Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
POST-RESTANT de Constanţa Buzea

Cât de pregătită sunteţi pentru a scrie "o carte de proză inspirată dintr-un fapt real" rămâne de văzut. Aici, intenţia doar, nu prea contează. Mai ales că vă întrebaţi cine şi cum v-ar putea ajuta să finalizaţi ideea. E la mintea cocoşului că nimeni. Întâi scrieţi, şi abia pe urmă, dacă o faceţi ca lumea, stăm de vorbă. Cu versurile, în schimb, lucrurile sunt definitiv clare. Pecetea sub care se zbat ar fi versul acesta: "Să ţip, să zbor şi să visez". Patetice pasteluri amoroase în care "soarele străluce" şi "fluturi aleargă", onor autoarea "aleargă" şi ea şi, prinsă în zig-zagul banalelor dileme, declară: "Vreau să plec, vreau să rămân/ Şi alerg, dar mă opresc/ Stau şi totuşi mă gândesc..." ( Elena-Daniela Sivriu, Târgovişte) * Ce e lumea, ce este geniul? Pentru a le defini, adolescentul sensibil ce n-ar putea respira fără să se gândească la ele, strânge în sine cu ardoare imagini, elemente, peisagii şi stări fragile sortite pieirii, dar care, o clipă, căci atât durează iluzia de a se fi decis la un singur răspuns, trăieşte ca un învingător. Apoi totul se rarefiază iar, pe pagina de jurnal neîncăpătoare apar propuneri noi şi noi metafore durabile, nelovite de îndoială. Lumea de ceară roz cu blonde amintiri şi regrete arămii, cu parfum de santal ce întregeşte poate că nu întâmplător o sferă, dar de ce neapărat ombilicală ( ?), rămâne de străbătut, lunară, pustie şi iarăşi greu de definit. Ce se va întâmpla, cine îl scapă pe copilul genial din braţe şi îl abandonează în lumea săracă şi rău alcătuită? Puţin probabil ca el să regrete stilul golaş de pe vremea când geniul, la naştere, avea de optat, între posibilii genitori, între "o mare îngheţată şi/sau un râu voinic de munte". Să înţelegeţi că exerciţiul dvs. e plăcut şi nevinovat. ( Kara Karina, Caracal) * Rugăciunile unui om singur către Dumnezeu, trădarea prin singurătate şi-o mărturiseşte cu lacrimi dar mai mult fără lacrimi, jertfele lui de cuvinte se usucă în verbiaj, în filozofare, în preocuparea de sine în a se măsura şi aşeza, în interior, într-o poziţie parcă studiată. Totul este foarte frumos în primul distih, ca să se deterioreze uşor într-al doilea, astfel: "Până la mine margini cu îngeri amintirea plutind printre aripi/ Întru singurătatea iubirii lumina orbind în alint, Doamne// Până la mine margini cu îngeri posesia utopiei pseudocontur/ Viaţa mai mult o răstignire pentru cel mereu singur, Doamne" Şi, la fel se întâmplă, alunecând în confuzie, dacă nu neapărat în erezie, într-o primă secvenţă dintr-un ciclu bogat numeric, Captiva nesfârşire. Consolator cu Dumnezeu însuşi la început, tonul păcătosului în dialog cu El cade în derizoriu, coerenţa se destramă şi ritmul se rupe, parcă speriate de îndrăzneala şi trufia omenească: "Doamne, va veni o vreme/ când amândoi ne vom minţi,/ eu de păcat, Tu de blesteme./ nu plânge, o, nu, nu Te teme// Doamne, va veni o vreme/ când vom muri zi de zi/ când nu vom mai şti/ ce vom face fără de copii./ nu plânge, o, nu, nu Te teme" Rugăciunile unui om singur rămân perfecte în faţa lui Dumnezeu, care îl va ierta pentru toate defectele stilistice pe care i le-am găsi, noi, poetului credincios. Dacă însă, semnalându-i-le, că sunt o mulţime, autorul îşi va reciti opera cu gândul de a-şi îmbunătăţi ofranda către Dumnezeu, credem, în păcătoşenia noastră, că Dumnezeu nu se va mânia pe noi mai mult. Remarcabile sunt aproape toate titlurile. Atenţie la muzicalitate şi la accentul care migrează defectuos. Reuşita se amestecă derutant cu eşecul, cum se poate vedea în Doamne, am vârsta lui Iisus, unde doar versul final al fiecărei strofe străluceşte puternic. ( Constantin Anton, Iaşi).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara