Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
POST-RESTANT de Constanţa Buzea

Poate sunt de nedescris în adolescenţă. Vă spun aceasta confirmând cu probele proprii, câte voi fi produs la vremea mea. De nedescris atunci starea ca de maladie fără nume, cu neputinţă de numit paloarea sub care copilul intră în zi auroral şi vede lumea într-o lumină în care se simte singur şi străin. Abia mai târziu transparenţa aceea vastă va coagula prin atingere lăsându-i binefacerile limitei, paradoxal liniştitoare, în care se dumireşte şi se poate în sfârşit exprima. Pe sine, desigur, învăţându-se dur, fără menajamente, să respire aerul plin de surprize, să se orienteze printre propriile-i sentimente ca printre lucruri pe care se poate conta de la o clipă la alta, asimilân-du-şi, cu nostalgiile împrejur şi cu teamă, bucuria puterii de a renunţa la balast, în favoarea ordinei ca o revelaţie. Cum şi dvs. treceţi prin dreptul ei, al adolescenţei, o depăşiţi în clipa în care o puteţi numi, o puteţi descrie nu neapărat frumos ci adevărat, nu atât satisfăcător artisticeşte, cât precis, în termenii ei la îndemână: "Floarea gingaşă a vieţii/ Din adâncul sufletului s-a deschis/ La început cu o bucurie de nedescris./ Dar mai apoi văzând cum îngheaţă/ în răcoarea dimineţii/ Repede a vrut să se întoarcă/ În sicriul singurătăţii". În fine, strofele 1, 3 şi 4 din Singurătate, iar din Speranţa, "sufletul atât de neiubit" cât şi versul de încheiere, acceptate, cum spuneam la început, nu pentru originalitate ci pentru intensitatea greu de descris a trăirii. De aceea simt că ar fi prematur să vă îndemn a nu mai folosi niciodată de acum încolo, în lirica dvs. de tranzit, cuvinte precum acestea: probabil, alimentează, iar pentru a scoate aş supune atenţiei verbul a ridica, în "Uşor te poate ridica/ Din euforie". Observaţi şi sugestia din final, optând pentru economie. Uneori trebuie să recunoaştem şi să preferăm un termen, mai puternic singur decât atunci când îl asociem cu vreuna din umbrele lui. (Andra Ionescu, elevă, Bucureşti) * Uneori este necesară dar nu şi suficientă, plecarea pentru un timp, de acasă, pentru a te întâlni acolo cu tine însăţi, cu oglinda ta, cu ecoul, cu punctul magic către care, orbeşte până atunci, ai trimis inimoase săgeţi. Aventura în afară, departe de casă, echivalează uneori cu o regăsire, în linişte, într-o altă linişte, cu numele şi cu verbele, secrete pentru tine până atunci. Zestrea cu care pleci în necunoscut ar fi şi perechile posibile: campanula cu libelulă, şoimul în cer - înalt ca preotul într-un altar, sufletul şi Dumnezeu în reciprocă atracţie, delfinul şi spectatorul său, căprioara şi nemurirea, pasagerul şi fericirea lui umilă că trece iubind, nu altfel. Atunci se-ntâmplă ca o nostalgie, şi ca un tremur interior, începutul unui dialog cu toate câte sunt şi cu propriul suflet încântat de descoperire: "În faţa mea, albastră imensitate Atlanticul, de casă mă desparte./ Mă rog de apă(...)/ Mă rog să sece şi o punte să clădească/ Şi sufletul de dor să-mi mântuiască". Dacă sunteţi cu adevărat la prima încercare, aceste versuri, şi celelalte, arată un vârf strălucitor al aisbergului liric admirabil, în linişte, plutind la suprafaţă. (Irina Gavrilă, Bucureşti) * O rugăminte către cei tentaţi să trimită la post-restant dischete cu poezii. Sunt de preferat, deocamdată, din motive lesne de închipuit, manuscrisele şi dactilogramele. Mulţumesc! (Elena Adam, Vaslui) * Am primit cu bucurie urările. Sigur, la mijloc a fost o neînţelegere, nici măcar importantă. Prilej cu care vă mărturisesc că m-am bucurat că în epistolar sunteţi mai puţin, chiar deloc, naivul veritabil din versuri. Recitind cu atenţie ce vă spuneam altădată, veţi înţelege că nu suntem în dezacord asupra subiectului cu pricina, ci dimpotrivă. (Ciprian Ban)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara