Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Post-restant de Constanţa Buzea

Peste o atât de lungă scrisoare care, serios vorbind, mi-a luat, ca s-o parcurg, pe puţin o jumătate de zi, aş fi lăsat să se aştearnă tăcerea, dar aţi pus în plic şi un fragment, bogat şi el în pagini, captivant la lectură, din ceea ce dvs. spuneţi că ar fi cartea I-a a Cântecelor nordului mic. Sunteţi stăpânul absolut al unei lumi excepţionale, pe care vă străduiţi s-o transcrieţi. Materia însă trebuie stăpânită cu nervi auctoriali de fier, cu o atenţie mărită la stilul propriu. Poeticul nu deranjează, ci doar o oarecare dezordine măruntă şi o învălmăşeală cu de toate. Poate să pară o impietate, dar mie mi se arată că direcţia în care mergeţi este către un orizont extrem de ambiţios (Şt. Bănulescu? M. Cărtărescu?) lucru care vă cere o mare disciplină în elanuri. Consistenţa îngerului cu care vă luptaţi vă poate sufoca şi vă poate frânge oasele în confruntarea ce nu seamănă deloc a îmbrăţişare. Mistreţ înfometat fiind, şi locuitor încă în mlaştini bântuite de foame, nu priviţi la caii albi care trec uneori dincoace, altfel decât ca la o privelişte salvatoare! Hrana aceasta pură, ştiţi şi dvs. atât de bine, nu trebuie omorâtă. Ca şi foamea care vă mistuie, ea trebuie, ca dar ce se găseşte şi se oferă sufletului, transcrisă cu evlavie. În altă ordine de idei, nu vă mai plângeţi de lume, de oameni, de circumstanţe, de condiţii. E pierdere de timp. Nu sunteţi scutit de vinovăţia şi neputinţele care ne copleşesc pe toţi, şi nici de vinovăţia de a vă simţi, doamne fereşte, cândva un învins. Talentul pe care îl aveţi vă creează frumoase obligaţii chiar şi faţă de semenii care credeţi acum că vă deranjează. (Mirel Floricică, Galaţi)  Încrederea omului în sine însuşi, în valoarea lucrurilor la care visează, în perspectiva luminoasă a speranţelor sale şi în ajutorul de la Dumnezeu contează enorm în găsirea şi menţinerea luminii interioare. Poate prea sentimental şi iubitor de diminutive (fluturaş, Îngeraş), dar la început fiind, vi se trece cu vederea. Textele sunt curate, promiţătoare. (V. Krent, Voineşti)  Discreţia asupra actului creator este la început un semn bun. Nici modestia nu strică, atunci când talentul nu dă pe dinafară. Versurile de anul trecut nu treceau de un anume gust adolescentin depăşit. Să sperăm că marea de lacrimi şi-a restrâns dimensiunile, viaţa şi moartea se privesc azi în ochi, de mai aproape, la fel şi extremele, recele şi caldul, fabulosul şi realitatea s-au împăcat, iar tinerei autoare i-a fost întinsă mâna de ajutor pe care şi-o dorea pentru a ieşi din sicriul durerii. (Şerban Adina Raluca, Ploieşti).  Probabil că mă adaug, prin acest răspuns care a cam întârziat, în lista celor care v-au încredinţat deja că aveţi ceva de spus în versuri şi nu numai. Nici nu vă laud, nici nu vă cert, dar nici nu vă iert pentru versuri ca acestea: "Nu pot să dorm/ nici sub o formă/ poemul se zbate în mine/ ca peştele pe uscat/ eu îi închid ochii cu mâna/ îl netezesc pe burtă/ îi mângâi sexul turbat/ el nimic, e ca un apucat/ e ca ăla în mine, ducă-se pe pustie/ îmi face toate organele ferfeniţă/ inima mi-o înjunghie cu arta/ şi sufletul mi-l ameninţă/ cu toaca - Doamne, ce soartă!/ când nu mai pot rezista (căci vine o clipă)/ mă înfurii şi-l scot din pat/ aşa cât e el de lung şi de lat/ şi-l pun să stea lângă icoane, în colţ/ până-şi revine din tonţi(?)/ apoi îl dau pe uşă afară/ să-l fac în faţa lumii de ocară/ după aceea îl trec la loc/ şi-i pun nota doi în catalog/ el atunci de ruşine/ face pipi pe vine/ şi mă lasă în linişte/ să dorm până mâine". Spuneţi în altă parte: "m-am chircit asemeni unei litere într-o expresie vulgară". Şi cititorul se chirceşte citindu-vă, un poem după altul, apoi renunţă, şi vă părăseşte, edificat pentru totdeauna. E păcat că vă place să şocaţi, cu gustul îndoielnic, cu amestecătura. (Liliana Armaşu, Cluj-Napoca)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara