Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
POST-RESTANT de Constanţa Buzea

Ne confruntĂm câteodată cu situaţii cărora, neputându-le da de capăt, cerem scuze, rugându-l pe autorul însuşi să ne lămurească. De data aceasta nu i-am putut descifra numele nici mesajul, scrisul fiind detot încâlcit. Am dedus totuşi, din versurile � culese pe calculator), altfel gingaş articulate, că este vorba de o autoare � "Am fugit de soare/ ca de un coşmar eliberată"). Transcriindu-i aici strofa finală din Milenii, spre recunoaştere, � "S-au adumbrit salcâmii de prea-plinul florii/ s-au adumbrit/ s-au aplecat miratele dumbrăvi de meri roşii/ s-au aplecat -/ nu s-au stins") ne-am amintit că le-am mai avut nu demult în faţa ochilor, şi că le-am acordat atunci un răspuns la post-restant. * Vedeţi dumneavoastră cum stau lucrurile şi cum se înşeală singur omul Pentru cel care se află la începuturi � căci sunt mai multe, după cum aţi şi mărturisit) e greu, dacă nu chiar imposibil, să se găsească cineva cu răbdare şi tact infinit care să-l mulţumească, găsind formula magică prin care să-i spună adevărul despre starea şi despre valoarea celor scrise de dânsul. Nimeni nu e capabil să prevadă cu precizie ce va fi cu începătorul de astăzi, cum va evolua, cum vor fi cărţile lui de peste decenii, în cazul în care acestea vor exista. Suntem captivi în propriul nostru timp cu toţii, dăm seamă şi gândim frumosul în aria gustului şi valorilor în care ne-am format. Ne-a mers la inimă sinceritatea dvs. V-a trebuit ceva timp, recunoaşteţi, să schimbaţi acriturii liniile aspre cu altele ceva mai blânde şi înţelepte, îndulcindu-i trăsăturile şi, poate, astfel găsindu-i justificări la toate câte le face din iubire pentru învăţăcei orice dascăl. Citindu-vă, ne-am gândit cum aţi proceda la clasă, ca profesor de matematici, când unul sau mai mulţi dintre elevii pe care vreţi să-i notaţi conform nivelului lor real catastrofic, replica lor în acel moment fiind că se simt nedreptăţiţi, că de fapt dvs. nu sunteţi un bun profesor, că vă daţi mare când în realitate nu pricepeţi ce mari matematicieni se ascund în corijenţii de astăzi. Iertaţi-ne. E normal să i se pară oricui a scris nu mai mult de 20 de poezii că sunt extraordinare, că ele îl exprimă doar pentru că şi-a pus tot sufletul în ele, şi încântat de întâmplare să spere sincer că lumea asistă la naşterea unui geniu. De cele mai multe ori, din păcate, nu este vorba de aşa ceva. Rubricii acesteia i se adresează lume de toată mâna, cei mai mulţi veleitari, agramaţi, candizi, persoane cu afecţiuni nervoase ce îşi îmbânzesc frustrările în versuri fără poezie, fără şansă, fără nici un viitor. Rar de tot se întâmplă vreo minune, şi atunci luăm autorul dăruit cu har poetic adevărat, îi facem sărbătoare, îl publicăm cu respect aici, apoi îl debutăm în revistă şi el devine instantaneu şi pentru totdeauna de-al nostru. Dar să vedem care este situaţia în cazul dvs. Scrieţi: "Aş vrea să fiu ceea ce-aş putea să fiu dar nu sunt,/ Aş putea fi ceea ce-aş vrea să fiu dar nu sunt,/ Însă sunt ceea ce sunt dar nu pot fi astfel" aceste trei versuri caracterizează pe scurt starea de spirit în care vă aflaţi, cuibul de vultur cu trei pui care-şi fâlfâie promiţător aripile. Este bun, este necesar antrenamentul, fără el apropiatul zbor planat şi maiestos ar fi imposibil. Vă lăudăm mişcările de-acum întru fortificare, şi nu ne veţi judeca, sperăm, dacă vă spunem că visăm de pe-acum la zborul planat şi sigur pentru care vă pregătiţi. Cultura pe care o dovediţi, tenacitatea şi disciplina dvs. ne scutesc de a vă da sfaturi, de a ne da cu părerea, de a vă deruta în loc să vă fim de ajutor. Data viitoare însă, vă promitem că o vom face aplicat. � Macsim Gabriel Florin, Buzău)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara