După cucerirea independenţ
ei de stat la
11 noiembrie 1918 de
Polonia şi la nici trei
săptămâni de România,
nevoia unei cunoaşteri
reciproce mai bune a
devenit vitală. Primul-ministru
plenipotenţiar al Regatului
României acreditat la Varşovia
de regele Ferdinand, în august
1919, scriitorul şi publicistul
Alexandru G. Florescu, scria la
scurt timp la Bucureşti că în
Polonia este nevoie de
„propagandă, propagandă şi
iar propagandă“! Cum s-a lucrat
şi ceea ce s-a reuşit am scris
în multe din studiile mele.
(cf. Nicolae Mareş, Lucian Blaga
– diplomat la Varşovia, Opera
Omnia, Editura Tipomoldova,
Iaşi, 2012; ibidem Blaga în limba
polonă, Editura eLiteratura,
Bucureşti, 2014 etc.)
De data aceasta aş dori în mod
special să mă opresc asupra unuia
dintre cei mai de seamă poeţi ai vremii,
care s-a încumetat să traducă şi să
răspândească poezia românească în
spaţiul polonez, inclusiv pe Eminescu.
E vorba de Emil Zegadlowicz, născut
– ca şi Suveranul Pontif de fericită
amintire, Ioan Paul al II-lea – în
localitatea Wadowice, la 60 de km
de Cracovia. Americanul George
Weigel, biograful primului Papă
polonez, aminteşte în biografia pe
care i-o consacră acestuia, că Zegadlowicz
a fost unul din „poeţii preferaţi ai lui
Karol Wojtyla, pe care îl ştia pe de
rost, şi din textele căruia declama”.
Emil Zegadlowicz s-a născut în
1888, fiu al profesorului de liceu
Tytus Zegadlowicz şi al Elzbietei
Kaiszarowna, cehă de origine. Copilăria
şi-a petrecut-o în conacul de vară
al tatălui său, cumpărat în localitatea
Gorzenie Górne. A absolvit gimnaziul
la Wadowice în 1906 şi va studia în
anii următori polonistica, germanistica
şi istoria artei la Universitatea Jagielonă,
apoi la Viena şi Dresda. A debutat în
1908 cu florilgiul Floarea vieţii, urmat
de cel intitulat Pe râu (1910), iar în
anul următor îi apare volumul Întoarcere.
În 1915 tânărul poet s-a recăsătorit
cu Maria Kurowska cu care va avea
două fete; cea mai mică a decedat cu
câţiva ani în urmă, trudind statornic
– spre cinstea ei – să transforme
conacul bunicului său din Gorzenie
Górne în Muzeul care îi poartă azi
numele tatălui.
În 1918 Zegadlowicz a publicat
volumul Imagini, urmat de culegerile:
Balade (1920), Picioarele Beschizilor,
Rusalii. Pâine şi vin etc.
În anii 1919-1920 tânărul poet a
funcţionat ca referent şi apoi şef al
Serviciului Literatură din Ministerul
Culturii şi Artei, condus de omul de
litere Zenon Przesmycki-Miriam. Se
întoarce pe meleagurile natale, unde
înfiinţează revista avangardistă „Czartak”,
în paginile căreia publicau Janina
Brzostowska, Edward Kozikowski, Jan
Nepomucen Miller şi Tadeusz Szantroch.
În 1923 publică un ciclu de balade
inspirate din folclorul popular al
munţilor din sud-estul Poloniei
recunscând că poezia sa „s-a ridicat
pe fundal muntos, luminoasă fiind
pe partea însorită şi întunecată pe
partea lui umbrită. Ştiinţa poeziei
am învăţat-o de la păstori (...) iar
păcatele au fost şi au rămas aceleaşi:
dragostea de a fi liber”.
În anii 1929-1931 îl întâlnim pe
scriitor la Poznan, unde a înfiinţat
cabaretul Aşchia, funcţionând mai
ales în calitate de secretar literar la
Teatrul Polonez din această localitate
din vestul ţării.
Pentru întreaga activitate, în 1930
i se va decerna înaltul ordin Crucea
de ofiţer a Ordinului Renaşterii Poloniei,
iar în 1935 Laurii de Aur ai Academiei
Poloneze de Literatură, cea mai
prestigioasă distincţie literară din
acele timpuri. În 1933, cu ocazia unui
sfert de veac de la debutul literar,
autorităţile oraşului natal i-au decernat
titlul de cetăţean de onoare al localităţii
Wadowice, unde i se va ridica şi un
bust, care se mai păstrează şi azi.
Recunoaşterea respectivă îi va fi
retrasă peste trei ani, după publicarea
de către autor a controversatului
roman Zmory (Coşmaruri); monumentul
nu i-a fost distrus – cum se întâmplă
prin alte locuri – păstrându-se intact
şi azi. Tot atunci a publicat volumele:
Pâine şi vin (1930), Dumă în apărarea
Sigetului (1932), Cânturi sileziene
(1933), Lumina în tranşee (1933),
Ziua neagră (1935).
Emil Zegadlowicz este şi autorul
unor piese de teatru, printre care:
Candela (1924), Noaptea Sfântului
Ioan Evanghelistul (1924), Stânca de
pe fruntariu (1932), Căsuţa din cărţi
(piesă publicată şi jucată post-mortem,
după 1954).
Din primăvara anului 1931, scriitorul
se va dedica tot mai intens activităţii
de traducere din poezia universală.
Atunci îl cunoaşte pe poetul transilvănean
Aron Cotruş, imediat ce acesta şi-a
luat în primire postul de ataşat cultural
şi de presă al Legaţiei Regale a României
la Varşovia. Publicistul de obârşii din
Haşag a fost angajat şi promovat la
Palatul Sturdza în 1929, perioada în
care la cârma Ministerului Afacerilor
Străine se afla Nicolae Titulescu,
timpuri în care diplomaţia culturală
începuse să fie tot mai prezentă,
datorită şi sprijnului acordat de Nicolae
Iorga, mai ales în cazul Poloniei.
Cotruş era autorul unei plachete
de poezii, apărută încă din 1911; a
fost membru în Comisia Interaliată
de Propagandă împotriva Puterilor
Centrale, iar în 1928 preşedinte al
Sindicatului Presei din Ardeal şi Banat,
aşadar chiar în ajunul cooptării
sale printre cadrele Ministerului
Afacerilor Străine. La puţin timp
de la angajare, tânărul diplomat a
fost trimis pentru un scurt sejur
la Milano, iar de aici a fost detaşat la
Varşovia. Capitala Poloniei însemna
un post important pentru diplomaţia
românească în perioada interbelică.
Aici, Aron Cotruş a procedat, la fel
ca ilustrul său predecesor pe aceste
meleaguri, Lucian Blaga, cel care
în 1927 a stabilit relaţii dintre cele
mai fructuoase cu scriitori şi publicişti
polonezi, printre care Kaden J.
Bandrowski şi cu şefii unor publicaţii
şi agenţii de presă în scopul promovării
valorilor culturale ale poporului român.
Nu avem nici o mărturie în ce măsură
poetul transilvan era la curent cu
Dosarul Blaga sau al prezenţelor
româneşti în Polonia până la el, relaţii
coordonate atunci de o seamă de
diplomaţi destoinici din centrală şi
de la Ministerul Propagandei nou
înfiinţat. Arhivele româneşti dovedesc
cu prisosinţă că personalul diplomatic
de la Varşovia şi-a concentrat activitatea,
indiferent de grad, în direcţia unei
mai bune cunoaşteri a valorilor
româneşti în Polonia. Din partea
şefilor de misiune sub care a lucrat
Aron Cotruş: Gheorghe Creţianu,
Grigore, Bilciurescu, Victor Cădere,
Constantin Vişoianu şi Alexandru
Duiliu Zamfirescu, se pare că a
avut nu numai mână liberă, ci tot
sprijinul lor. Altfel n-ar fi putut călători
în lung şi în lat prin Polonia, de la
Varşovia la Poznan, Cracovia, Silezia
şi Lwow, unde va fi prezent în martie
1934 la premiera piesei Meşterul
Manole, de Lucian Blaga (sebeşanul
era atunci consilier diplomatic la
Viena): de aici avea să scrie elogios
prietenilor şi în presă despre montarea
reuşită şi modernă a piesei sale. Pe
de altă parte, soţia lui Cotruş, pianistă
de formaţie, va fi o propagatoare de
nădejde a creaţiei enesciene în Polonia.
Au fost şi anii în care George Enescu
în persoană va face turnee la Varşovia.
Abia ajuns pe Vistula, Aron Cotruş
(cf. Nicolae Mareş, Aron Cotruş –Scriitor
şi diplomat prea mult dat uitării,
Acasă – 2011 pp. 59-63: ibidem
Scriitor şi diplomat – 120 de ani de
la naştere, Biblioteca Bucureştilor,
XIV, nr. 1. pp. 32-35-2011) l-a cunoscut
pe Zegdlowicz. La fostul Minister al
Propagandei se păstrează scrisoarea
oficială de mai jos adresată directorului
direcţiei, viitorul ambasador al României
în Turcia şi la Sofia, Eugen Filotti,
fost ataşat cultural la Praga, în perioada
în care Blaga funcţiona la Varşovia.
Am întâlnit mărturii ale faptului că
poetul transilvănean din Lancrăm
tânjea atunci să îi ocupe locul lui
Filotti la Praga, la terminarea misiunii
acestuia. Şi aşa se va întâmpla, în
septembrie 1927, Blaga detaşat fiind
de la Varşovia pe Vâltava, fără să fi
lucrat în capitala poloneză nici cel
puţin un an.
Légation Royale de Roumanie
à Varsovie
Service de la Presse
nr.345
Varşovia,
30 aprilie,1931
Domnule Director,
Am onoarea a vă aduce la cunoştinţă
că am propus poetului Emil Zegadlowicz
traducerea în limba polonă a unui
volum de poezii alese din Eminescu.
Traducerile au şi fost începute şi în
toamna acestui an Antologia Eminescu
va putea apare în vitrinele polone.
Sunt sigur că strălucitul tălmăcitor
în limba polonă al lui Faust de Goethe
va da o haină aleasă poeziei celui mai
mare poet român, vrednică de poezia
celor mai mari poeţi ai lumii.
Secretar de presă,
Aron Cotruş
Tot în aprilie 1931, Aron Cotruş a
expediat o altă scrisoare directorului
Eugen Filotti, rugându-l să-i trimită
la Varşovia, pentru criticul literar Emil
Skiwski, „cărţile cele mai valoroase
despre Eminescu, apărute în limbile
franceză şi germană, precum şi traducerile
de poezii din Eminescu apărute în
limbile de mai sus. Domnia sa are
nevoie de aceste cărţi – menţionează
poetul român – pentru un studiu despre
Eminescu, studiu care urmează să
deschidă volumele de traduceri din
Eminescu”; proiectul a rămas – nu
cunoaştem din ce cauze – nefinalizat.
În schimb, Zegadlowicz va fi cel
care va traduce şi va publica, în ordine,
mai întâi Culegere de poezie
românească, intitulată Teme româneşti,
în care au fost cuprinşi următorii
poeţi: V. Alecsandri (1), M. Eminescu (2),
T. Arghezi (3), G. Bacovia (2), L.
Blaga (1), Aron Cotruş (7), Nichifor
Crainic (2), I.A.George (1), O. Goga (1),
E. lsac (2), N. Iorga (2), A. Maniu (2),
Al. A. Philipide (1), M. Săulescu (l),
I. Vinea (2). Faptul că traducătorul
introduce şapte poeme din Cotruş
şi doar unul singur din Blaga se
datoreşte, evident, relaţiilor cordiale
de prietenie stabilite între cei doi
cât şi a influenţei noului său prieten
român asupra hotărârilor pe care
le lua traducătorul. Surprinzător ni
se pare faptul că unele nume de
referinţă dintre poeţii contemporani
lipsesc din această primă lucrare:
George Coşbuc, George Topârceanu
sau Victor Eftimiu.
La nici un an, Antologia este urmată
de traducerea şi publicarea poemului
Împărat şi proletar (1932), în ediţie
bibliofilă. Asupra modului în care a
fost realizată traducerea am stăruit în
alte studii în care am demonstrat că
realmente poetul polonez a avut
capacitatea de a da veşminte noi veridice
poemului eminescian. Apariţia respectivă
a fost continuată în vara anului 1933
când s-a finalizat apariţia unui nou
volum, primul consacrat în întregime
poetului naţional şi care cuprinde
26 de versuri şi poeme. Ca întindere
tipografică acesta a fost egalat numai
în anii ‘80 de volumul publicat de
Danuta Bienkowska la Ludowa Spóldzielnia
Wydawnicza din Varşovia.
Aşadar, Aron Cotruş a stabilit o
prietenie literară rodnică cu Emil
Zegadlowicz, devenindu-i acestuia
un îndrumător ideal în cunoaşterea
literaturii şi culturii române – respectiv
un veritabil ghid – cum scria traducătorul
în prefaţă. Totodată, diplomatul român
avea să îl recomande grabnic şi
autorităţilor româneşti din domeniul
propagandei culturale, care îl vor
invita în vara anului 1931 la Cursurile
Universităţii de vară de la Vălenii de
Munte. Aici îl va cunoaşte pe Nicolae
Iorga (în perioada respectivă primministru),
rămânând totalmente
copleşit de erudiţia şi cultura sa.
La Biblioteca Academiei Române din
Bucureşti am găsit unul dintre
volumele dragi autorului polonez şi
care conţine balade inspirate din
bogatul folclor polonez, ilustrat fiind
cu lucrări grafice al unor artişti plastici
de excepţie, aspect pe care îl consemnăm
pentru prima dată în analele istoriei
relaţiilor bilaterale româno-polone.
Rolul jucat de Aron Cotruş
Puţin cunoscut a rămas faptul
că diplomatul Aron Cotruş l-a însoţit
pe Zegadlowicz în voiajul acestuia în
România, inclusiv la mormântul
poetului Mihai Eminescu, de la Cimitirul
Bellu, lucru pe care scriitorul – de-acum
la maturitate – îl va consemna într-un
articol publicat în Convorbiri literare,
în 1939, la a 50-a aniversare de la
moartea marelui său înaintaş şi
confrate.
Este meritul lui Aron Cotruş că
va păstra cu traducătorul din Wadowice
relaţii dintre cele mai cordiale de
prietenie pe întreaga şi lunga sa
şedere în Polonia (cca şapte ani),
amiciţii pe care le va lărgi, mai
mult ca sigur, prin intermediul lui,
şi cu alţi creatori şi românişti de
seamă: W. Lewik, T. Holender, E.
Biedrzycki, cu numeroşi exgeţi şi
critici literari, cu personalităţi influente
din Ministerul Culturii şi Artei de
la Varşovia. (cf. Nicolae Mareş, Aron
Cotruş, scriitor şi diplomat prea mult
dat uitării, Acasă, 2011, ff. 58-63).
În dosarul personal al ataşatului
Cotruş nu am găsit caracterizări ale
muncii sale din perioada varşoviană,
făcute de superiorii săi, de cei care îl
„coordonau”, cum am spune azi. Cu
siguranţă, practica „notărilor” personalului
diplomatic al misiunilor Regatului
României în exterior a fost introdusă
ceva mai târziu, în anii ‘40, de Mihai
Antonescu, acesta urmărind eficientizarea
muncii corpului diplomatic românesc,
mai ales în perioada în care propaganda
iredentistă maghiară săpa la temelia
statului românesc. Textul primei
consemnări (notare de serviciu) l-am
găsit, în schimb, la „cazierul” de la
Externe al consilierului Aron Cotruş,
redactat fiind în anul 1942. Este notarea
semnată de N. Dimitrescu, ministrul
plenipotenţiar de la Madrid, cu care
poetul a colaborat strâns. Nu cred că
miniştrii plenipotenţiari de la Varşovia,
Cădere, Vişoianu sau Zamfirescu, n-ar
fi subscris la această apreciere oficială
făcută peste ani distinsului lor colaborator:
„Intelectual de rasă, poet naţional
viguros, înfocat luptător naţionalist,
Dl. Aron Cotruş se bucură de mare
prestigiu în lumea intelectual-artistică
şi de presă spaniolă, precum şi faţă şi
printre colegii săi străini, printre cari
a ştiut să facă cunoscută dreptatea
revenendicărilor româneşti. Temperamentul
său foarte afabil, cordial şi
îndatoritor, curtenia sa desăvârşită,
precum şi buna cunoaştere a limbii
spaniole i-au cucerit mari şi credincioase
prietenii în aceleaşi cercuri. Acţiunea
sa puţin sgomotoasă dar foarte
abilă şi tenace de luminare prin vizite
personale dese, strecurarea de articole,
trimiterea a numeroase cărţi şi broşuri
a adus şi aduce mari servicii cauzei
ţărei, pentru toate aceste motive i-am
dat calificativul foarte bun.”
Cu siguranţă era acelaşi diplomat
patriot, acelaşi scriitor şi publicist
talentat, dăruit promovării culturii şi
spiritualităţi româneşti, acelaşi Cotruş,
care la Sosnowiec a publicat volumul
personal, în 1933, intitulat Printre
oameni în mers, iar la Varşovia, în
1935, florilegiul Horia, care va avea
zeci de ediţii; la Lwow – tot în 1935
– Culegeri de versuri în limba polonă
în traducerea lui Wlodzimierz Lewik.
Din perspectiva celor peste 80 de
ani care au trecut de atunci, autorul
florilegiului Vin şi sânge se înscrie
printre cei mai de seamă propagatori
ai culturii româneşti în Polonia
deceniului al patrulea al secolului
trecut, alături de Wedkiewicz, Lukasik,
Kasterska, Lewik, Biedrzycki, Hollender
şi alţii.
O piatră de hotar
a constituit-o apariţia primei
antologii de lirică românească tipărită
în Polonia, intitulată Teme româneşti
şi care s-a bucurat de o bună receptare
în presa poloneză din acele timpuri:
Tygodniki Ilustrowany, Czas, Mysl
Narodowa, Dziennik Ludowy, Ilustrowany
Kurier Codzienny, Widomosci literackie
etc. etc., despre care Cotruş n-a
pregetat să informeze Ministerul
Propagandei, trimiţând extrasele din
presă în ţară, încât azi nu mai este
nevoie să te deplasezi în Polonia
pentru a le studia.
În unanimitate recenzenţii au
considerat cartea drept o prezenţă
insolită pe firmamentul literar polonez.
În accepţiunea acestora calitatea
artistică a transpunerilor a fost
realmente la înălţime.
În 1932 poetul, traducătorul,
publicistul, omul de cultură, colecţionarul
Zegadlowicz se mută de la Poznan
în Silezia, angajat fiind la Teatrul din
Katowice, în acelaşi timp predând
istoria artei la Coservatorul din localitate
şi suţinând o seamă de conferinţe
despre cultura românească, inclusiv
la radio.
În primăvara aceluiaşi ani a publicat
Împărat şi Proletar (ediţie bibliofilă)
pe care i-a dedicat-o, la 10 mai 1932,
de Ziua Naţională a României Mari,
istoricului Nicolae Iorga: „Marelul
voievod al sufletului neamului românesc,
savantului, filozofului, poetului,
cârmuitorului corăbiei Statului”. Se
pare că un exemplar a ajuns, prin şeful
misiunii diplomatice româneşti la
Varşovia, Victor Cădere, şi în mâinile
regelui, Carol al II-lea, cunoscut fiind
că diplomatul român era un carlist
convins, şi care păstra relaţii apropiate
cu Ernest Urdăreanu, ceea ce i-a
facilitate trimiterea ca şef al misiunii
diplomatice la Belgrad şi apoi la Lisabona,
exact în timpul războiului. Perioadă
în care Aron Cotruş era la Madrid.
În vara anului 1933 a apărut, la
Varşovia, primul florilegiu important
din creaţia eminesciană în limba
lui Mickiewicz: Eminescu, Wybór
poezji i poematów, trad. E. Zegadlowicz,
cu o introducere de N. Iorga şi cunoscutul
eseu biografic Nirvana, semnat de
I.L. Caragiale. Culegerea cuprinde
poemele: Ze umrzec mam (Odă –
în metru antic), Ponad szczytami
(Peste vârfuri), Las (Ce, te legeni ... ),
Diana, Do gwiazdy (La steaua), Przez
fale przez zawieje (Dintre sute de
catarge), Jutrem zycia dziez sie
zwieksza (Cu mîine zilele-ţi-adaugi),
Pólnoc (Se bate miezul nopţii), Testament
(Mai am un singur dor), Kamadewa,
Wszystie ptaki w borze (La mijloc de
codru des), Jezioro (Lacul), Jaskólki
(De ce nu vii), Gdy galez w okno
me uderzy (Şi dacă...), Uliczka (Pe
aceeaşi ulicioară), Jak ? Co ? (De-or
trece anii ... ). Rozlaczenie (Despărţire),
Daleko (Departo de tine), Sonet
pierwszy (Sînt ani la mijloc), Sonet
drugi (Când însuşi glasul), Gwiazda
wieczorna (Luceafărul), Cesarz i
proletariusz (Împărat şi proletar),
List I, II, III (Scrisoarea I-a, a II-a, a
III-a), Modlitwa Daka (Rugăciunea
unui dac).
Într-un eseu mai aplu (de aproape
opt pagini) poetul, antologatorul şi
traducătorul s-a pronunţat liric, cu
patos şi adâncă pioşenie despre creaţia
eminesciană. Empatia faţă de marele
romantic român pe care o degajă
gândurile şi aprecierile scriitorului
polonez din studiul respectiv nu
cunosc să se fi manifestat până atunci
în alte ţări. Rămâne ca eminescologii
români şi de pretutindeni să aducă
corecţiile necesare, în eventualitatea
că le-ar avea.
Primirea cordială din partea criticii
poloneze cât şi a unui număr mare
de specialişti şi exegeţi de seamă din
diferite centre culturale din Polonia
a fost peste aşteptări. Astfel, amintim
de prezentarea făcută de universitarul
cu studii de românistică la Bucureşti,
Stanislaw Lukasik, Nowe przeklady
wierszy i poematów M. Eminescu
(Noi traduceri ale versurilor şi poemelor
semnate de M. Eminescu), exegeză
apărută în cea mai cunoscută publicaţie
poloneză, tipărită în câteva sute de
mii de exemplare, în „Tygdnik
Ilustrowany” – 1933, nr.7, p.124;
recenzia lui J. Birkenmajer, M. Eminescu,
Wybór poezji i poematów, przeklad
E. Zegadlowicza (M. Eminescu,
Culegere de poezii şi poeme, traducere
E. Zegadlowicz) în „Polonista”, 1933,
nr. 5, p.90, 1933; A. Galis, Wsród
zagadnien zycia umyslowego. polskorumunska
wymiana kulturalna.
Rozmowa z poeta rumu skim A.
Cotruszem. Poezje Eminescu i bajki
Creangi po polsku (Printre chestiunile
vieţii intelectuale. Schimbul cultural
polono-român. Convorbire cu poetul
român A. Cotruş), în ”Tygodnik
Ilustrowany”, nr.19, 1933, p. 373-374;
K. Czachowski, Poezje Michala Eminescu,
(Poeziile lui Mihai Eminescu), în ”Dzien
Polski”, nr.63, p.3 1933; St. Napierski,
Wybór poezji Eminescu (Culegere de
poezii din Eminescu), în „Wiadomosci
literackie”, nr.50, p.4. 1933; Z. Rabska,
St. Szpotanski, Literatura rumunska
w Polsce (Literatura română în Polonia),
în ”Kurjer Warszawski”, 5 decembrie
1934.
În mai 1936 Zegadlowicz participă
la cunscutul Congres al Culturii de
la Lwów. După evenimentul respectiv
începe colaborarea acestuia cu publicaţia
antifascistă Dziennik Popularny în
paginile căreia se va întâlni cu Wanda
Wasilewska, Wiktor Grosz, Wladyslaw
Broniewski, Leon Kruczkowski şi
Lucjan Szenwald.
În curând îi apare şi romanul
Motoare în care scriitorul critică
din răsputeri ordinea sanatistă din
ţară, instaurată în mai 1926, fiind
atât de incisiv încât zeţarii chemaţi
să-i culeagă manuscrisul au refuzat
să efectueze punerea în pagină a
lucrării.
În momentul izbucnirii celui de
Al Doilea Război Mondial Zegadlowicz
se afla în conacul din Gorzen-Górny.
S-a îmbolnăvit şi a trebuit să se
interneze la spitalul din Sosnowiec,
unde s-a stins din viaţă, în vârstă de
52 de ani, la 24 februarie 1941.
Folosindu-se de dispariţia scriitorului,
nemţii i-au confiscat imediat valoroasa
bibliotecă conţinând aproape 10 mii
de volume, colecţia de artă populară,
una dintre cele mai bogate din Polonia,
constând în sculpturi în lemn realizate
de artistul primitivist, descoperit şi
promovat de el, Jedrzej Wowra, cât
şi pânze realizate de mari pictori
polonezi, de mare valoare atunci şi
azi, câteva mii de lucrări de grafică
semnate de autori francezi, obiecte
de artă populară, cu siguranţa şi
româneşti.
Mormântul scriitorului, prietenului
devotat al culturii şi poeziei româneşti
se află în cimitirul din apropierea
oraşului Sosnowiec, la Bedzin.
