nu tuturor ni se trezeşte şi acel simţ armonios, util pentru a creşte ca din nimic conştiinţa valorii a ceea ce screim. Anotimpurile sufletului, dar mai ales Nostalgie, arată de ce zestre naturală dispuneţi, graţia mărturisirii mi se pare însă umbrită de o expresie uşor expirată, fără voie împrumutată din exerciţiul romanţios minor al altor poeţi. Din recuzită nu lipsesc razele de luceferi, vălul de amurg, cununa de mărgean, revărsările de veacuri, de oftări, jeratecul de-amor, cărările de frunze, aleile de suflet. Poate că nu v-a preocupat niciodată, dând curs impulsului fraged şi nevoii de eliberare, să ştiţi la ce se mai uită cu atenţie cititorul dvs. A evita locul comun este ca a te vindeca miraculos de un fel de bâlbâială. Recolta celor vreo 22 de ani de când scrieţi mi se pare palidă. Dacă tot ce aţi scris până acum este marcat de slăbiciunile aceleiaşi nostalgii, cred că ar trebui să încercaţi un salt peste propria umbră, să măcinaţi la altă moară, să ieşiţi la aer şi să-l respiraţi cât puteţi de adânc. (Mihaela-Lucia Manta, Bucureşti) * "Azi am întâlnit un cerşetor/ Şi mi-a spus încetişor/ Legănându-se uşor:/ Că eu sunt cel mai mare cerşetor.// Cer iertare,/ Cer iubire,/ Cer un pic de fericire.// Cer iubire,/ Cer iertare,/ Cer un pic din fiecare". Dacă vă place foarte mult, cum spuneţi, textul de mai sus, nu este obligatoriu, chiar dacă ar fi comod pentru mine, să vă las răpit de extaz. Cerşetorul nu are nici o vină, el filozofează corect. În schimb, poetul care transcrie întâmplarea cu pricina, o face într-un mod pueril, efectul alunecând masiv din grav în comic exasperant. (Ciprian Ban) * Remarcabilă tensiunea mărturisirilor brutale, patetice, pline de cruzime şi totuşi vagi: "Pentru câţiva arginţi/ mi-am trădat tinereţea./ Visele le-am înghesuit/ în cuvinte nerostite,/ scorojite de arşiţă,/ înmuiate de ploi,/ îndârjite de crivăţ./ În fâlfâiri de aripi/ printre roţile Carului Mare,/ cu luna pernă,/ învelit cu noaptea,/ admonestat cu litanii.../ Mi-am întins pe ciolane/ pielea zbârcită/ peste arcul timpului". Cititorul trebuie să se mărginească a dispera în bulboana complicată a metaforei, poetul eşuând în tentativa lui de vânzător, de Iudă fără destin, până la urmă prea mult sentimentală. Sinucigaşul ratează, şi foarte bine că ratează, prin multă vorbire, prin rătăcire în meandre de imagini, autosuprimarea. Îşi lasă viaţa să curgă, revolta să i se aprindă în direcţia altei revelaţii, care întârzie însă, motivul preţului reapărând, cu aceleaşi hibe, în alt ipostas metaforic: "Ar trebuie să tac,/ Mâna aripă frântă,/ neuronul gând,/ univers în haos,/ începutul de lume/ la care nu mai vreau să particip./ O gură nebună/ cronometrează prostia./ Banul se aruncă/ os printre gratii.../ Ar trebui să tac!" Nu pierdeţi speranţa că într-o zi pădurea se va deschide în luminişuri de popas. Poemul Veghe mă îndreptăţeşte să cred aceasta. Spuneţi "de vorbe încâlcit./ Zadarnic elanul"... şi ceva mai la vale: "Abandonat de iubire/ în zodia copacului,/ ancorat în realitate,/ veghez (eu aş spune supraveghez!) ispita trădării/ de care ei, copacii,/ nu ştiu"... (Vasile Ghinea, Râmnicu Sărat)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara